Vulcanul dictaturii

*** Ascensiunea primatelor ***
Am cunoscut niște din ăștia. Sunt de-a dreptul cretini, proști de băune, convinși că toate întâmplările sunt din voia celui de sus si exprimate în carte, manipulați ca la carte, de șefii lor care vor să impună gândirea lor peste toată suflarea. Erau vreo 20 de cleaneri adunați din satele de prin împrejurimi, care aveau cea mai mare plăcere să se adune în holul cabinelor de toaletă si să discute chestii si să râdă, să socializeze cum se zice. Nu-i deranja deloc că veneau oamenii să folosească toaletele, cu zgomotele si mirosurile specifice, lor le plăcea acolo. Ideea lor de bază e că oricine crede altceva, e animal, e prost si trebuie pedepsit. Sunt orbiți de nimicnicia unor vorbe răspândite de șefii lor care pretind, si ei cred asta cu strășnicie, că vin de la creatorul lumii. Unul dintre ei era afară la locul de fumat si a observat că i s-a desfăcut un șiret de la un bocanc și a vrut să-l bage la loc în gaura să-l lege din nou. Numai că șiretul nu intra pentru că își pierduse piesa aia mică cilindrică din plastic de la capăt. Si ce s-a gândit el, să încălzească cu bricheta capătul șnurului si astfel sa-l întărească ca să poată fi introdus mai ușor in gaura bocancului. Numai că ținea șiretul în sus iar bricheta aprinsă în jos și inevitabil s-a ars la degete. Prima dată a aruncat bricheta si a scuipat peste degete ca să domolească arsura și se uita rânjind la mine si la un coleg olandez care-l priveam încremeniți, apoi a procedat identic a doua oară si a treia oară si a patra oară, până a reușit cât de cât să rigidizeze capătul șiretului pe care l-a băgat în sfârșit în gaura si s-a legat. Avea degetele cam înroșite de la arsură, așa că s-a apucat să sufle peste ele si să scuture mâna prin aer. Mai târziu l-am văzut la toaletă cu mâna sub un jet de apă la chiuvetă povestind cu haz ceva tovarășilor lui adunați în fața weceurilor. Ca ăștia umblă azi pe străzi cu kalașnicoavele si omoară tot ce nu le e pe plac. Vulcanul dictaturii varsă lavă de sânge.

7 gânduri despre „Vulcanul dictaturii

Dă-i un răspuns lui Andu yy Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *