Cea mai primăvară frumoasă

****** Cea mai primăvară frumoasă ******
”Și nicicând primăvara nu fu mai frumoasă” vorba poetului.
Nu tu vifornițe care să înghețe florile de cireș pe ram, nu tu troiene de zăpadă ninse peste noapte pe drumurile patriei, nici un freamăt potrivnic din partea vremii, toate sevele au izbucnit într-o veselie de flori si frunze de parcă ne cheamă dinadins afară la petreceri câmpenești, spre renașterea visurilor de după iarna ce se duse.
În afară de micuțul virusuț, care ne bagă în sperieți de dimineața până seara cu ridicarea neîncetată a curbei de sacrificii..
Primăveri așa frumoase si prietenoase nu au mai fost demult, acum doi ani a dat o ploaie rece si un îngheț de ziceai că jumătate de țară era într-un palat de cleștar.

Țin minte că într-o primăvară tot așa frumoasă ca asta de acum, când eram la liceu, am fost cu clasa într-o excursie la Vulcanii Noroioși din județul Buzău. Pe vremea aia eram un cititor pasionat de SF si peisajul ăla nepământean din aria vulcanilor mi-a dat o stare de visare ca și cum aș fi explorat o altă planetă. Am mai fost acolo de câteva ori, si m-aș mai duce si acum, dacă nu ar fi blocada asta planetară. (pun un link cu vulcanii la primul comentariu).
Altă primăvară frumoasă, cu frumoase amintiri, a fost o mini-excursie la pădurea Băneasa, în spatele grădinii zoologice, unde am cules brândușe si niște floricele portocalii. Bine, nu eu, ci fie-mea mică de vreo 5-6 ani. Știu că nevastă-mea de pe atunci a stat la rând la gogoși mai mult de o oră, să cumpere un dulce copilului, noi ăștia mari așteptam la terasa de vis-a-vis câte o oră sa ni se aducă bere la halbă și mici ( care erau chiar mici-mici de tot).
Si pe aici prin Abu Dhabi primăvara e frumoasă, ai locuri pe unde să te plimbi pe malul mării, dar mai mult de jumătate sunt închise de autorități, si până o să ne potopească temperaturile infernale încă mai putem umbla hai-hui dimineața si seara mai pe răcorică așa, că deja azi vor fi 39 de grade.
Voi ați văzut Vulcanii Noroioși?
V-a plăcut experiența?

PS Dacă nu ați fost la Vulcani, atunci alt loc unde ați fost într-o frumoasă primăvară.

44 de gânduri despre „Cea mai primăvară frumoasă

  1. Gaurile alea de la Buzau, unde bolboroseste noroi, sunt de fapt sistemul de aerisire al tunelurilor dacice de sub Bucegi. Profanii nu stie.

  2. Daca va arat graul ars pe camp va piere cheful..asa, am si eu ciresii infloriti de vis in gradina dar stiti ca am bagat furtunul din martie?

    Nici un agricultor din zona nu are un bob de grau pus deoparte..

    Munca de sezon (litoralul) era baza la maj femeilor tinere si a pustanilor..

    Scz…

    1. Irinoush, păcat de grâul ars.
      Eu mă refeream că nu a mai venit o iarnă mică cum vine în ultimii ani după ce infloresc pomii…

        1. mda, norocu’ nost’ că nu ne trebă wheat for moonshine, las’ că facem țuică și cireșată…
          că la ce vremuri vin…

    2. Și de ce n-are el, agricultoru, grâu pus deoparte? Nu s-a făcut nici anul trecut? Sau l-a vândut pe tot? Macar acum, cu covidu, să reînvețe agricultoru să își păstreze din recoltă o rezervă, cât să-i ajungă și în următorul an, că nu se știe dacă mai are succes popa când defilează cu cadelnița și cu moaștele, să invoce ploaia.

  3. Mi- a placut la Vulcani mai ales ca la singura terasa din zona am mancat gogosi bune! E drept ca nu puteai sa cumperi, erau oferite din partea casei doar daca mancai la ei. Ne- am sacrificat cu traditionala ceafa la gratar cu cartofi prajiti. Csf, ncsf. Orice pentru gogosi!
    Si da, sa ne bucuram de primavara, acus vin caldurile si tzantzarii!

    1. cam serios sacrificiul ăla
      dar vorba ta ce poți să faci când vrei gogoși proaspete făcute în fața ta
      păi nu?

    1. aaa aha laugh duminică na ce să faci ?
      si primăvare e frumoasă!
      ai si executat ?
      unde ?
      e deschisă pizeria ?
      sau a venit la ușă?

      1. Pizza făcută în cuptor cu lemne, un deliciu. Al Capone e cu ardei iuți, ceapă și sos chili, in afară de ingredientele șuncă, măsline, ciuperci, cașcaval..mi-a mirosit prin mască a pizzerie deschisă de la vreo 200 de metri, la plimbare pe strase fiind, și nu m-am putut abține. Berea am luat-o de la o benzinărie, pe drumul de întoarcere. Ce poate fi mai bun pe pandaliile astea?

    1. Cascade am mai vazut primavara, dar mai ales vara..celebra 7 scari cand mergeam la Brasov la bunica-mea si nenumaratele cascade mai mari sau mai mici in drum spre barajul Vidraru si apoi catre Transfagarasan. Plus o cascada spectaculoasa vazuta in iulie in Norvegia, cand e un fel de primavara noastra 😛

  4. Imi aduc aminte de „primavara” de acum 2 ani, cand a nins la sfarsit de martie. Chiar atunci aveam congresul de interne de la Calimanesti si am mers cu colegii cu autobuzul. De pe la Medias a inceput sa fulguiasca iar de la Sibiu sa ninga de-a binelea. Pe Valea Oltului ningea asa tare ca nu se vedea mai nimic si soferul s-a tinut dupa un camion rosu pana la Brezoi 😀 a fost primul an cand nu a fost exagerat de cald in camere..cand m-am dus sa-mi cumpar niste papuci de plastic de la magazinele din statie (ca pe ai mei ii uitasem) am conversat cu vanzatoarea despre vreme, spunand si ea ca nu a mai vazut asa zapada in martie, cum nici eu nu prinsesem congres in zapada pana atunci 😁😁
    Si cu un an inainte (2017) au fost cateva zile la sfarsit de martie cand a nins. Eu eram in stagiu de nefro, lucram singura cu proful in ambulator si avea consultatii de la 7. Evident ca am intarziat, trebuind sa-mi caut cizmele si geaca de iarna 😁😁

  5. Chiar daca se potrivea mai bine la postarea anterioara, cu sifonierul, va transmit un banc:
    Cica se urca in autobuz o femeie mai corpolenta. Zice unul „ia uite, s-a urcat un sifonier in autobuz”, aia ii trage vreo 2 dupa ceafa „scuzati, s-a deschis o usa” 😁😁😁

  6. a început ramadanu
    miroase a mâncare peste tot
    eu nu înțeleg cum de rezistă ei zi/lumină fără sa mănânce cu mirosurile astea ademenitoare
    sorry

  7. Primăvara e întotdeauna cea mai frumoasă…
    V-am adus și vouă puțin din verdele crud al pădurilor mele care renasc.

    1. Și floarea părului secular din ogradă, care vede numai el știe a cîta primăvară…
      Iar pe la toamnă bem o horincă extra smile

    2. si eu am vreo 25 de copaci pe valea dinspre raul din spate casei de la țară, dar nu am mai fost demult pe acolo
      si ce rău îmi pare.
      I-am luat-o lui fie-mea dar ea nu mai poate sa aibă grijă din cauza copilului mic

Dă-i un răspuns lui Exun Amchory Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *