Proverbe verificate si proverbe inversate

Proverbe verificate si proverbe inversate *** ***
Am câteva proverbe verificate pe pielea mea si de care țin cont când trebuie să plănuiesc ceva, să fac ceva. Hai să listez măcar trei dintre astfel de proverbe.
Iată:
1 Graba strică treaba.
2 Nu zi hop până n-ai sărit gardul.
3 Nu se poate cu curul în două luntri.

Câteva exemplificări ca argumentație la cele trei proverbe enumerate:
1 Când plec undeva mă apucă cheful de eficientizare a muncii, și mă gândesc eu să mai fac încă vreo două, trei chestii, repede, pe fugă cum se zice, dacă tot sunt acolo.
Vise frate, nimic nu merge, se încurcă toate ițele, nu-mi iese nici una ca lumea, și nici activitatea principală nu-mi mai reușește la parametrii doriți.
2 De multe ori când mă bazez pe cineva că vine să aducă ceva și mă apuc să promit că gata s-a rezolvat, taman atunci ăla nu mai vine si eu nu pot să-mi țin promisiunea.
3 Am încercat să stau cu un picior într-o barcă și cu altul în alta paralele, apropiate și am căzut în apă cu succes.

La partea cu proverbe inversate, îmi aduc aminte de pe vremea studenției cum făceam bășcălie de unele proverbe. De exemplu ”cine sapă groapa altuia, e gropar”, ”Pisica care latră, nu mușcă” , ” Cine se scoală de dimineață, cască toată ziua” și mai adăugăm pe parcurs.
Acum vă predau microfonul și vă invit să spuneți ce proverbe vă plac, sau nu vă plac, si care vă ajută. si desigur ce proverbe inversate vă vin în minte.

71 de gânduri despre „Proverbe verificate si proverbe inversate

  1. las ca merge s-asa.
    ce nu poti face azi, las-o pe maine, ca poate nu mai trebuie.
    cea mai buna bere e urmatoarea.
    fie painea cat de rea, tot mai bun e cozonacul.
    aceasta este tara mea….austria…..stai asa, ca asta e un cantec, nu se pune.
    mai degust o bere si imi mai vin in minte si altele.
    ps. e cu premii ?

    1. Farfuria nu merge de multe ori umplută cu apă. smile bre, dar n-am mai avutără anul ăsta o postare cu proverbe?! Cate proverbe să mai știm?!?! Ba să le mai și inversăm mai ales!

      1. am mai avut cu proverbe, dar era pe țări!
        oricum e o temă vastă acute
        ce parcă puie msd n-am ținut-o langa 2 ani? laugh

        postul despre care zici este listat chiar si aici, înainte de primul comentariu , sub ”partajează asta” laugh

  2. Si la mine se aplica „graba strica treaba” si „nu zi hop”..chiar si „curul in 2 luntri” dar la figurat..ca sa nu zic varianta mai porcoasa cu moneda botswaneza/orasul croat/prajitura finlandeza … si cu sufletu-n rai laugh

    Ca si proverbe inventate, imi vin in minte doar unele in engleza (de fapt niste copii a trebuit sa le completeze si au improvizat), de exemplu „you can’t teach an old dog new math” (in loc de new tricks)

          1. luminița,
            dacă zici propoziția 2 pe locul unu si propoziția 1 pe locul doi nu prea este inversat.
            inversat era dacă ziceam ”prostu moare de drum lung și câinele de grija altuia”
            yes

      1. Irinoush
        de la ”cataroi” ?
        sau de la ”descotorosi”?
        s-ar mai putea zice si ” cură de slăbire ușoară” crazy

      2. Mulțumesc, Irinoush! Abia aștept să scap de ele și de apăsarea pe care o tot simt in partea dreaptă. Nu mi-e frică, dar umpic de emoții am. E prima oară când mă operez de ceva. In spital nu am fost internată decât când am născut copiii. Toate analizele mi-au ieșit bune. Sper să mă refac repede, că am vacanța programată de dinainte de a face criza de colică biliară.

        1. Eu slabii asta-toamna cu cateva fragmente de disc intervertebral, frica n-am de nimic si emotii am doar pt cei dragi!
          Sa speram ca nu-ti calmeaza si umorul!

    1. luminița,
      da luminița, trece colecist… asta,
      trece R/D , mama a avut 17 si le tinea intr-o pungă
      si uite ca are 80+ si nu mai are nici o prbl cu bila

          1. Pai la cate dureri or fi indurat bietii oameni, le pastreaza ca sa se razbune pe ele laugh

  3. Cumpăr pietrish uman, de preferință import Austria.
    De preferință proaspăt.
    De preferință cu haz.
    Hai mă Lumi că nu o fi mai greu că o naștere.
    Când dai afara un bolovanash de trei kile se compara cu cate pepite de câteva karate ?
    Sau carate, nu știu como se zice la voi….
    Că în bancul ăla in care trei femei in compartimentul de tren se lăudau cu care e cea mai mare durere.
    Ba de cap, bă de masele, bă nașterea…
    Iar ardeleanu din colt zice, in stil iohanis, auziți, v-ați lovit voi vreodată în oaie sa vedeți cu ii ?

    1. Ținând cont că o să fiu adormită pleasnă, nu o să simt nimic. Apoi o să văd ce și cum. Vă informez eu, nici o grijă.

    1. Lepenepeshupu mapaipi mupulptp apalepeaparpgapa! Asta-i al meu, verificat și ras-verificat și dacă nu iau cămila lu andu sa-mi ziceți cutzu! Haoileo, vreau un nume de ciobănesc mioritic!

          1. Chestia e ca nu cred ca am folosit-o vreodata cand eram copil! Mise parea puerila!
            Bai da un nume n-avetz si voi!

          1. Parca-i al meu, am pus o poza anul trecut, cred!
            Nu ma mai fac bine- irinoushu dixit!
            Baiatul meu, galben si frumos a venit acu cateva zile cu burtica lui pufoasa si alba si cu un picior din spate pliine de ulei ars!

  4. Domnu patron Andu cică nu știe el un proverb cu farfurii.
    Păi chiar eu l-am zis la postarea trecută.
    Îl reiau din memory.

    Râde geob de farfurie spartă.

    PS băi, am citit de șase (8) ori comentul domnișoarei ametist și mă dor ochii de la cat m-am frecat:
    Atâta vulgaritate ascunsă sub monede africane și localități din vechea iogoslavie , nu pot că să îmi vin in fire.
    Da pt că mai am și io niste lipsuri, întreb : ce e cu prăjitură aia finlandeza, că n-am auzit de ea…
    Mie îmi place savarina, nimic deocheat.

        1. Apropo, poate ai noroc și la operația de extragere rocalifera îți iese un ametist.
          Sau mai multe și mai mari, ce este semiprețioase, nu că ametist a noastră care e decât foarte prețioasă.

      1. pai dacă nu ținem degetele încrucișate, măcar un cerc MISA sa facem să ne integram in absolut sa aducem energie cosmică pentru tine

          1. Facem un cerc rotund din verze si pe soacre le rugam sa faca rata pe varza folosind quadratura cercului de varza

      1. Mai bine îl întrebi cum îi cheamă, poate-ti alegi un nume pentru mioriticul tău. Pe câinii mei, de-a lungul vremii am avut mulți, îi chema Hector, Roger, Felix, Dona, Maya, Miki, Skipy, Mitică, Irish, Blackie, Tommy, Oscar…samd.

        1. Heff, Hanna, Vanda, Nero, Boni, si preferații mei când eram mica: câinele Viorel si cotoiul Tarzan.

          Cred ca v- am mai zis proverbul lui eldevina: decât sărac si bolnav mai bine bogat si sănătos.

          1. noooo smile
            nu l-ai zis Eva niciodată!
            acum aflăm pentru prima dată acute
            si al Dvs vă rugăm care ar fi?
            proverbul preferatul?

    1. Nu se rasuceste iliscu pe patu de spital amu? Prostanacul la nato si desteapta-n fruntea psd-ului si, mi se rupe sufletul, sa mor io,abia scriu, in frunte tarii!

      1. despre gioana la nato nu avem ce zice pentru ca ei l-ai ales natoistii
        dar femeia galbena din fruntea partidului aleasa pt alegeri e ” orice pasare ii e frica pe limba ei piere” laugh laugh laugh

        1. Nu ti râdi câ istia nu mai pere!
          Mai era un pv cu buruiana rea da am intrat in …ala..de nu mai ti-amintesti…cum ii zice…bai imi sta pe limba…

          1. de e destul si asa : ” buruiana rea” este ea, veorika , hoop sha sha sha-sha-sha

  5. mie   imi suna a capcana din partea psd fata de VD .

    Vor s-o invete minte, ei stiu ca nu ar castiga , asa ca macar rezolva o chestie : scapa de ea dupa alegeri, ca pe multi a calcat  pe cap dupa dreaknea

  6. Da da da
    Eu vreau viorik sa candidoză !!!!
    Vreau sa ne râdem !
    Fie pâinea cat de rea, tot cea mai buna e viorik !
    Sa se desființeze tnr, kmkz, xona,-q, ce, astea este saituri de humor ?
    Va face vassilica cat toate la un loc .
    Viovassy presedinza!!!
    Hai la vot că sa avem un viitor vesel !

Dă-i un răspuns lui dg Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *