Starea de pierdere

*** diferențe unghiulare ***
În ultima săptămână am dat de trei ori peste următoarea propoziție : „Când te uiți îndelung într-un abis, abisul se uită și el la tine” atribuit lui Friedrich Nietzsche. Adică toată viața nu l-am văzut niciodată si acum îmi apare de trei ori în decurs de 6 zile. Este tulburător pentru că ideile conținute în citat sunt alunecătoare. Nu poți să explici clar ce este abisul la urma urmei, cum ar fi să te uiți la el , și mai ales să te uiți îndelung, si cireașa de pe galaxie, cum e să se uite abisul la tine?. Și dacă se uită ce pățești? Te papă?. E vreun monstru care sare din abis si aruncă foc pe nări? Dar ca să fiu sincer nu mă simt prea confortabil când mă gândesc că abisul ăsta se uită ca un nesimțit la mine. Oare ce spaime o fi avut si Nietzsche ăsta? Sau ce neliniști existențiale l-au bântuit ca să ajungă să scoată această perlă filosofică din cutia geamănă a Pandorei? Sau o fi cutia cu pisică a lui Schrodinger? Cioran avea insomnii chinuitoare care l-au măcinat milimetric și a scris tratatele pentru care a luat premiul academiei franceze ( dar l-a refuzat) iar Petre Țuțea a făcut de temniță 13 ani pentru un popor de idioți. Dar Nietzsche ce-o fi avut? Si de ce a venit propoziția asta de trei ori peste mine zilele astea? Trebuie să recunosc că de fiecare dată o percepeam altfel decât prima dată, din alte unghiuri. Dar toate unghiurile sunt neliniștitoare.
Voi aveți din când în când obsesii din astea nucleare?

41 de gânduri despre „Starea de pierdere

  1. Legea seriilor. Vine una, vin mai multe. Ia să vedem acu cine a mai auzit de parcul rece? Heee?

    La o firma de transport aşa se cheamă hărburile folosite  pe post de piese  de schimb.

    1. ax,
      Deci ai făcut o obsesie pentru ”magazia rece”
      Așa se cheamă partea unui depozit care nu este acoperită si nu are aer conditionat.
      Deci am mai auzit laugh

  2. Eu o vad ca o forma de enuntare a legii atractiei universale.

    Paradoxal fraza aceasta cu abisul a facut sa imi vina in minte o fraza pozitiva: „Frumusetea este in ochii celui care priveste.”

    Hai sa reformulam „Cand privesti un lucru frumos, inima se umple de frumusete, speranta, bunatate, generozitate…” Sa respingem obsesiile de abisuri, vid, batranete si moarte!

    „A THING OF BEAUTY IS A JOY FOREVER” – John Keats , „Endymion”

  3. Eu am o obsesie cu universurile paralele. Încă din copilărie îmi imaginam că există un univers paralel în care există o altă eu, și în care totul e identic, dar invers așezat 😊

    Ca adult mă gândesc uneori că universurile astea paralele înglobează toate deciziile pe care nu le-am luat la un moment dat, toate drumurile pe care n-am mers..

    1. ametist păi fizicienii cuantici chiar spun ca există universuri paralele, dar nu identic si oglindit, ci o altă miime de fracțiune de idee deviat față de aici.

  4. E ca atunci când te privești tu pe tine în ochi și ți se întoarce imaginea. Ca ecoul. Trimiți o stare și se propagă abisal.

  5. Mi se pare la fel de interesantă senzația de deja vu, pe care am avut-o, de câteva ori, în alte țări, fără să fi fost vreodată fizic in acele locuri, îmi era clar în cap că mai fusesem acolo înainte, deși, de fapt, nu mai fusesem.

    1. Deși nu mai fusesem niciodată în acel loc mi se părea cunoscut. E ca un scurtcircuit, te surprinde și te lasă în ceață.

      1. Senzația de abisal e aia când simți că te scurgi și crezi

        că ar fi mai bine să te tot duci într-acolo. De aici te scoți singur. Sau nu.

  6. De ce? Pentru că încă mai încă ținem cu dinții de ce ni se pare a fi viața noastră, esența rostului nostru. Când nu ne mai vedem rostul ne lăsăm să alunecăm către altceva.

    1. Da, alunecarea către altceva.
      Cu totul altceva.
      Cum zisese ametist mai devreme, într-un alt univers, paralel sau perpendicular.

  7. Acel altceva ar putea fi orice. Ar putea fi mai binele. Însă nu putem ști. De aceea ne și dam cu părerea pe-aici.

      1. Cica mai binele e dujmanul binelui..
        Gen, era mai bine-nainte…
        Eu is abisal de obosita si teoriile astea cu universurile paralele ma aricesc tare… poate exista o irinoush pe undeva care a stiut sa zica nu la momentul potrivit..
        Sau da…

    1. Să aberez și eu nițel, după un weekend pe coclauri și o zi grea la job (ca de obicei).
      Zicerea lui Nietzsche e teribilistă, pe calapodul lui Dumnezeu a murit.
      Abisul nu e o ființă, să se uite la tine. Dar un sîmbure de adevăr e aici.
      De ce te uiți mai mult la un abis, îl analizezi, de aceea îi percepi mai mult profunzimea, ajunge să fie obsedant, înspăimîntător și fascinant, ca și cum s-ar uita și el la tine. Evident că totul e în capul nostru.
      Cred că și universul ne fascinează pt că e un abis – vastitatea, vidul, infinitul pe care mintea umană nu îl poate percepe concret.

      Nu e nimic și totuși e
      O sete care-l soarbe,
      E un adînc asemene
      Uitării celei oarbe.

      ( Eminescu – Luceafărul)

      Un abis concret aici, în lumea noastră, e o diferență f mare de nivel, gen prăpastie f adîncă, o clădire f înaltă.
      Eu am rău de o asemenea înălțime, nu mi-e de ajuns un punct solid de sprijin pt picioare, ci am nevoie să mă ancorez puternic cu mîinile, de ceva, gen o balustradă. Altfel simt că amețesc și aș cădea în gol, ba chiar că aș avea un moment de nebunie și aș vrea să sar în acel gol, deși lucid sînt conștient că e moarte clară – gravitation is a bitch. Cred că mintea e înspăimîntată și totodată, nu știu de ce, fascinată, pt că nu e ceva obișnuit, din mediul familiar.
      Uneori am coșmaruri că mă prăbușesc într-un abis fără sfîrșit, și întunecat pe deasupra. Nu e senzația unui impact iminent, și totuși prăbușirea în gol cu viteză amețitoare mă face să tresar din somn… și mă bucur că nu e reală.
      M-am cățărat în schimb în copaci înalți, fără vreo senzație de rău, deși era ceva gol sub mine, pt că aveam puncte solide de ancorare, crengile protectoare ale copacului bine înfipt în pămînt.
      Abisul e din afara lumii în care trăim și deci nu sîntem adaptați pt el.

  8. Să se demonstreze în cadru legal e democratic, chiar dacă și tălâmbii au plămâni, că creier nu au .
    Vandalizarea e în afara legii.
    Dar să zbieri că doctorii sunt asasini asta e chiar tembelism patologic.
    Ca si închiderea magazinelor la ora 6.

  9. Nu ma inchide si pe mine cineva,undeva?
    Un restart as vrea,ceva undo si un refresh…updat-uri de-as putea as incerca si un recicle bean,de m-ati lasa,as umple de regrete si furii..un windows nou si pentru mine, nenea! Un soft, un hard sa-nlocuiesc,umpic macar sa ma racesc…

      1. Dc acolo?
        Stiti ce am spus azi?
        Eu iubesc copiii de mor,al meu si toti copiii si mi se rupe sufletul cand vad in ce lume ii lasam… si totusi..m-am mirat astazi ca ii vad asa senini,cum trec cu nonsalanta peste probleme-ori nu le vad, ori nu le pasa..dati-mi una peste bot…

  10. ieri pe FB:

    ”Viața asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci să te naști, c-ai și îmbătrânit.”
    Nichita Stănescu
    .

  11. Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă !

    Același Nichita (n. 31 martie)
    (Aici tocmai plouă infernal, furtună ca de vară, cu fulgere și tunete.)

    1. Pentru mine Nichita Stănescu este de un talent absolut misterios.
      Nu am nici o idee cum poate să scoată astfel de imagini poetice geniale.
      Nu stiu alt poet să facă asa ceva

Dă-i un răspuns lui luminita Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *