Cum intră peștele pe ușă

*** Cum intră peștele pe ușă ***
De ziua mea, secretara de la biroul din șantierul din Kuwait, mi-a adus aminte că trebuie sa dau o masa colegilor, vreo 15-16 oameni. Dau, cum să nu, dar cum facem? Lasă ca mă ocup eu si cer niste oferte si apoi tu alegi ce crezi ca e mai potrivit. Era o filipineza foarte sufletista care se agita pentru toata lumea sa ajute cu tot ce era necesar ca sa avem o munca convenabila si fără hârtoape, făcea rost de bonuri de benzina, telefoane, apa, revizii la mașini si multe alte chichiri-michiri care-ți fac viața un infern daca trebuie să alergi singur după ele. Noi eram cu birourile astea in plin deșert, la vreo 30-40 de km de Kuwait City dar firmele de catering veneau aici, nici o problemă. A vorbit ea cu mai multe firme si apoi am discutat si am ales un platou cu un peste local, hamour, cu orez si fistic si stafide si toate vegetalele din lume in orezul ala îngălbenit cu șofran.
Când a venit mașina cu toate cele, mai multe, pentru că în afară de peste mai erau sucuri, prăjituri, ape, mă rog tot ce e bine sa fie la o petrecere la muncă.
Au luat ei tava cu pestele care cred ca avea un metru si au pornit spre sala de ședințe unde urma festinul. Când ajung ei la ușă apare buba: ușa avea 90 de centimetri iar tava de argint era rotundă cu diametrul de 1 metru. Dacă o înclinau un pic se vărsa toată mâncarea. Dar oamenii erau pregătiți: aveau in mașină si o tavă dreptunghiulară, care încăpea pe ușă. Au adus o masa cu rotile si au pus tava dreptunghiulară pe ea iar alături 2 bucătari țineau tava cea rotundă iar al treilea cu niste palete mari muta mâncarea. A mutat-o profesional, aranjând totul foarte frumos si curat.
Așa am avut eu grătar de pește Hamour de ziua mea in Kuwait, cu orez biryani. Linkul la primul comentariu să vă delectați.
La plecare șeful cu mâncarea a zis :” Data viitoare sa nu uitați să ne spuneți lățimea ușii sau ferestrelor”. Dar secretara de colo sare fuga: data viitoare sa ne spuneți ce lungime are peștele.
Cam cum căram noi sarmalele la revelioane…
Voi cum va descurcați cu transportul mâncării?

38 de gânduri despre „Cum intră peștele pe ușă

  1. Astea nu-s probleme, că nu intră tava cu mîncare pe ușă.
    Mie mi se rupe sufletul că sînt în țara asta copii care se culcă flămînzi și în frig…
    Și care n-au nici o vină că au părinți săraci, sau inconștienți – leneși, alcoolici, abuzivi, șamd.
    Și cîți alții în toată lumea.
    Îmi amintesc de niște copii din Africa, care mergeau după apă cîțiva kilometri, o apă tulbure, mirositoare, dar alta nu aveau.
    Iar cînd au primit cîteva sticle de apă îmbuteliată, era minunea de pe lume că există o apă atît de curată, limpede și care nu pute.
    Nici nu își puteau imagina o astfel de apă…
    În timp ce unii nu au simpla apă de băut, sau ceva, orice, cu care să-și potolească foamea, alții au miliarde de dolari și clanțe de aur la ușa WC-ului… Și tot ăia sînt nesătui.
    Vorba lui Z. Stancu în Desculț: “ Cum e aia să fii sătul ? Nu știm…”
    Lume nebună, nebună, plină de nedreptăți.. sad
    Mda, trăim în cea mai bună din lumile posibile
    dash

    1. Nu a zis nimeni ca ar fi probleme cu fapta descrisă.
      Când e atâta degringoladă în atmosferă, o încercare de înviorare n-a cauzat nimănui buba

    2. Sonet CXXI

      Fii rău mai bine, netrecînd drept rău,
      Mai rea ca vina este-nvinuirea
      Cînd tu-ţi primejduieşti norocul tău
      Căruia nu-i dau alţii-ngăduirea.
      Vor sîngele să-mi îmboldească-acei
      Calpi oameni cu privirile duşmane,
      Şi albul meu în negru-l schimbă ei
      Sărmani spioni de slăbiciuni sărmane.
      Sînt cel ce sînt ! Şi-şi numără ale lor
      Verigi atunci cînd lanţul mi-l măsoară,
      Cînd eu merg drept, ei văd şovăitor
      Şi viaţa ochii lor mi-o fac murdară,
      Păcatul lor e crezul nebunesc
      Că lumea-i rea şi ei o stăpînesc.

      W. Shakespeare

      traducerea N. Pintilie

  2. mai acu’ cinșpe ani, eram cu firma la un tîrg, la romexpo; și aveam un oaspete străin: un japonez căruia îi ziceam robert (că prenumele lui…nfine); poate v-am mai povestit distracția de la Floreasca, pen’că ăsta își rupsese un neg de pe scalp, dimineață, la duș; ieniuei, cu ăsta bandajat ca un samurai, noi românii și niște italieni, hai la cină la hotel; eram vreo 10-12 oameni, la hotel caro, în nordul capitalei, că acolo aveam cazare; apare un chelner, ne ia comanda dar ne previne că au nu’ș ce petrecere și va dura, că-s puțini iar japonezului i-a zis că la el va dura și mai mult că-i mare peștele și durează gătitul; cum ăsta n-a vrut altceva, am comandat vin și ne-am pus pe așteptat; după vreo orăjumate, mîncaserăm toți, în reprize, în funcție de ce comandaserăm; toți, mai puțin japo; lumea deja era puțin nervoasă, 2 italieni începuseră deja un mic scandal, că nu-i mai vine ăstuia mîncarea:
    – haidi, bre, cît vă ia să gătiți un pește?! și dacă ați fi mers la pescuit trebuia să fie gata…
    toți, mai puțin japo, care stătea cuminte, spatele drept, palmele pe genunchi; cînd te uitai la el îți venea să-ți controlezi unghiile și să te pipăi de batistuță…
    frate, după vreo 2-2,5 ore, se stinge lumina în restaurant (eram singura masă, ne acceptaseră doar pentru că eram majoritatea oaspeții hotelului), in boxe se aude marșul din Aida, se deschide ușa și intră chelnerul cu peștele; pe tavă, înconjurat de garnitură, pe un cărucior cu rotile și cu 4 artificii în jurul tăvii;
    lui japo i s-au luminat ochii și a început să aplaude în ritmul muzicii: taram tatam, taram tatam, taratatatatataara…
    ce să vă mai zic, peștele avea peste 1kg, lung cît un antebraț de bărbat iar robertino l-a savurat în tihnă, pînă la ultima bucățică, în timp ce noi ceilalți simțeam cum de cuprinde disperarea; și foamea…

  3. mai acu’ cinșpe ani, eram cu firma la un tîrg, la romexpo; și aveam un oaspete străin: un japonez căruia îi ziceam robert (că prenumele lui…nfine); poate v-am mai povestit distracția de la Floreasca, pen’că ăsta își rupsese un neg de pe scalp, dimineață, la duș; ieniuei, cu ăsta bandajat ca un samurai, noi românii și niște italieni, hai la cină la hotel; eram vreo 10-12 oameni, la hotel caro, în nordul capitalei, că acolo aveam cazare; apare un chelner, ne ia comanda dar ne previne că au nu’ș ce petrecere și va dura, că-s puțini iar japonezului i-a zis că la el va dura și mai mult că-i mare peștele și durează gătitul; cum ăsta n-a vrut altceva, am comandat vin și ne-am pus pe așteptat; după vreo orăjumate, mîncaserăm toți, în reprize, în funcție de ce comandaserăm; toți, mai puțin japo; lumea deja era puțin nervoasă, 2 italieni începuseră deja un mic scandal, că nu-i mai vine ăstuia mîncarea:
    – haidi, bre, cît vă ia să gătiți un pește?! și dacă ați fi mers la pescuit trebuia să fie gata…
    toți, mai puțin japo, care stătea cuminte, spatele drept, palmele pe genunchi; cînd te uitai la el îți venea să-ți controlezi unghiile și să te pipăi de batistuță…
    frate, după vreo 2-2,5 ore, se stinge lumina în restaurant (eram singura masă, ne acceptaseră doar pentru că eram majoritatea oaspeții hotelului), in boxe se aude marșul din Aida, se deschide ușa și intră chelnerul cu peștele; pe tavă, înconjurat de garnitură, pe un cărucior cu rotile și cu 4 artificii în jurul tăvii; pe scurt, japo a savurat peștoiu’ ăla de lungimea unui antebraț, pînă la ultima bucățică, în timp ce pe noi ne apucase deja disperarea; și foamea…

  4. gonguță:

    Un pesimist vede un tunel întunecos.
    Un optimist vede luminița de la capătul tunelului.
    Un realist vede un venind un tren marfar.
    Mecanicul de pe locomotivă vede trei idioți care stau pe șina de cale ferată.

  5. John Alexander Smith, profesor de filosofie morală și metafizică la catedra Waynflete din Oxford, a început o serie de prelegeri în 1914 în felul următor:

    ”Domnilor, sunteți pe cale de a începe un ciclu de studii care vă va ocupa timp de doi ani. Este o aventură nobilă. Dar aș vrea să vă reamintesc un aspect important. […] Dați-mi voie să fiu clar cu voi. … nimic din ceea ce veți învăța pe parcursul studiilor nu vă va fi câtuși de puțin util mai târziu, cu excepția unui singur lucru: DACĂ VEȚI MUNCI DIN GREU ȘI CU INTELIGENȚĂ, AR TREBUI SĂ PUTEȚI DESCOPERI CÂND CINEVA SPUNE IDIOȚENII, iar acesta este, în opinia mea, principalul, dacă nu chiar singurul scop al educației.”

    sau și mai și :

    Deloc surprinzător, universul interior al minţii este adesea în contradicție cu categoriile înguste și prioritățile vieții politice. Un interes excesiv și o preocupare pentru politică pot fi uneori un semn al declinului general al unei societăți. „O preocupare universală față de drepturile, interesele, afacerile guvernării, problemele politice în general”, a scris odată filosoful politic Michael Oakeshott, „este fatală pentru pacea publică și fericirea individuală”

  6. La temă: îmi amintesc cu nostalgie oala de sarmale și borcanele de ciorbă aduse de la Pitești la Tg Mureș cu autobuzul de la Vâlcea 🤣 nu mă întrebați cum le urcam la etajul 3 😛

    Tot cu nostalgie îmi amintesc de prezentările reprezentanților medicali, cu crăpelniță inclusă. În rezidențiatul de interne în anul 4 când eram pe secția de bază vreo 2 luni în fiecare miercuri dimineață după raport. Ia ghiciți cine reușea să se mobilizeze să ajungă măcar miercurea la raport 😁

    [Sensibilii să nu citească mai jos]

    Uneori înainte de raport (și prezentarea aferentă) trebuia să inspectez fluide și organe mai puțin dezirabile-noroc că am stomac tare, eu eram aia căreia i se făcea foame după autopsii 😆
    Good old times..nu mai din păcate mai nimic din ce a fost-secția, colegii, organizarea în general. Dar rămân amintirile..

    1. așa e și cu Universul, se expandează si se răceste până se vor descompune toți atomii si particulele.
      nici nu poți să spui ”praf și pulbere” pentru că nu va mai exista nici aia

      1. Ma ia de cap cu universu..
        Mantorc tot la eminescu sa ma consolez..timpul mort si-ntinde trupul si devine vesnicie..
        Imi placea fizica,in generala aveam o profesoara ale carei explicatii mi se pareau asa de clare,intelegeam tot fara efort.. la liceu eram multi in clasa,toceala si cam atat,un prof batran, cu o tuse tabagica,blazat…fara „experiente”,mai multe aparate aveam la tara la genersla decat in oras la liceu de fitze..cu mesele si cadourile la serviciu am o relatie f complicata…mi-e scarba mai exact!
        Sechele,nah..
        Nu inseamna ca nu or fi ok prin alte parti..

        1. minigoangă

          – Avem nevoie de un covor în camera copiilor care să se murdărească mai greu .
          – Câți copii aveți ??
          – 11.
          – Mai bine turnați beton armat !!!

        2. ei uite Irinoush chiar la ora asta 14:02 a murit mama mea când scriai tu ”timpul mort si-ntinde trupul si devine vesnicie…”

  7. dumnezeu sa o calauzeasca acolo, prin lumea aia mai buna !
    mama este una dintre putinele persoanele pe care nu vrem sa le pierdem niciodata.
    nu ai ce sa mai spui in fata unei asemenea vesti.
    prietenii de aici sunt impreuna cu tine.

  8. Nu pot, nu stiu ce sa spun…imi dau lacrimile..ma gandesc si la a mea,din ce in ce mai firava..suntem si noi cu un gand alaturi de tine..

    1. măcar am vorbit cu ea săpt trecuta, zicea ca vrea acasă la ea si doctorii îi ziseseră ca încearcă o recuperare la picioare si apoi o trimit acasă.
      Nu am mai văzut-o de anul trecut ianuarie si fratele meu tot așa.
      Acum se ocupă fie-mea de treburile legate de spital si înmormântare
      Noi nu avem cum să ajungem

      1. Ce veste trista! Condoleante. Nu stiu sa spun prea multe dar, cum spunea si Irinoush, de momentele acestea ne temem toti si nu ne putem opune lor.
        Dati voie sa fii trist, dati voie sa plangi.

  9. Vă mulțumesc tuturor.
    Mama era o fire veselă si mereu îi spuneam glume la telefon si tare se bucura.
    Ea si-a îngrijit de locul la cimitir încă de acum 7-8 ani si de haine si alte lucruri de datină.
    Numai că azi dimineața fie-mea s-a dus la morga Buzău s-o ridice cu mașina de la Pompe funebre si cei de acolo i-au zis ca nu se poate s-o ridice nepoata doar rude de gr 1.
    Eu in Abu Dhabi si fretele meu in Irlanda.
    Si ne-am ciondănit prin telefon cu tot felul de sefi =si de sefuți si inca se discută.
    sad

  10. Am citit vestea tristă. Sincere condoleanțe 😢 este sfâșietor să-ți moară mama, numai când mă gândesc la a mea mi se umplu ochii de lacrimi la ideea că..

    Nu știu ce altceva să îți transmit, decât că sunt cu gândul la tine și familia ta 💗

  11. Andu, condoleanțe. Îmi închipui prin ce treci. Eu o am pe mama lângă mine, locuim împreună de când m-am întors în România, într-un fel recuperez acum anii când ne auzeam doar la telefon…nici nu vreau să mă gândesc că aș putea cândva să o pierd. Te îmbrățișez, prietene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *