Oraș de munte

*** Oraș de munte ***
Am ajuns cu treabă în orașul RAK adică Ras Al Khaimah, din nordul emiratelor arabe unite, spre vârful peninsulei arabice care se îndreaptă către Iran, peste Golf, mai precis peste strâmtoarea Hormuz.
Când te uiți spre est vezi munții seci de vegetație, dar impresionanți, cu permanentă pâclă plutind deasupra lor. Uneori , odată la 20 de ani mai ninge, iar de plouat e mai des decât in restul emiratelor. Muntele ăsta are vreo 2000 de metri si niste peisaje spectaculoase. Când te uiți spre west vezi marea, adică cerul de deasupra mării, Golful Persic. Cerul de deasupra mării este întotdeauna special, se simte că e însoțit cu marea.

https://www.google.com/search?q=ras+al+khaimah+mountain&tbm=isch&hl=en&sa=X&ved=2ahUKEwj9jbr-07P3AhWdEGMBHQoZBlcQrNwCKAB6BQgBEI4C&biw=1343&bih=647

Dar până una alta, se apropie sfârșitul Ramadanului si urmează Eid-ul, adică sărbătorirea sfârșitului Ramadanului.
Toată lume zice Eid Karim, anul ăsta durează 9 zile, de pe 1 mai până pe 9 mai. Așa că multă lume pleacă acasă prin țările din jur sau chiar mai departe.
Momentan, se vede o intensificare a activității comerciale în magazine și mall-uri, si toată lumea se mișcă cu calm si speranță cu gândul la festinul ce urmează. E ceva asemănător cu ce facem noi la crăciun, revelion si paște la un loc. E fabulos.
Mă uit la munții ăștia si îmi aduc aminte de munții noștri încărcați cu verde.
Ultima dată am fost acum trei ani la Babele.
Unde vă place mai mult , la munte sau la mare?

5 gânduri despre „Oraș de munte

    1. Te pricepi, ce sa zic…
      Mie-mi plac toate minunatiile naturii..
      Pe plaja eram prima in liceu, umblam cu cearceafu-n geanta..
      Imi amintesc de o zi cam innorata cand ne-am dus, eu cu o buna prietena, la plaja si am stat pe un cearceaf si cu unul ne-am invelit, am lesinat de ras toata ziua…

  1. Majoritatea rușilor vrea război , ”trebuie să demilitarizăm NATO”, ”peste 40 de țări care constituie NATO atacă Rusia”, ”trebuie să răspundem atacului NATO împotriva Rusiei”
    si bomba nucleară e acceptată
    Ne-a luat drakqu cu nebunu ăsta.
    Dacă nu dispare ( nu contează în ce fel) dispare lumea.

    Au înnebunit salcâmii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.