Covorul persan

* Covorul persan *
Pentru ce merite ajung unii cioflingari, agramați, impostori sau pur si simplu tâlhari, să se lăfăie în luxul creat pentru politicienii noștri dâmbovițeni sau, mai pe larg, politicianul român? Luxul demnitarilor de Stat pe care orice țară trebuie să-l aibă, în principal pentru protocoalele diplomației mari sau mici.
Toți, fără excepție, intră în politică să se căpătuiască.
Începând de la cabinetele parlamentare dăltuite în luxul Casei Poporului, și terminând cu ultima primărie comunală, aleșii poporului își trag cât de mult pot un lux ambiental, mult peste nivelul de viață al omului obișnuit, cel care-i dă votul cu speranța că va face ceva bun pentru țară, pentru comunitate.
Și ce fac ei? Vedem la știri, toarnă asfalt în apă, fac terenuri de fotbal în pantă, pun borduri si panseluțe si alte de-astea, dar nu fac ce trebuie. Ei stau in luxul lor cu covoare persane si candelabre aurite, cu lefuri mari si pensii si mai mari, si promit fără acoperire tot felul de fantezii abracadabrante. Covorul persan chiar zboară pentru ei, zboară spre averi nemăsurate, nivel de viață exorbitant, când te uiți numai la ce mașini cu șofer au la dispoziție si cazările la hotelurile de lux pe unde umblă teleleu. Ce realizări perfecte are Romania in ultimii 30 de ani? Realizări care ar trebui impulsionate de aleșii neamului. Bate spre zero cifra realizărilor încheiate cu succes 100%. Ei se urcă pe covorul persan si nu le mai trebuie școli, spitale, infrastructură.
Autostrada București -Constanța, autostrada suspendată spre Militari peste Dâmbovița, câteva cioturi de autostradă prin Transilvania ( care se tot re-repară) si mai nou metroul Drumul Taberei e tot ce-mi vine în minte la capitolul realizări cât de cât.
Altceva?

25 de gânduri despre „Covorul persan

  1. Mă tot întreb ce-or fi înțeles din viață si din scoală cei care protestează contra purtării măștii.
    Acuma, pe tineri îi mai poți înțelege, pt că ei nu mor dacă se îmbolnăvesc ci pot da virusul celorlalți, dar caii ăi trecuți de prima tinerețe ar trebui să fie mai receptivi.
    Si cu câtă ură scandează …

  2. Lupul și cîinele

    Un lup numai piele şi os,
    se-ntîlni cu un dulău foarte frumos.
    Durduliu, fălcos, cu ceafa lată –
    mamă, ce i-ar fi sărit la beregată,
    dacă nu s-ar fi temut c-o să iasă tăvălit.
    Aşa că lupul îl abordă smerit,
    că ce bine-arată, ce mină-nfloritoare
    şi ce ţinută distinsă are.

    – Depinde numai de tine
    să fii şi tu rotofei ca mine.
    Lasă naibii codrul, ce, eşti prost
    s-o ţii tot într-un post ?!
    Tu şi toată haita sunteţi nişte jigăriţi,
    vai de capu’ vostru de nenorociţi !
    Crăpaţi de foame întreaga viaţă,
    că nu vă pune nimeni o strachină,
    colea, în faţă.
    Fă ce fac şi eu
    şi n-o să-ţi mai fie deloc greu.

    – Păi, şi ce-aş avea de făcut anume ?
    – Mai nimic: latri la lume –
    la cerşetori, la şleahta răpănoasă,
    da’ niciodată la cei din casă !
    Trebuie să te guduri la stăpîna,
    iar stăpînului, să-i lingi mîna,
    iar în schimb, el îţi dă oase,
    împieliţate, frumoase,
    başca zgrepţănări drăgăstoase.

    Lupul deja se visa boier
    şi era într-al nouălea cer,
    cînd, cum mergeau ei, la o cotitură,
    vede, la gîtul cîinelui, o rosătură.

    – Auzi, dulăule, da’ ce-i cu urma aia lată ?
    – Bah, o nimica toată !
    – Nimica-nimica, da’ de unde vine ?
    – E-un fleac, o bagatelă, vezi-bine !
    – O fi, dar bănuiala începe să mă ardă !

    – Ei bine, e de la zgardă,
    de la lanţul cu care sunt legat.
    – Legat? Cum adică?
    Nu poţi să fugi în lung şi-n lat ?
    – Păi, nu prea… Dar ce contează !
    – Ba foarte contează, dă-mi voie !
    De-aşa strachină cu oase n-am nevoie
    nici de-ar fi de foame-n paişpe să mă rup !

    Zicînd astea, jupînul lup
    îl lăsă pe dulău în drum,
    o luă la fugă – şi fuge şi-acum.

    Jean de la Fontaine

    versiune liberă de George Pruteanu

      1. sau cum zice Coșbuc:

        ”Din zei de-am fi scoboratori,
        C-o moarte tot suntem datori!
        Totuna e dac-ai murit
        Flacau ori mos ingarbovit;
        Dar nu-i totuna leu sa mori
        Ori câne-nlănțuit”

  3. Exactly, that’s the spirit !

    Pe holurile liceului nostru, la inițiativa profesorului de română ( profesor doctor, pe vremea cînd un doctorat era ceva, omul era doxă de carte, bibliotecă ambulantă, bătea google-ul de azi pe domeniul lui) erau afișate panouri de sticlă cu versuri și citate.

    Unul era aceasta de Coșbuc:

    Din zei de-am fi scoborîtori,C-o moarte tot sîntem datori !Dar nu-i totuna leu să moriOri cîine-nlănțuit !

     

    Un altul era cugetarea lui Pascal:

    Omul este o trestie, dar o trestie gînditoare !

    Crez de viață au devenit pt o minte fragedă, însetată de cunoaștere…

    Ne povestea cum la Cluj, în anii 50 l-a întîlnit pe Blaga, pus atunci într-un con de umbră, dar adorat de studenți.

    Orele lui erau pline de farmec, treceau prea repede, într-o clipă parcă…

    Un adevărat profesor inspiră.

     

     

     

     

     

     

  4. Pe FB am un prieten scriitor, Jan Cornelius, care locuieste in Dusseldorf si care a scris o carte, recent publicată :

    ”Aventurile unui călător naiv, între miscare si izolare” care este o colecție de replici carbo-hazoase de pe pagina sa de FB, din vremea pandemiei.
    Mă mândresc că autorul, Jan Cornelius, m-a selectat si pe mine, EXun Amchory, cu unele comentarii care i-au plăcut. smile good
    Se găseste prin aproape toate librariile, sau poate fi comandată pe librarie.net good

    *** La librăriile Cărturărești, Libris, Librărie.Net, Librarium, Librăriile Alexandria și rețeaua de librarii Sedcom Libris. librăriile HumanitasDaca nu e cartea acolo, vine într-o zi, dacă se comanda de cumpărător.

    1. Și a nopții:

      ” Nici o corabie nu s-a întors vreodată
      Din mările Sudului sau de la Capricorn
      Atît de pură şi elegantă fregată,
      Cum se întoarce toamna Orion.

      Peste păduri înverzite n-a străbătut nicicînd
      Lumina lui albă. Nici pe pajişti de fîn.
      Tăcuţi, munţii îl văd în Aprilie plecînd
      Şi cerul nu-şi mai află toată vara stăpîn.

      Octombrie urcă din nou peste grădini
      Înaltele-i catarge cu vîrfuri de platină
      Şi toată iarna apoi corabia de lumini
      Deasupra lumii uimite se clatină.

      Rege al constelaţiilor din Septentrion
      Mereu lunecînd peste lumi îngheţate
      Aşa străbate vremea Marele Orion,
      Corabie legănată în Eternitate.”

      Geo Bogza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *