Floricele pe câmpii

*** Floricele pe câmpii ***
Pe căldurile astea chiar îți vine să pleci pe câmpii să aduni niște copii, pardon, niste floricele de pe pajiște.
Dar niste floricele mai bio așa, adică de vreo 200 de milioane de ani, ca atunci sigur nu erau deșeuri chimice deversate in munți, râuri, lacuri și mări. Era o planeta curată. Erau doar câțiva dinozauri drăgălași care aveau gâturile lungi ca la girafe si trupurile ca niste găini uriașe. Dar mâncau mai mult flori si plante, atunci când nu se mâncau între ei, ca acuma dinozaurii din partide. Care cu care se mănâncă? Ei cum ? Ăia cu procentele multe si mărunte cu ăia cu procentele mari și gogonate, că o să-i desființeze pe ăia care au luat puterea pierzând de fapt alegerile. Și mai bagă si niște șosoace din gumilastic d-ăla bunu, daco-roman, ca să țină la tăvăleală prin vocalize cu gura păcătosului care numai adevăr nu grăiește. S-a întors maică lumea cu curu-n sus, nu mai ai ce să faci și a mai venit si pandemia asta ca sa aibă bitmanii și garcienii ce să torocănească la televizor pe banii contribuabilului niște idioțenii de ți se apleacă si nici o tona de lămâi stoarse si puse in cada nu te mai dez-grețoșează.
Adică o fata din Rusia, din Moskowa mai exact, a putut să zică pe nepregătite, că ea cel mai mult își dorește de la noul an să fie oamenii mai inteligenți.
Dintre zeci de mii de declarații nu am auzit una mai frumoasă decât asta.
Voi ce dorințe de an nou ați remarcat în peregrinările voastre internetiste?

19 gânduri despre „Floricele pe câmpii

  1. Ieri am avut programare la o clinica sa fac vaccinul pentru covid si cand am ajuns acolo erau cam 25 de persoane pentru acelasi interval orar.
    Nu am mai ramas pentru ca am plecat in pauza de masa si nu-mi ajungea timpul, m-am reprogramat pe 15 ianuarie care e vineri.
    Ce vreau sa spune ca aici nu sunt shoshoance si bitmani si garceni care sa chiraie ca idiotii contra vaccinarii. Lumea vrea sa se pazeasca.

  2. Nu inteleg ce atata agitatie cu faptul ca au pus flacoanele de vaccin in cutii de pizza noi, (nefolosite, primite cadou de la producator ca ajutor) . Sunt flacoane ermetice care s-au potrivit la fix in acele cutii din carton bune pastratoare de temperatura scazuta.
    Se agita o reportera isterica la gigi24, „uite, stati sa va dau imagini, sunt cutii de pizza”
    crazy dash catre militarul ala sef care coordoneaza.

  3. Si cu managerul de la Gaesti sunt de acord.
    Pe aici face toate lumea care se inscrie la telefon la una din multele clinici autorizate. Doctorii si alte persoane au facut deja fara mare tam-tam.

    1. Păi cum așa, vrei să te vaccinezi anticovid, fără cerere prealabilă subsemnată și adeverință de la medic că nu ai comorbidități, fără certificat de naștere și buletin, în copie și original, fără acceptul vecinilor și al rudelor până la gradul patru, fără certificat fiscal și fără dosar cu șină, depus la ghișeul primăriei, cu cel puțin 90 de zile înainte?!?!?

      1. He he he
        jumătate din lucrurile menționate de tine sunt in sistemul țării UAE si accesibil când îți dai acordul la înscriere. vecinii si neamurile lipsesc e drept dar compensează prin lipsă.

          1. Ce declarase Belusica ieri:
            „Cine vrea să se vaccineze… Ne rămân doze și decât să le arunc mai bine le fac la cine vrea să se vaccineze. Ăsta e raționamentul pentru că, după ce i-ai făcut diluția, se pot vaccina 5 persoane. Dacă ai vaccinat una și ai terminat vaccinarea, rămâi cu 4 doze care se aruncă. Este 12 euro o doză și e păcat de ele, și atunci am zis că le fac la cine dorește să se vaccineze”, a declarat Laurențiu Belușică, manager Spitalul Găești.
            În privința cadrul legal pentru aceste vaccinări, managerul a spus: „În teorie, pe etapă asta avem doar cadrele medicale, strict. Eu, Belușică Laurențiu, nu vreau să le arunc. Uite, nu vreau. Da? Să vină să mă ia pe sus SRI, cine vor ei!”, a declarat managerul spitalului din Găești

            I-au trimis controlul pe cap, gata, a retractat omu tot. C-asa-i la noi. Mai bine sa arunci flacoane cu vaccin, decat sa nu faci cui nu are dosarul cu sina pus la rand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *