Un Crăciun de pomină

*** Cum m-am transformat în om de zăpadă ***

Odată de Crăciun, când veneam din Libia, am ajuns la destinație, acasă la mama, după 3 zile si trei nopți de coșmar viscolit. Era zăpada de trei metri la Roma, si de 2 metri la Paris, că ne-au plimbat ăia de la compania aeriană prin toată Europa. Când după 2 zile am ajuns la Otopeni zăpada era de 4 metri si frig si viscol si ni s-a spus că nu circulă nici un mijloc de transport.
In aeroport am desfăcut valiza si mi-am pus pe mine toate hainele, arătam ca un cosmonaut. După care am luat-o pe jos, pe la 11 noaptea, prin nămeți si pe lângă nămeți, către Gara de Nord. Voiam sa iau un tren sa mă duc la mama, un drum de vreo 3 ore, dar oricum aflasem ca nici trenurile nu merg, dar măcar nu mai eram in aeroport. Nu mai voiam să văd și să aud avioane. Am făcut până la gară 4 ore pe jos, mai vorbeam cu polițiștii din mașinile care patrulau si-i opreau pe ăia care voiau să plece spre Ploiești sau mai vorbeam cu șoferii de pe plugurile de zăpadă. M-am mai urcat si eu într-un plug din ăsta de m-a dus vreo câțiva kilometri, apoi prin oraș m-a mai ajutat o mașină de poliție, si așa am ajuns la gară, unde am avut noroc să găsesc un nonstop care vindea si ceai fierbinte.
Dimineață pe la 10 , pe data de 25 , am plecat cu un tren gol si fără căldură dar totuși acceptabil că nu era ca afară. Trenul s-a târâit vreo 8 ore si am ajus in orașul mamei iar pe noapte iar cu viscol iar cu zăpadă de 5 metri. Am ajuns la mama în casă fix ca un om de zăpadă de s-a speriat biata femeie si a zis că numai un nebun ca mine ar fi umblat pe afară pe o vreme ca asta. Și eu i-am zis : am scăpat din Libia mama, ce nu înțelegi?
Ia să vedem cine are experiențe mai aventuroase cu zăpadă si viscol?

14 gânduri despre „Un Crăciun de pomină

  1. Wow, cata determinare!

    Mai de pomina decat tine nu stiu dar am avut si eu o aventura tot intr- o iarna cu nametii mari. Eram studenta si fusesem cu prietenii la Busteni. La intoarcere am luat un tren personal spre Bucuresti si, mi- a vent spontan asa sa ma opresc intr- o halta situata la cca 4 km de satul mamei.  Trebuia sa ajung la ea zilele alea si mi s- a parut o idee buna sa ii fac o surpriza ( altfel, mergeam in Bucuresti, ma intorceam cu autobuz pe dn1 a doua zi). Era 8.30 seara, de la  halta  mergeam pe un drum marginit de camp, se troienise, nici nu nai stiam daca sunt pe drum sau pe camp. Viscol, nameti mari, nici țipenie, nicio lumina. Dupa 500 de metri eram putin in panica, taram de un rucsac mare si greu, nu eram sigura ca merg in directia buna, nu reuseam sa vad lumini din sat, horror.

    M- am gandit ca indiferent in ce directie merg tot dau de un sat ceva asa ca am inaintat voiniceste, inima cat un purice. Am ajuns dupa mai bine de o ora jumate, ai mei se pregateau de culcare, au crezut ca e fantoma mea. Tin minte ca mi- a dat tata o tuica fiarta, in 10 min eram..coca. Peste noapte am facut febra mare _ cred ca mai mult de la frica si efort decat de raceala. In fine, a doua zi eram ca noua doar ca am regretat decizia de a cobora din tren noaptea in mijlocul nametilor. Minte de 20 de ani smile

    1. Aaaaa mișto povestea, mai ales partea cu țuica fiartă laugh.
      Dar febra aia ulterioară e chiar misterioasă, febră de origine necunoscută, ținând cont că a doua zi nu o mai aveai.
      Super aventură, e la fel ca a mea, ținând cont de timp si vârstă.

  2. Adevărat a înviat!

    Poveste cu zăpadă: Februarie 2010. Plecam în Lituania pentru semestrul 2, anul 4. Pe Otopeni am așteptat mai mult de o oră să degivreze avionul. Degivrau o aripă, când terminau și cu a doua, îngheța prima la loc..În fine, am zburat în sfârșit, n-am pierdut legătura din Viena și am ajuns la Vilnius cu bine. De la aeroport am luat un autobuz spre autogară (trebuia să ajung în alt oraș). Din stația de la autogară până în autogara propriu-zisă trebuia să urc niște trepte și să traversez o zonă largă. Zăpada până la jumătatea gambei. Pe treptele respective am urcat întâi laptopul, apoi geanta de voiaj și la final trollerul. Când a trebuit să traversez zona aia largă trăgând geamantanul prin zăpadă îmi venea să-l las acolo  😁

    La Kaunas (destinația finală) mă aștepta o colegă, voluntară să ajute studenții străini (m-a ajutat cu diversele acte, traduceri, etc-mai păstrăm legătura și astăzi). Am mers cu troleul la cămin și am coborât în stație în zăpadă până la genunchi 🙃 am aflat ulterior că serviciul de salubritate nu lucra că era ceva sărbătoare..au lituanienii la sărbători și cel puțin în anul ăla nu pica niciuna miercuri 😂

    Până pe la sfârșit de martie au rămas troiene pe stradă, cu poteci făcute la trecerile de pietoni (și nu numai 😁). Când în sfârșit am crezut că vine primăvara, am intrat în mall să mănânc pe soare și am ieșit pe ninsoare..

  3. „I’ve lived through some terrible things in my life, some of which actually happened”
    obisnuia sa zica Mark Twain.

  4. la mine-i doar cu duba; ultima dată blocaj între focșani și adjud, așa că am ajuns la iași prin tg. secuiesc-oituz; cel mai frică mi-a fost prin 2005, între buzău și brăila pentru că șoseaua era “sticlă”, vînt lateral de nu stăteai în picioare și ninsoare ca la pol; am plecat la 20,00 din buzău și am făcut suta aia de km în peste 4 ore, timp în care n-am văzut efectiv pe nimeni pe drum; frică efectiv mi s-a făcut a doua zi cînd am văzut dezastrul la tv: tir-uri răsturnate și acoperite de zăpadă, mașini ieșite de pe șosea…aia a fost inconștiență;
    cu trenu’ am una singură; student fiind, vorbisem cu gagica de atunci să facem revu’ la mine, la vaslui, așa că a trebuit să merg la botoșani s-o iau; dimineață la 4, cînd mă pregăteam să ies pe ușă, se trezește tata:
    – unde pleci?
    – la botoșani!
    – așa!!?? du-te și te îmbracă: izmene, căciulă, mănuși! gros-gros!
    i-am mulțumit cînd ne-am întors că așa fluturaș cum plecasem inițial, sigur nu treceam proba trenului de dorohoi…

Dă-i un răspuns lui Eva jjosephina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *