Troleibuze cu GPS

Troleibuze cu GPS *** Aveam o treabă de vreo 2 zile la Milano, după care urma să plec la Zurich cu trenul la o ședință cu colegii care trebuiau să sosească din Atlanta. Cu trenul, pentru că așa i-am cerut eu colegului american care făcea rezervările de hoteluri, avioane si trenuri. Am avut timp după amiaza să merg la Domul din Milano și să mă urc pe acoperișul său marmorat, care pur și simplu m-a lăsat încremenit de cât de imensă este construcția și câtă muncă la detalii s-a depus, să casc gura la forfota comercială clandestină din jurul Domului, să mă plimb pe jos prin centru și să mă amuz ținând socoteala de ori câte ori auzeam vorbindu-se românește. Gara aia din Milano mi-a rămas în cap prin mărimea ei, e atât de mare, încât dă impresia că în holul ei intră lejer toată Gara de Nord din București. Traseul căii ferate de la Milano la Zurich trece printr-una din cele mai frumoase regiuni ale Europei, traversând Alpii prin tuneluri și viaducte și apoi unduind șerpește pe malurile multor lacuri si râuri, . Eu nu îi înțeleg pe străinii care se declară extaziați de peisajele noastre când li se ia câte un interviu la noi în țară, când au si ei acolo locuri la fel de frumoase si spectaculoase. Probabil ca nu s-au dus prin acele locuri.
Hotelul era lângă gara din Zurich, așa că taximetristul m-a refuzat cât se poate de politicos. M-am despachetat si am ieșit la un pahar de vorbă pe la bar si micile magazine din împrejurul hotelului. Un coleg american m-a sunat să-mi spună încă odată adresa si ora unde să ne vedem a doua zi cu reprezentatul elvețian al firmei americane.
A doua zi dimineața, din taxi am admirat frumosul oraș și am rămas uimit de cât de calm e traficul. Ne-am întâlnit pe la 10 în sala de ședințe a firmei si am tot pus la cale strategii de dezvoltare pe următorii două sute de ani și la prânz elvețianul ne invită la masă la un local din apropiere așa că am plecat pe jos într-un mic grup amical. unul din americani a rămas lângă mine si mergeam încet la coada grupului, pe niște străduțe mici cum ar fi la noi între Piața Amzei si Calea Victoriei. La un moment dat trece un troleibuz mic, adică nearticulat, si ne-am oprit pe trotuar, stând de vorbă așteptând sa se facă verde la un semafor pe o stradă goală. Ne luăm noi după grup în pas alert și tipul cu care eram îmi zice privind în sus la liniile electrice de alimentare ale troleibuzului : mie mi se pare cam mare cheltuiala cu instalația asta ca să detectezi poziția autobuzului prin oraș si să optimizezi fluxul mașinilor. Eu am crezut că glumește si am făcut un fel de he-he modern dar el a insistat zicând că prin satelit cheltuiala ar fi fost mult mai mică, așa că i-am spus că aia este alimentarea motorului electric al autobuzului care se numește troleibuz, un vehicul care nu poluează, iar el imi zice că nu, autovehiculele electrice au un set mare de baterii în interior nu fire pe sus. Nu-mi venea să cred ce aud, si mi-am adus aminte de bancul cu americanul venit în Olanda si văzând atâtea mori de apă, exclamă ” phii, ăștia au pus ventilatoare pe câmp la vaci să le răcorească vara”. M-am gândit că de fapt nu o fi fost deloc banc. La masă am deschis problema cu elvețianul si ăsta după ce a pufnit în râs a confirmat că troleibuzul ia energie de la rețeaua aeriană montată pe stâlpi la fel ca trenurile.
Discuția a continuat el susținând ca trenul are pe sus doar un fir nu două, si apoi etc, etc, era ca in bancul ăla cu omul care si-a aruncat nevasta de la etaj …

Voi ați întâlnit in viața reală vre-un om care să susțină enormități si aiureli până să nu mai știi ce să- spui?

65 de gânduri despre „Troleibuze cu GPS

  1. Am incercat sa-i explic unui canadian odata ca o suprafata de 20x20m inseamna 400mp. El o tinea mortis ca sunt doar 40mp. Si a ramas convins ca asa e. Dar asta nu-i nimic: stiu un recidivist de prin Teleorman care sustine ca e virgin 🤣🤣🤣

  2. Si te mai sperii de-un american care nu stie ce-i ala troleibuz!
    Eu nu mai am argumente de mult…ce sa-i spun eu unui psdist fudul, pensionar de boala de vreo 20 de ani,ca sa-l conving ca copiii lui trebuia sa munceasca in tara, sa-i sustina pensia si economia româneasca, sa-si crească copiii lângă bunici…
    El e foarte mulțumit cu banii pe care-i trimit copiii din străinătate si înjură Romania ca e tara de rahat si ce sa faci aici..
    Nu ma lăsați sa-mi stric ziua, e aniversarea irinoushelului mic..
    An primit si un cadou peste gard acu câteva zile..

        1. Urmaream acu ceva vreme documentarul Superfelina, pe Discovery cred si am spus de la inceput ca asta e pisica! Si,ce sa vezi, asa era!
          Suprema arma, zic eu-dragalasenia, prin care a ajuns in casele supremului pradator!
          Dar pe-aici se stie deja, nu mai am pt cine sa perorez!
          Multu pt urari, irinuoshelu e asijderea fara scapare!

      1. Cand ma uit la tine, irinoush, imi amintesc de mine, acum 10 ani, cand la fel mi se parea ca se incheaga niste proteste si niste atitudini civice…intre timp eu am plecat si m-am integrat intr-o alta tara UE, iar in Romania nu s-a inchegat de fapt nimic.

          1. omanianu
            ei, aici m-ai prins, sunt 4 cuv
            atunci hai să fac erată : politicist tolomac tâlhar cool

  3. Batuti in cap, da..pesedisti nu neaparat, prostia nu tine cont de partide blum
    Partea trista e cand e vorba de colegi si ce prostii pot sa spuna (ma rog, sa scrie si sa parafeze), zici ca n-am facut aceeasi facultate, pana mea..

      1. si cum ar fi corect ?
        ca în bancul ăla :
        – Ați învățat capitale de țări?
        – daaaa
        – care e capitala Marii Britanii?
        – da nu ne-ați zis să învățăm și capitale de mări…

      1. E o porcarie care sustine ca bolile sunt numai stari conflictuale care trebuie rezolvate..prin soptit la ureche cuvinte mangaietoare, terapie cu ingeri si nu mai stiu ce alte deserturi turcesti asemanatoare..care costa o caruta de bani evident

        1. aaaa, da, chestii din astea am mai auzit.
          este egală cu inepția monumentală anti-vaccin sau chiar face parte din ea

        2. dap, si mie mi s-a spus de nenumarate ori ca astmul meu ( care este provocat de alergogeni) – este de la cap! si de la stres!
          ma intrebam de ce bunicul meu avea astm – ca nu parea deloc stresat saracul..
          O ruda din US mi-a trimis tot felul de uleiuri esentiale si un vaporizator- sa imi pun seqara. To be honest, stau in punga de vreo luna

  4. Limea e plina de idiotenii, as spune, avind in vedere ca e luni si m-am sculat prost dispus, ca idiotenia e majoritara.
    Intr-o discutie, intr-un grup, o duamna, de altfel f instruita era absolut convinsa ca exista masina care merge cu apa, vazuse la TV una cu celula de hidrogen si curgea pe la esapament apa.
    Oare ce e isteria incalzirii globale altceva decit o prostire in masa a populatiei globului?
    Sa vorbim si de biserica?

  5. Asta-i din categoria minunilor dumnezeiesti-„ma-ngras cu apa!”
    Vreau si eu reteta prin care din apa rezulta osanza! Poate-asa merg si motoarele-alea!
    Daca le mai suflam si niste puf de papadie…Nu ne mai facem bine!

    1. Irinoush, poti sa razi, dar egzista o explicatie, se cheama retentie de apa in tesuturi.
      Aceasta boala e groaznica. Practic te umfli chiar daca nu mananci nimic. Trebuie sa iei zilnic niste pastile ca sa elimini apa din tesuturi prin urina. yes
      Am cunoscut o doamna care suferea de aceasta boala, se umfla pielea pe ea pana ii pocnea.
      Desigur, nu ma refer la ipocritii care se vaieta aiurea si de fapt inghit haleala cat un regiment de infanterie. rofl

      1. Ce sa vezi, tocmai la aia ma refeream!
        Dar …politicali corect..putem reformula…
        Până la urma si păpădia are meritele ei..

        1. asta e telepatie curată …
          -adică între Irinoush și luminița cu apa asta-
          O fi apa grea poate.
          cum se spune în basme ” și împărăteasa mâncă 3 boabe de piper și rămase grea”
          laugh

          1. A mancat trei boabe de piper si un puf de papadie si a ramas mai grea cu dooj de kile..
            Retentia de apa de cele mai multe ori e secundara altor conditii patologice..
            Da ce ne facem daca ramane si mama prostilor grea din 3 boabe de chiperi?…
            Ia uite ce de campi am inceput sa batem de la un amarat de tramvai..pardon, troleu!
            Cine era cu tramvaiu p-acilea?

          2. irinoush
            dar nu era deloc un amărât de tramvai, era un tramvai radioactiv cu apă grea
            de ce să-l desconsiderăm așa

  6. Azi iar m-am enervat. Tot din cauza colegilor mei ‘inteligenti’. Vine azi un individ la vizita medicala pentru preschimbare permis. Pe fisa de la medicul de familie erau o trecute o multime de diagnostice, intre care si unul destul de serios cardiologic (tulburare de ritm-care poate duce la crize de pierderea constientei, in plus si recidivanta!!). Eu eram inca pe drum spre clinica, il preia asistenta mea si vazand diagnosticele ma suna, iar eu ii confirm ca nici nu discut fara aviz cardiologic (este un ordin din dec 2017 al ministrului sanatatii care include o lista de afectiuni, in special de cardio si diabet, unde se impune avizul specialistului). Pentru asta am compus o adresa semnata si parafata de mine, in care le explic colegilor de treaba asta si ii rog sa elibereze o scrisoare medicala/adeverinta care sa specifice ca pacientul este apt pt a conduce autovehicule. Ei boul (care cica e veterinar-deci tot medic si ar trebui sa inteleaga gravitatea problemelor sale, pana mea si animalele fac tulburari de ritm!!) in loc sa se programeze la cardiolog, ce face? Il suna pe medicul de familie, care cica e varul lui (si vezi Doamne, asistenta e de vina ca i-a scris atatea diagnostice), alt bou, care in loc sa-i explice seriozitatea problemelor, il suna pe managerul clinicii, crezand sa poate sa se fofileze dash Dar asta stie f bine legea si sustine deciziile mele medicale de fiecare data, asa ca l-a trimis si el la cardiolog. Eu o cunosc pe cardioloaga la care a fost internat, mira-m-as sa-i dea avizul..

    1. nașpa pe lumea asta e că uneori până nu ne enervăm la maximum nu ne putem impune punctul profesional de vedere

Dă-i un răspuns lui Exun Amchory Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *