Niște întâmplări din Grecia

Pe vremea când lucram în București pentru o corporație americană, am primit sarcina să mă duc până la Atena, la ambasada unei țări arabe, care nu avea reprezentanță în Romania, să pun la punct un plan de obținere a vizelor în flux continuu pentru specialiștii români care urmau să lucreze în țara respectivă. Dăduserăm, si eu de aici si ei din Atlanta, mii de emailuri, faxuri si telefoane dar toate au rămas fără răspuns, așa că singura soluție a fost să meargă cineva acolo să vadă ce și cum. Adică eu. Si cum era vară si lumea zbura buluc la Atena, si nu mai erau locuri la avion decât peste 2-3 săptămâni, am hotărât să plec cu mașina. Mașina mea de atunci era o Dacie 1310 cumpărată la mâna a doua, dar foarte accesorizată si tunată, numai AC nu avea.
Bun, plec eu la drum într-o dis-de-dimineață pregătit sufletește ca haiducii lui șapte-cai, cu șapte tăvi de jar la micul dejun si 14 cafele. Am scăpat de coșmarul indus vameșii și de polițiștii rutieri bulgari într-o jumătate de zi si m-am odihnit prima dată imediat ce am intrat în Grecia, apoi a doua zi la Larisa. A treia zi pe la prânz, cam ora unu sau două, ajunsesem undeva la periferia Atenei, unde am dat de un ambuteiaj pe o autostradă aflată în reparații, se mergea bară la bară cam un centimetru pe oră, așa că dacia mea s-a nervoșat si a început să fiarbă și scoată aburi. Eram înainte de un pod-pasarelă peste altă autostradă și m-am gândit să nu mai urc rampa să mai obosesc motorul, că mai bine ies de pe autostradă, găsesc un loc mai ferit și las motorul să se răcească. Cred că era o căldură de 500 de grade, nici nu te mai miri că uneori au loc pe acolo incendiile alea groaznice. Am găsit o stradă pustie în apropierea podului-pasarelă de pe care tocmai plecasem și am parcat lângă un pomișor care se prefăcea că dădea umbră. Pomișorul ăsta era aproape de trotuar, într-o curte mare, cu gazon verde bine îngrijit, cu un gard țeapăn din bare din fier forjat, cam de doi metri înălțime si casa ca un conac aflată cam la 15-20 metri de la gard. Deschid capota să las aburul să iasă în voie și mă retrag la umbră lângă gard, cu harta în mână să verific traseul, cum ajung la hotelul rezervat, si la ambasadă. Nu era încă GPS! La un moment dat, din casă iese o femeie cam la a doua tinerețe, cu ceva în mână. Bine, n-am stat să mă holbez la ea mai mult de o sutime de secundă, că nu voiam să par fricky și nici nu e politicos la o adică. Când colo ce să vezi, femeia a venit la mine si fără să zică nimic, îmi întinde prin gard un pahar mare aburit cu apă rece. L-am luat și ea s-a întors spre casă tot fără o vorbă, iar eu tot fără nici o vorbă pentru că am rămas mut, am băut apa aia ca pe un dar dumnezeiesc, apă mai bună ca aia nu am mai băut niciodată în viața mea de până atunci.
În următoarea zi, dimineața pe la 10, am ajuns la ambasada căutată. Parcă era un fort sub asediu, ziduri înalte din beton cu sârmă ghimpată pe creastă, șicane din metal si beton puse pe trotuar ca niște piese de lego și soldați înarmați adăpostiți după niște mormane din saci cu nisip. Ușa pentru vizitatori era masivă, din fier vopsit kaki, cu o ferestruică mică la înălțimea unui om prin care am spus că am treabă la consulat și prin care mi s-a cerut pașaportul. După nici un minut blindata s-a deschis si un soldat cu armă m-a poftit înăuntru si a închis ușa repede în urma mea. A venit alt soldat și mi-a făcut semn să-l urmez. Am intrat pe un culoar strâmt, prost luminat, apoi am coborât niște scări de buncăr cam vreo doua etaje si am dat de alt culoar sinistru, subteran, fără uși laterale, doar culoarul lung si întunecat. Soldatul mergea înainte si eu după el, cam îngrijorat să spun drept, mă gândeam ca dacă vor ăștia sa mă pună la prăjit și să mă mănânce cine ar afla? Am ajuns la o altă ușă metalică si soldatul mi-a deschis-o, s-a dat deoparte și mi-a făcut semn să intru. Era o sală de așteptare. luminată bine de data asta, destul de spațioasă, cu aer condiționat în funcțiune, cu fotolii si canapele, care erau mai mult de jumătate ocupate, vreo șase sau șapte oameni cu totul, cu dispersor de apă, niște ghivece mari cu palmieri în colțuri și o latură a încăperii fiind ocupată de ghișee ca la bancă, iar pe sus vreo 10 camere de luat vederi. Era doar un funcționar la un ghișeu care aranja niște mormane de hârtii. M-am dus la el si l-am întrebat dacă as putea vorbi cu un supervizor. Nu mi-a răspuns cu vorbe, ci doar mi-a indicat cu degetul un fotoliu gol și mi-a făcut semn ca sa mă așez acolo. M-am dus acolo si m-am așezat. Nu erau pliante pe măsuțe, nu erau ziare sau reviste, era o atmosferă apăsătoare și friguroasă. Ceilalți stăteau și ei blazați, în liniște privind în gol ca într-un film de Hitchcock. Am scos din servietă un ghid turistic al Greciei pe care îl luasem de la hotel, și am început să-l răsfoiesc. După vreo 15 -20 de minute am adormit. M-a trezit un funcționar cam după o jumătate de oră si m-a chemat într-un birou în spatele ghișeelor. Am observat că pe mine m-au luat primul, poate pentru că adormisem. Acolo în biroul ăla parcă era o altă lume, parcă era biroul unui milionar american din filme. Omul din spatele biroului era foarte amabil si politicos si cooperant. Mi-a adus o cafea turcească cu caimac si un pahar cu apă și niște fructe uscate . Am discutat vreo 20 de minute si ideea pricipală era că dacă am de trimis 50 de persoane la el în țara la lucru cu o firmă americană, trebuie să vină toți să depună actele pentru viză, sau se poate să vină doar o persoană cu toate actele. La care el mi-a răspuns clar arătând cu degetul spre mine : – Vii doar tu, nici o problemă, dar mai întâi dai telefon la nr asta, si mi-a dat un număr de telefon, care nu era nici unul din alea pe car ele știam noi. Am plecat mulțumit si nu mi-a mai fost teamă pe coridoarele alea întunecate pline de soldați înarmați. Dar când am ajuns în stradă am răsuflat ușurat că nu m-a mâncat nimeni.

32 de gânduri despre „Niște întâmplări din Grecia

  1. ” un pomișor care se prefăcea că dădea umbră”…ce frumos spus, talentatule, care esti tu talentos! yes  abia astept continuarea yess 

  2. Interesanta intamplare, superb relatata good abia astept restul!

    Pentru mine, „niste intamplari din Grecia” constau in povestea pe care grupul vesel o cunoaste, aia in urma careia m-am ales cu degetul stramb blum -si pe care o pot dezvolta, daca exista cerere.

    Mi-e dor de vremurile alea, eram rezidenta, n-aveam (aproape) nicio grija..acum ma mai trezesc noaptea intrebandu-ma daca am dat tratamentul corect help

    1. Ametist, uite : cerere, ne mai povestești ce aventuri ai avut tu în Grecia?

      PS să știi că din păcate mai apar unele reclame nașpa setate de unii supărați și eu le șterg = despre astea vorbea Irinoush când nu apucasem încă să le șterg

  3. Ei, daca era mic nu putea sa se prefaca… Se straduia si el..
    Nu te duci tu sa faci un film frumos si sa ne spui ce mare si frumos s-a facut pomisorul care ti-a oferit candva straduinta umbbrei lui?
    Si poate vom uita un minut de straduinta umbrelor de oameni, ca acelea din limburile lui Dante care nu ne umbresc ci ne intuneca sufletele?
    Iertare daca v-am umbrit veselia care ar fi fost fireaasca pe un „blog umoristic”!
    Bat campii fara gratie, dar…

    1. Iri, am să vb cu IT să schimbe chestia asta din logo cu blog umoristic, să pună în loc ”blog carbohazos”
      iertare să-mi fie, dar cum ai ajuns tu tocmai la Inferno lui Dante?

      1. Eei, e jale mare cu sinapsele mele…
        Dar acum, pe bune, cand vad indivizii astia de au butoanele vietii noastre si a urmasilor urmasilor nostri, cred ca suntem in infern..
        Imi tot vine in minte un film cu Robbie Williams , „Iubire fara sfarsit” cred ca se numea, in care, cautandu-si sotia care s-a sinucis, umbla printr-o mlastina calcand peste capetele nefericitilor care-si luasera viata- cred ca suntem la un maxim(pana in prezent) de disperare..
        Nu-mi gasesc cuvintele, iertati-ma daca v-am indispus…Si ce solar era textul tau..
        o sa ma straduiesc sa raman la imaginea pomisorului si a paharului cu apa rece..

        1. nu ai indispus pe nimeni Irinoush, eu eram doar curios blum .
          da, așa este, cu dezastrul din jur
          doar am zis și eu mai zilele trecute că ne-au încălecat jnapanii (!) si hahalerele care conduc țara
          nu se mai dau înapoi de la nici o nemernicie

        2. Irinoush
          poți să-ți dai frâu liber tuturor sinapselor tale, nu se ”indispune” nimeni smile
          ba chiar cred că ar fi foarte interesant și recomandat!
          iar textul cu Grecia are si partea lui întunecată si sinistră în beciul consulatului respectiv.
          brrr, am zis că nu mai scap curând teafăr de acolo acute

  4. Ah, ce-mi place sa va vad cum stati de vorba! asta e ceea ce imi doresc de la un blog social, discutii libere, fara amenintari de banare pentru comentarii pe langa subiectul pus de boss-ul blogului.  boast

    1. luminița, păi chestia cu ”blog umoristic ” a pus-o IT-istul de la el fără să mă consulte și când m-am prins era deja prea târziu, iar mai apoi am considerat că nu e mare scofală. Dar acum, după cum s-a storcoșit treaba în țara asta, vorba Irinoushei, numai de umor nu ne mai arde. doar așa umor cu dinți ( de la soare cu dinți)
      Despre discuții, of course, la liber pentru toată lumea, nu zicea Simona mai demult să ne facem alt loc de trolat? am făcut si am rugat-o să ma pună la blog-roll, ceea ce este
      ,

  5. La cererea publicului, intamplarile mele din Grecia:

    Creta, septembrie 2015. Concediu cu maica-mea ca fetele. Dupa ce ne saturasem de plaja noastra plina de pietre ascutite in care ne-am taiat toate cele 4 copite, eram super incantate sa mergem in excursie la laguna Elafonissi, cu nisip roz si apa turcoaz. Locul 1 intre plajele de neuitat ale Europei. Pentru mine cu siguranta de neuitat.

    Dupa un drum de vreo 5 ore, in care am vizitat manastiri, pesteri, canionul cel mai adanc din whatever, toropite de caldura ajungem la laguna vietii. Repede schimbat in costum de baie, cremuit, mers la buda sa nu poluam turcoazu’..vad ca la buda nu dau rest, asa ca ma duc sa iau o apa sa schimb banutii. Inapoi spre wc gandindu-ma ce norocoasa sunt sa fiu in vacanta asta ma impiedic de traversele alea de lemn puse sa nu arzi la talpi. Cad pe mana stanga si genunchiul drept, care se rascheteaza complet. Vine un taica ce vindea rahatisuri de plastic sa ma culeaga de pe jos. Eu reusesc sa ma tin pe picioare ca un manz nou-nascut. Daca ma filma careva as fi fost in top epic fails editia 2015. Taica fuge dupa bonul de la apa dus de vant, o femeie cu un copil imi ridica apa din nisip. Ma uit la degetul inelar de la mana stanga care atarna intr-o pozitie nefireasca. Taica „your shoe is broken” (chiar era), eu:”my finger is broken!!!”. Ma duc in sfarsit la buda, unde sangele curge ca din arteziana din genunchi..fac hemostaza cu toata hartia disponibila si ma duc inapoi la sezlonguri. Maica-mea tocmai se pregatea sa plateasca omului cu umbrelele. Nu avea marunt suficient, asa ca ii strecor eu omului monedele insangerate. In sfarsit observa maica-mea in ce hal arat si reactioneaza tipic ” iar ai cazut” ca afirmatie, nu intrebare. Ma duc la baraca de prim ajutor, vine un individ cu geanta si imi dezinfecteaza genunchiul..si cam atat. Pana la sfarsitul timpului de plaja stau imbufnata, intrebandu-ma cine drq m-a pus sa vin in excursia vietii..in apa nu am putut sta ca ma ustura genunchiul. Pe drum inapoi oprim sa mancam, iar eu beau de una singura sticla de raki pt 2 oameni. Asta imi linisteste durerile si sunt happy pana ne transferam in microbuzul ce ne ducea in statiunea noastra..

    1. Mulțumesc Ametist,
      ți-ai aranjat ”bine” vacanța aia la laguna roz …
      m-am raschetat si eu odată la genunchi si coate pe pietriș pe motiv de o ( doar una) treaptă neobservată la timp și știu cum e ,

      Irinoush , acum tu poate ai vreo amintire din asta cu julituri

  6. Continuarea:

    Ajungem inapoi in statiune, receptionera sa cada in nas cand ma vede, ma intreaba daca am nevoie sa ajung la spital. Zic nu si urcam in camera. Dupa vreo 2 ore in care nu-mi trece durerea cu pastilele de ibuprofen luate, anuntam la receptie si cheama taxi sa ne duca la centrul medical din statiune. La centru doctorul respectiv ma examineaza si spune ca trebuie sa fac radiografie, altfel nu se poate pune diagnosticul de fractura la deget. Mergem la spitalul de stat din Rethymno, unde lucrurile se misca repede. Ambulanta ortopedie->radiografie->inapoi la ambulanta->constatat fractura->imobilizat mana in bandaj specific->antiinflamator in gluteus. Rugat rezident ametit chemat taxi. Vazut oras noaptea. Dormit prost, intrebat in gand cum ceva asa mic poate durea asa tare. Decis continuat vacanta, avion venit numai peste o saptamana. Doctor ortoped stat in hotel vazut labutza imobilizata, rugat uitat pe radiografie. Dat veste proasta: fractura pe os patologic (mica tumora benigna). Intors in tara, operat: raschetat, inlocuit cu tesut din radius, stabilizat fractura cu 2 tije micutze ce ies prin piele, imobilizat in atela 6 saptamani; implorat scos atela pentru mers congres european, nici pomeneala-mers asa la congres. Facut bagaj pe principiul in ce haine imi incape copita. Impachetat trusa de schimbat bandaj. Trecut cu bine de control securitate in aeroport, fara piuit. La congres frumos, repurtat succesuri cu posterele, Moscova nu crede in lacrimi. Colegele ajutat cu schimbat bandaj si tras costum pe laboanta. Intors la Mures, facut kinetoterapie, degetul ameliorat, dar ramas tot stramb. Ortoped strambat din nas „eu nu sunt happy”. Eu sunt si nici nu imi amintesc cum era cand deshtu’ era drept laugh

        1. cam asa am pățit cu fie-mea la 5 ani, dar la picior ( peroneu stânga)
          A cazut la joacă si am crezut ca si-a rupt piciorul si la raze i-au găsit tumoarea benignă. Au operat-o la Budimex cam după un an si jumătate

  7. Ultimul banc pe fb : Doamne dumnezeule, m-ai înțeles complet greșit când m-am rugat să ne scapi de porcii ăștia din țară laugh rofl

        1. Apropos de astia cu vand fan, era un vers cu „am mancat o vrabie, avea scabie” (sper sa nu confund melodia!). Asta era cam singurul subiect pe care l-am inteles cum trebuie la dermatologie laugh tineam cursul intr-un amfiteatru fara geamuri, deci cand era intuneric, era intuneric. Si noi cam atipeam..pana la raie. Cand ne-a povestit proful de o familie de pacienti care punea ceasul sa sune la 3 dimineata sa se scarpine unii pe altii blum

          1. râsu-plânsu smile wacko
            să se scarpine unii pe alții
            poți să asculți melodia cu vrabia în linkul de mai sus cu Cassa Loco ( răsp la Iri)

Dă-i un răspuns lui luminita Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *