Singapore, există viață după muncă?

Ca să ajungi în insula Sentosa unde se află Merlion, statuia simbol al acestui stat, poți să iei telecabina de pe Muntele Faber, ”munte” vorba vine pentru că nu e prea înalt. Ei, telecabina asta trece printr-un bloc, pe la ultimul etaj al unui bloc aflat în calea telecabinei. De ce au ales soluția asta nu se vorbește pe nicăieri prin ghidurile turistice sau pe internet, dar probabil că e o justificare solidă. Acest bloc găurit  este de fapt o  stație unde poți să cobori dacă ai chef. Asa am făcut noi, ne-am dus până la capăt pe insulă, am dat bună ziua statuii, ne-am jucat contra-cost cu șarpele boa de pe o alee, am făcut-o pe turiștii joviali cumpărând suveniruri singaporeze si apoi ne-am urcat în telegondolă pentru întoarcere, dar am coborât la blocul găurit-HarbourFront Station- pentru că ni s-a spus că pe Mount Faber nu prea avem șanse să găsim taxiuri la ora aia spre seară. E un lift special numai pentru pasagerii din telecabină, așa că nu ne-am lovit de nici unii dintre locatarii acelui bloc. Afară era cam sinistru, și după aglomerația din parc, aici am aterizat într-un fel de curte betonată pustie și nici un fel de  indicatoare spre-ce-unde. Cam ca un film SF. A apărut un taxi după vreo 5 minute si am plecat către lume.

Orașul ăsta mie mi se  pare cam tristuț într-un anume fel. Localnicii muncesc mult si pe bani puțini. Nu pe ei îi vezi la distracție în locurile faimoase pentru turiștii care au de bifat un program, locuri care sunt destule. Și muncesc până la vârste înaintate, cam peste tot vezi persoane peste 70 de ani la lucru, în fast food, la curățenie, în mall-uri sau aeroport. Nu am văzut radiații de fericire. De aia zic : după muncă localnicii ce fac? Tot orașul e strălucitor ca în povești, atrage turiști și colcăie de afaceri, dar e cam bizar.

Plouă în fiecare după-amiază, scurt, rapid, eficient. Vegetația e masivă, chiar nu găsesc alt cuvînt mai potrivit. Te întîmpină încă de la aeroport, parcă ai coborît din avion direct într-o pădure tropicală amenajată ca aeroport. La toaletă am crezut inițial că am intrat într-un magazin de plante și flori și m-am întors din drum. Nici nu vedeam unde sînt cabinele, după ce am verificat simbolul WC de pe usa am intrat din nou. Pe culoarele lungi ale aeroportului, fotoliile gratuite de masaj pentru picioare  mi-au luat amorțeala zborului cît ai clipi, ca o briză mult așteptată.

Nu mi-am propus să fac un ghid turistic, ci doar să notez unele lucruri pe care nu le vezi oriunde si oricând. Spre exemplu la baza Singapore Flyer e un cafe-bar unde oamenii care beau cafea  își pun picioarele într-un acvariu în care sînt pești din ăia mici care le curăță pielea moartă de pe picioare. Tot acolo este și un mic lac cu pești colorați cărora poți să le dai de mâncare între anumite ore, mâncare luată de la un automat cu fise aflat pe mal.  Limba engleză e vorbită cam de toată lumea, și uneori  mai apar si abateri, am auzit mai multe persoane pronunțând efectiv ”ciolf” pentru 12.  Cam la 2 săptămâni de stat în Singapore am aflat că am scăpat de pușcărie ca prin urechea acului din cauza celor 2 cartușe de țigări pe care le aveam în bagajele cu care sosisem din Dubai. Ai voie doar un pachet de țigări nedesfăcut si unul desfăcut. Ce e peste se confiscă, se amendează sau chiar se dă pușcărie. În Singapore am băut pentru prima dată în viața mea ( si ultima) bere  cu aromă de ceva fructe, din greșeală bineînțeles, fabricată în Noua Zeelandă. Dintr-un mall, de la o tonetă ”street food” am luat la pachet  o felie de friptură de  ciolan de porc bine rumenită și condimentată, numai la ea m-am gândit tot drumul și când am ajuns în cameră si am gustat-o era dulce, dulce-caramel. Eu nu am mai pus gura pe ea, a mâncat-o nevastă-mea, chinezoaica YY.

0