S-a albăstrit treaba pentru Top PSD

CCR a declarat neconstituționale zeci de modificări la Codul de procedură penală. L-a ars la lingurică pe stăpânul din Belina si al inelelor de la Palatul Victoria.
Si înainte de referendum, dar mai ales după, situația partidului conducător se duce de-a berbeleacul drept în cap. Partidul unic conducător, care e în toate și în cele ce sunt, care susține că ne bagă fericirea pe gât, în timp ce penalii fură de sting din contractele cu bugetul, iar hoardele de funcționari din ministere numiți de politic fac si ei ce fac stăpânii. Dau cu stângul in dreptul si țara merge ca un camion vechi cu bujiile arse, fără ulei la motor si cu apă in benzină. Un singur exemplu intre alte mii ar fi povestea manualelor cu greșeli , la care a apărut o Erată globală, iar musui ministru a venit si a zis că speră ca de acum încolo Eratele astea să fie din ce in ce mai bune.
Te cutremuri când vezi că asta n-a înțeles nimic din nimic. Si asa e ÎN TOATE ministerele, greșeli peste greșeli cu sau fără erate.
Eu fac un pariu : penalii ăștia nu trec de Anul Nou.

37 de gânduri despre „S-a albăstrit treaba pentru Top PSD

  1. Mersi pentru inregistrarea cu CTPopescu, am vazut cateva minute, ca de fapt altceva voiam sa-ti spun, ziceai la postarea precedenta ca bei un Campari de inceput de weekend si asta ma face sa iti spun ca te invidiez pentru ca ai chinezoaica ta, care-mi inchipui ca iti gateste chinezeste, eu sunt indragostita de mancarea asiatica si in special de cea chinezeasca, iar azi din nou nu am rezistat sa nu intru intr-un astfel de local, de unde mi-am cumparat piept crocant de ratza pe pat de legume la wok in sos de soia….mmmmmm…o delicatesa…si in timp ce mancam, ghici la cine ma gandeam? la tine, evident. (:yes:)  (:boast:) Salutari doamnei tale!

    1. Da, asta gătește pentru că asta știe 🙂
      Să vezi fază când am depus actele de rezidență pentru ea : au venit de la imigration la noi acasă să ne verifice ( așa e procedura) si după ce a completat tot chestionarul, unul dintre ei a intrat in baie unde cred că s-a uitat dacă-s 2 periuțe si alte semne că noi doi conviețuim realmente acolo( mi-am dat seama pt că nu a tras apa si nu a folosit nici chiuveta) După aia a venit înapoi se uită lung la mine si zice retoric : adică dumneavoastră mâncați în fiecare zi mâncare chinezească ?

  2. Anduyy, mi-ai amintit de filmul cu Depardieux, ala cu GreenCard..
    v-ati luatara voi cu mancarea dar link-ul meu cu ipohondrii unde o fi?

  3. pînă și ei știu, așa proști cum sunt,  că guvernul actual nu poate face față cerințelor unei președinții UE…

    tătă șmecheria e cum va gestiona mutu’ schimbarea…

    ați văzut că după răbufnirea creței au început să apară proiectele la UE? centura bucurești și ploiești-brașov…?

    he he…

        1. de Ploiesti-Brasov, da, a dat proasta de prim ministra astazi un comunicat ca se va face in parteneriat public privat,
          dar de centura Bucurestiului nu. La asta ravneste Gabi Firea Pandele, cu asociatii.

          1. ăsta e alt exemplu de dat cu stângu în dreptu…

            ce frumos au făcut centuri la Brasov, la Sibiu, la Arad
            adică mai există oameni care gândesc în patria noastră

  4. Cred ca marea intrebare ar fi daca mai sunt resurse umane care sa inlocuiasca hoardele de …cum naiba sa le zici?! capuse?, lacuste? de care este impregnat tot ce tine de administratie, de sus in jos si de jos in sus…De-alde vrabiute,irinuci, valentini de-ai lu tata..
    Btw, tu, om care te pretinzi matur,accepti sa te-nsori fara mama langa tine? C-asa a zis tata?!
    Poate n-am toate datele , poate-i doar o barfa dar nu poti sa nu te gandesti..
    Aoleo, nu mai zic de „afaceristii” care fara coruptia de la nivel inalt (adica si mai jos, dc nu) n-ar fi decat niste inepti agramati, buni de nimica, ce-au supt astia cum, cum se mai poate nu zic recupera dar impiedica , modifica legislatie sau puii mei c-am dat in balbaiala…
    Andu sa-nteleg ca pauza de cafea s-a terminat, trecem la vermut?
    Eu n-am decat tuica..si-ase ma dore capu ghe la e…

    1. Irinoush,
      Cu Campari ăsta e povestea că mi-ai adus tu aminte acu 2-3 săptămâni, si mi s-a făcut o poftăăăă…

      Iar azi mai veni și Eva cu Jager.
      Așa sunt eu uneori mai pofticios

      Toți oamenii ne-hoți să ne facem partid, asta ar fi singura cale.

      1. Ete o idee de emoticon… o damigeana de tuicaaaa!
        Tot a decretat-o Patraru dispozitiv antistres!
        Iar dragnea ala micu saracu… cre ca ultima lui problema acum e lipsa maica-sii de la nunta! Csf, ma gandeam si eu ca are mustrari de constiinta!

        1. emoticon care bea țuică sau pălică
          că contează si asta ! 😀
          eu nu stiu cine e ăla micu si că are probleme
          oare câte ?

  5. Ola Eva, 🙂
    Mare parte a vieții mele a fost în țări cu autostrăzi peste autostrăzi ( la propriu una peste alta cite 3 sau 4 chiar) si iluminate noaptea!
    Cum să nu fiu interesat de centura Bucureștiului
    Ce are acum orasul nostru este un chin, o pedeapsă, o nenorocire criminală generată de incompetență, prostie,lene si nesimțire penală.
    ********************

    ufff , compediul ipohondriei e fantastic de suuuper haios
    Ia uite la ”ierbivorul de asfalt”:
    ” La supermarket, Ierbivorul de Asfalt se diferențiază de restul cumpărătorilor ca fiind cel care împinge simultan două cărucioare burdușite cu legume, fructe, zarzavaturi și oleaginoase, atât de multe încât ar putea să hrănească o cantină plină de studenți timp de o săptămână.!” iar continuarea e super carbo-hazoasă 🙂 😀
    mersi mersi
    eu le-am citit partial si caut asemnări cu show-urile TV, si se găsesc slava domnului

    1. eu ma cam rusinez ca ma regasesc pe alocuri (:bad:)

      ( observi, desigur ca folosim emoticoanele tale din belsug, asa faine suunt!!) (:yes:)

  6. Cu care crezi? Aaaa dar daca te rusinezi mai bine nu !
    Vegana nu esti si nici devoratoare de antibiotice!
    Aha , cred ca la sala !
    Tragi de fiare fără oprire, asta e ! Este?
    Le-am citit pe toate.
    Bravo cui le-a scris!
    Mersi pt laude 😛
    (:blum:)

    1. păi eu cred că șefimea psd în frunte cu hamsterul de teleorman, a cam dat-o de gard și le scârțâie șandramaua.
      pt că eu sper că în partidul ăsta or mai fi și niște oameni oameni, dar nu ăia de la vârf!

  7. o glumă culeasă de pe neanturile FB :
    La o sedință, Dragnea zice:
    – De măine remaniem 80% din guvern
    la care V.V.D. zice:
    – Vai de mine domnu Dragnea , dar noi nici nu suntem atâția!

  8. Hello world!

    Nu v-am mai onorat cu prezenta datorita saptamanii incarcate cu contravizite, prezentari, studenti (pentru care m-am pregatit intens si nu au venit (:dash:) stricandu-mi bunatate de dimineata, ca a trebuit sa ajung si la raport, si pe cale de consecinta sa beau cafea de la automat, care nu avea zahar si lapte suficient), eco, eco si iarasi eco, dat fiind faptul ca vine examenul si eu ma albastresc gandindu-ma cum o sa fie (:wacko:) , prezentari de cardio carevasazica, la care m-a invitat un cardiolog si [asta ignorandu-ma apoi] am plecat cu altul 😀 foarte incarcata saptamana deci, si ma asteapta una si mai si..voua in schimb va doresc una cat mai usoara si placuta! (:kiss:)

    1. Hi Ametist, bine ai revenit pe la noi, chiar mă întrebam când o sa mai vii:-)
      Din ce povestești chiar ai fost aglomerată si ai mai avut si ne-prezentări conform plan, iar cafeaua de la automat fără zahăr si lapte suficient, chiar că te face să te albăstrești, sau îngălbenești, cu ecou sau fără, trebuie mers mai departe ca Johnny Walker keep going
      Păi nu?
      curaj, si cum ne ziceam noi la examen : baftă, milă si noroc 😀
      aici e un loc e prins putere si de descrețit ochii

  9. Buna seara si bine v-am gasit! (:blum:)

    Ce voiam sa spun, adica sa intreb, mai exact, ce m-ar fi interesat, desi stiu ca e cam tarziu cu fusul orar la ora asta in Romania noastra natala,

    totusi sper ca stimata Redactie e pe fusul chinezesc si nu doarme,

    asadar, m-ar interesa care este reteta ideala de Campari, ca mi-ati facut pofta si mi-am cumparat, insa e cam amar, bre. Bleahhh.

    1. care rețetă e falsă? ce indus in eroare? parol?

      un cub mic de gheața , o felie de lămâie sau portocală,
      sau o cireașă zaharisită, multe alte la alegere … știi de la fructe glasate
      acest Campari e flexibil si poți să-ți faci cocktail cu multă imaginație

Dă-i un răspuns lui Exun Amchory Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *