Un pod prea îndepărtat

Un pod prea îndepărtat spre insula Belina.
Motto: ”Lângă orice pod, se văd urmele unui pod mai vechi”.
Ce minunății secrete or fi acolo, numai telldrum si liviuțu știu, și bineînțeles valiza cea misterioasă. Dar dacă vii la Parlament cu două valize cu gogoși si cu fumigene ești mai tare, le spui tuturor că n-au decât să-ți numere porcii, cum era altă dată număratul ouălor. Că deh, se poartă număratul, de exemplu număratul anilor de pușcărie pentru fărădelegile comise împotriva statului și a poporului român, de către toată gașca de penali experți în tâlhărirea prin legi a avutului țării. Să faci un circ de 2 lei, mă rog de 2 valize, arată că ești încolțit, cum se zice ca un șoarece în capcană, altfel nu ți-ar păsa nici cât negru sub unghie. Dar așa, arată că îți bagi unghia aia în gât de frică. Abia aștept să vedem cum au ajuns atâția MB de informații într-o valiză din fundul curții și ce sunt MB ăștia. I-o fi sunat ceasul pușcăriei? Cum să-ți bați joc de un popor întreg și să nu pățești nimic? Eu nu știu în care țară un șef de partid are o putere atât de mare.

27 de gânduri despre „Un pod prea îndepărtat

  1. Nu stiu ce culoare are papornita de la rise, sa speram ca nu le-ncurca si sa ne alegem si de data asta cu niscai praz in loc de valuta forte..

    1. o fi ca la avioane : cutia neagră e portocalie, iar avioanele mai mari au două,
      aici, în cazul ăsta cred că ar trebui vreo 20, un câmp plin cu cutii portocalii ca niște flori

  2. io personal tin sa multumesc pe aceasta cale, Luminitei – pentru delicioasele momente din fonoteca de aur.
    Recunsoc cu umilinta ca abia aseara am reusit sa le deschid. Asa si cu Iancu cu dealul lui. Multzam fain.
    P.S. Asta m-a scutit de a pierde vremea zappand printre valizele lui Draknea ( sanchi, asta am bagat-o ca sa nu zica nimeni ca sunt offtopic).

    A, si am ajuns si eu sa citesc „Fericirea e un ac de siguranta”- a lui Exarhu; imi place si recomandsmile

  3. Eva,
    am putea institui o regulă : cine trollează cât mai departe de topic, si of course va fi atribuit si un premiu: Trolul de Diamant.
    Mersi de pontul cu cartea lui morning glory smile
    (rock fm pt cine chiar vrea) rofl

  4. @ costicămusulmanu,

    uite aici o pisică din neamul norvegianca sălbatică, miroase a pisică sălbatică.

    dacă vrei ți-o împrumut până fuge șobolanul din perete. cool

    sau ar mai fi o variantă să-l aduci pe agentul Smith din Matrix

    1. io o iau, că tot vin spre bucuresti, da’ la mine-n cartier pisicile stau doar prin copaci…din cauză de maidanezi…

    1. Daa, chiar voiam sa te rog sa fie ea trofeul meu… ca eva nu cred ca o vrea, ametist are stetoscopul de aur si pt lumi tre sa gasesti ceva mai impozant asa..

    1. Alio, don’soara doreste un CARTEL nu un amarat de catzel.
      Andu, Anduyy – pai nu stii ca e complicat cu fetele?!!
      A,..sau poate catzelul e pt miiineee? smile kiss

  5. Eva,

    irinoush a zis ca vrea pisica stilizata pt ea.

    adica punct.

    .

    catelul l-am facut ca sa se vada ca se poate . Alt .

    daca tu vrei catelul , ti-l offer cu tot respectul

    cat despre cartel , mai vedem, bine ?

     

Dă-i un răspuns lui eva iosdevina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *