Bărbierul din Damasc

****** Bărbierul din Damasc ******
Azi am dat peste fratele bărbierului din Sevilla si anume peste bărbierul din Damasc. Am avut noroc si am găsit loc de parcare chiar în fața frizeriei lui, la nici 100 de metri de blocul unde stau eu. În Abu Dhabi, ca peste tot, e o nebunie să găsești un loc liber de parcare în zona unde ai nevoie. Nu e scump dar ai de furcă până parchezi. Plătești prin SMS sau la automatele de parcare, si apoi te învârți ca un electron în ciclotron, până pleacă vreo mașină. Amenzile sunt mari dacă stai pe locurile pentru persoane cu handicap sau pe locurile pentru pompieri. Deci găsesc eu loc liber în fața vitrinei frizeriei si-l văd pe patron afară, lângă intrare fumând. Il întreb prin semne dacă lucrează azi la ora asta, adică pe la ora 12 ziua când taman începuse chemarea muezinului (vineri e zi nelucrătoare) si-mi răspunde că da, pot să intru, și intră el primul si-mi ține ușa deschisă apoi îmi indică fotoliul de cosmonaut in care mă va ferchezui cu meșteșug oriental. Aici e un tipic anume la frizeria pentru bărbați, adică zici că vrei ”un tuns”, dar tu știi că asta implică si spălat-șamponat si apoi aranjat pilozitatea nasului si a urechilor cu ceară topită de culoare albastră, și un mic masaj al scalpului. Faptul că are nenumărate ustensile pe care le mânuiește cu rapiditate si dexteritate nu ar fi o mare uimire în mod normal, dar nu ai cum să nu-ți aduci aminte de frizeriile de cartier din București, care au aerul ăla de încherbălare, adică ”lasă că merge si așa”. Mai fusesem la el de câteva ori si știam că este din Siria. L-am întrebat acum când a fost ultima dată acasă, asta e o întrebare de rutină la noi cei care nu suntem din partea locului, ”expații” adică. Si zice
– Nu am mai fost în Damascus de 6 ani, de când a început războiul.
– Si rudele , mama, tata? Au rămas acolo?
– Aaa, nu, toți au plecat. Frații si verișorii sunt in Germania, părinții în Canada, alții pe aici cu mine.
– Și unde e mai bine, întreb eu, aici sau în Germania?
– Aici, normal, răspunde el fără nici o ezitare.
– De ce ?
– Păi limba, impozitele, cultura aici sunt ca la noi. In Germania e altă situație, nu poți să ai prea mult, nu poți să ai o viață de lux, doar cât să supraviețuiești. Aici poți mai multe. Acum strâng bani să-mi iau un iaht de 8 metri, în Germania poate într-o sută de ani.

M-a periat, m-a uns cu parfum de eucalipt, am plătit si bye – bye, next time.
Pe drum spre blocul meu mă tot gândeam cum pleacă românii noștri la muncă in vest, cu visul îmbogățirii si al unui trai mai bun si cei mai mulți rămân până la urmă la la condiția de a câștiga un pic mai mult ca in Romania, fără nici un iaht la orizont, ci poate cu un beemveu strălucitor dar învechit.

Voi ce revelații aveți când vă duceți la frizer sau la coafor?
Despre ce vorbiți?

71 de gânduri despre „Bărbierul din Damasc

  1. Nu pot sa sufar sa merg la frizer. Inca din copilarie aveam un unchi care era frizer si mergeam duminica la el cu bunicu.  Pe atunci frizeria era un fel de loc de intilnire a cartierului si unchiu nu inceta a ma pune sa spun, spre amuzamentul alora, varza acra si barba neagra, vorbe cu multi „rrr” si eu sunt ririit.

    ***********

    Nici acum nu-mi place sa ma tund, da odata la trei-patru luni cedez insistentelor nefestii si merg la prietena ei, o russoaica. Rusoaica e extrem de obraznica, ma tunde cum vrea ea, dupa ce s-a sfatuit cu nefasta. dar asta nu ar fi tot. Are niste miini extrem de reci, cind ma atinge tresar, i-am spus in mai multe rinduri sa-si puna manusi. Imi imaginez ce cur rece are!

    P.S De spalat, frectie, gel si alte din astea nici nu vreau sa aud. Important e sa mearga repede. Am unu prin cartier care ma face in max cinci minute.

      1. luminița,
        să știi că dacă nu ești chel și vrei tu să te faci chel, trebuie să te razi pe cap ca pe barbă, ceea ce eu de exemplu nu as putea din cauză de nervi.

        eu nu suport să-mi tai unghiile de când mă știu.
        trei zile după ce le-am tăiat am o senzație absolut aiurea , nu am mai auzit așa ceva la nimeni

        1. Nici eu nu am mai auzit, poate că de aceea unii bărbați nu-și taie unghia de la degetul mic, pe unii dintre ei doar unghia asta îi deranjează, când e tăiată scurt. Daca pe tine te deranjează toate unghiile, cred că trebuie să te cauți, nu e de glumă.

          1. ce sa ma caut?
            senzatia stranie e ca simt ca le vreau puse inapoi wacko
            de la cinci ani si pana acum la fel, nici o schimare in ce simt.
            si apoi trece crazy

    1. către neamțu țiganu
      nici mie nu prea îmi convine,
      pe mine ma tunde YY dar acum e plecata cu treburi si așa că m-am dus la omul ăsta care e aproape de casa si imediat după ce mă tunde țuști la duș.
      pardon wacko

    1. La faza asta, cu aducerea lui Brancusi in spatiul public, in 20-20, m-as bucura sa aiba si fostul meu vecin, se stie el care e, o opinie pertinenta, stie el de ce, atentie, stim si noi de ce. Dar daca nu, nu. Scoatem youtubul de la naftalina. Nu suntem ranchiunosi. Brancusi e Brancusi, oriunde s-ar afla, gen. Mainstream.

    1. da luminița, așa se vede zilele astea

      păi poate că și eu expat…?

      M-am uitat pe statistics si zice ieri Sâmbătă 15 02 total cititori 83, di 16 țări.
      49 din Romania /16 județe
      fac o poză mai târziu
      acu fac ochi

          1. io am fost ocupat dimineață cu dusul la frizeriță…tuns/masaj/spălat…scump ca la Milano!!! da’ nu se mai putea, că începuse cățeaua să mă latre cam ciudat…
            bre șăfule, dă-mi și mie pe bulgarii ceeia care te citesc (bănuiesc că nu-s numa’ io care te accesez de acolo)…poate-i scot la un mavrud cînd mai merg…

          2. spre costicămusulmanu,
            zâna ta cea bună n-a fost prea inspirată azi: adresele sunt confidențiale.
            caz penal dacă le divulgă vreun admin dash

  2. dă’n cauză dă’ democrație, dați-mi voie să nu fiu de acord cu cetepeu’; mai degrabă corina șuteu (fost ministru, printre altele) are o părere pertinentă…în sensul că, potrivit dictonului conform căruia “…practica ne omoară”, și aici a fost vorba de veșnica boală a românului; doamna salută alegerea unui influencer tînăr (mai ales că o face pro-bono) dar îi trage de urechi pe aceeași funcționari pentru nepregătirea de comun acord cu ambasadoarea a comunicării, temelor de discuții și modalităților de promovare…
    așa că, de data asta rugăm cetepeu’…a se scuti!
    m-a enervat maxim cu discursul urii, antiguran,dar opinia asta n-are a face; și eu îl suspectez pe oltean de o intoxicație sie/sri/etc dar pînă una-alta, la ce vremuri trăim…

  3. Cu ocazia nr 300 Art pe blog salut toti cititorii din lumea intreaga de pe malul Golfului Persic din singurul punct de pe mal cu vizibilitate internationala!

  4. Multu pt apeluri..
    Ma tot amuz cu friends..we ware on a breaaaake!
    Asa si eu…da nu v-am tradat..
    Cred ca am sarit un lamultzean lu domnu neamtzu,i-l transmit acum numai daca ii face trebuinta..
    Un multzu lui lumi pentru devotament…
    Paduri nu prea am colindat,nu cat mi-as dori..
    La coafor nu merg din cauza de par cret si greu de fasonat,asa ca mi-l …stilizez singurica,as ucide trei sferturi din asa zisele coafeze..
    Unghiile mi le fac tot singura,old fashion way,cu forfecuta de se oripileaza fi-miu..
    Cred ca mi s-a fracturat o ultima sinapsa,aflata intr-un colt pe etajeeraa..cred ca am citit cv acum recent,ca melodia nu mi-a placut,neam!
    Mai era si o ultima omleta ascunsa intr-un colt pe etajera,de simona catrina…
    Baga o norvegianca,andu,poate mai salvezi ceva..

    1. Ah, ai părul creț, nu știam eu de ce mi-e drag de tine. Irina mea are o prietenă cu parul negru și creț natural, e o frumusețe, o iubesc. M-a și vizitat în Austria, acum câțiva ani și ne mai vedem când vin eu la București.

      1. Aveam o prietena cu parul cret-cret(al meu e mai mult un ondulat zburlit umflat)si tot asa, mai inchis la culoare… in treapta 1 de liceu aveam fiecare alta prietena dar in gasca toate,in treapta a doua am ramas doar noi doua..ooo era o incantare si o vorbaraie..mai ales la romana aveam o profesoara pe care o exasperasem..se plangea la diriginte-dom profesor m-au innebunit cretele-alea doua..m-a ascultat o data la rascoala..m-a trwcut in fata si m-a frecat o ora..mai putin de 8 n-a putut sa-mi puna, eu citeam si reciteam rascoala dintr-a 5-a si chiar si cu colega,comentam aplicat, analiza pe text cum ar veni da in stilul nostru..in spate aveam un coleg cu parul cret..ooi,da și-am pățât…

        1. Aaaaa, prietena Irinei e creață-creață, are o claie de păr blum, relativ lung, pe care nu știu cum îl poate descâlci. Cred că nu îi este chiar ușor. Dar mi-aș dori să fi avut și eu așa podoabă. Pe bune.

          1. Cred că e ceva cu răscoala de la 1907, ei fiind moldoveni, nu cred că-și amintesc ceva mai de dinainte de asta. rofl

  5. Irinoush,
    eu mă bucur că ești bine și nu ești nervoasă pe blog sau o parte din blog, că mă îngrijorasem cam.
    cu norvegianca am un filmuleț în care se bate cu băiețelul pe un ghemuleț de sfoară.
    dar filmulețele nu se încarcă prea.
    ce fain ai comentat ! smile
    să trăiești să înflorești smile

    1. Azi mi-am luat portia de dragalasenie,totusi-nepotica sora-mii..doi ani, si o vorbaraie…
      Am un tablou la mama pe perete,pe la vreo 4-5 ani,in care era un timp presupusa a fi mama ei(fiica sora-mii) de catre necunoscatori si acum cea mica s-a presupus a fi ea insasi..nici nu stiu daca m-am exprimat inteligibil..
      Stii ca si eu ma gandeam,cand trancaneam mai mult, asa,pe-aici ca poate irit pe cineva?!

      1. Da, cam asta e și senzația mea. Avem voie sa „aberăm”, asta mi se pare de excepție, după peregrinările pe alte bloguri nișate pe politică sau social media, unde eram cenzurați la greu. Dar când nu primești feedback, când nimeni nu îți dă măcar o replică, nu se leagă dialogul, ci numai adminul e pe fază, asta îți dă senzația că ești un pic penibil. Libertatea de a scrie ce crezi e de apreciat aici, salut, andu YY!

          1. Hai, du-te la culcare, e deja târziu la tine, promit că nu ne vom părui în lipsa ta rofl salutări soției tale și fără coronavirus în familia ei! Celorlalți un miliard și ceva de chinezi le doresc la fel.

        1. luminița și Irinoush, lăsați temerile deoparte!
          ce iritat pe cineva ?
          ce penibil un pic?
          nu e cazul soro, zău!
          hai să fim liberi să căutăm …

      2. Adică fetița de doi ani, care s-a recunoscut în tablou ca fiind ea, e fiica sora-tii, tipa care era cu tine în tablou, soră-ta adică. Sherlock Holmes.

          1. Sai, costica si zi-i ceva luminitii,ca eu chiar ca nu-mi mai amintesc nimic..ba da..dimitrie bolintineanu cu struto-camila…cum ii zashi, breee??!!

          2. Costica e biv-vel-logofat al lui stefan cel mare(ce blasfemie am comis-cu literele, nu cu costica!) si are datoria sa apere sfintele plaiuri..era sa zic ale vanatorii da alea erea ale altcuiva, parca…
            Da noi de ce nu am avea plaiuri ale vanatorii, numai manitou?! Aa stai,pt vanatoare trebuie paduri…lasa ca vaneaza italienii ciocarlii..ma creierisera de cap acu vreo doua veri
            cu niste fluiere si impuscaturi.. cica le vanau pt nush ce pateuri din nush ce parti anatomice.. bineinteles ca era o magarie..s-or dus pan la urma..
            Nu stiu un s-o duce comentariul meu,da ma-ntelegeti voi..

        1. Precis stiti bancu cu creata da tot il spun, din memorie.
          Cica unu suna la usa. Lung, nu-i deschide nimeni, doamna era in baie. Asa goala se uita pe vizor sa vada cine este. Cel de la usa nerabdator se uita pe gaura cheii si zice „cretule, maica-ta e acasa?

  6. Multumesc pentru ca mi-ati furat noaptea.

    E aproape ora 4,nu mai are rost sa ma culc pentru o ora.

    Ptiu nu v-ati deochia,scrieti fain.

    Habar nu am cum am ajuns aici,m-am uitat in istoric si inainte vad ca citeam la groparu.

    Merg sa pun de cafea daca tot e dimineata.Serviti?

  7. io la 02,53 începusem un comment cam așa:
    băăă, enoriașilooor, băăă!!!
    la naniiii, ortodocșiloooor!!!
    urmînd să ofer un premiu în cafea la 1 leu cui recunoaște personajul parodiat…
    norocu’ nieu cî n-am scris, cî la cîtî lumi era pe-aiși, sigur îmi luam o scatoalcă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *