Balanța

*** *** Balanța *** ***
Anul trecut, 2018, am fost cu YY la parada organizată cu ocazia zile de 1 Dec la Arcul de Triumf. Speram sa-i placă și eram și eu curios pentru că nu mai fusesem niciodată. Nici ea nu a fost la ea în țară la vreo paradă, așa că amândoi eram entuziasmați cumva de aventura asta.
Ne-am dus cu metroul și am ieșit la stația Aviatorilor cu puhoiul de lume, cam pe la ora zece si ceva. Parada militară fiind programată să înceapă la ora 11. Afară erau tot felul de garduri de restricționare a circulației pietonale si mulți jandarmi si alte forțe militarizate care dirijau pietonii. Am așteptat vreo 5 minute la o barieră până să ne dea voie să trecem de la intrarea în Herăstrău spre Arcul de Triumf, se intra pe serii în zona aceea, fiind foarte aglomerat. Cu greu am ajuns la sensul giratoriu de la Arc fiindcă ne-au mai oprit de vreo două ori pe parcurs, jandarmii spunându-ne că e plin-ochi și să nu ne mai ducem, deja vedeam grupuri de oameni care se întorceau. Nu aveam cum să vedem nimic, parada deja începuse, treceau blindatele, si noi eram la al cincilea rând de spectatori, puteam să vedem mai bine pe ecranele TV imense montate în diagonală la periferia giratoriului. Ne țineam de mănă să nu ne pierdem si am luat-o încet-încet spre Piața Victoriei cu gândul că se mai rărește lumea și putem vedea parada spre finalul traseului. Dar nici așa nu am avut nicio șansă, așa că ne-am întors să ne ducem înapoi la metrou la P. Aviatorilor. Deja începuse zborul elicopterelor urmate de avioanele care treceau în formație de 3 sau 5 sau mai multe. Am ajuns înapoi la gura metroului dinspre Herăstrău și am rămas blocat de uimire, era o coadă incredibilă, începând de afară, la coborât jos in stație si se mișca secvențial câte 10 metri la câteva minute după cum treceau trenurile de metrou. Am plecat de acolo și ne-am îndreptat spre Televiziune unde vedeam ca mai circulau mașinile și treceau și taxiuri. După vreo jumătate de oră am prins si noi un taxi si ne-am dus la un restaurant de pe Mihai Bravu, unde știam eu că au o fasole cu ciolan bună-bună, spunându-i lui Yang Yang că asta este o tradiție de-a noastră de ziua țării. Asta i-a plăcut cel mai mult.
Anul ăsta, 2019, ea a fost in China cu niște treburi și a prins ziua lor naționala de 1 Octombrie. Dorind să vadă si ea parada militară de la Beijing, și-a luat o camera la un hotel din apropierea locului unde era parada ai s-au dus cu o zi o in înainte la Beijing. Cum au intrat in hotel, pe la ora 4 după amiază, s-au încuiat ușile si nimeni nu a mai avut voie să iasă afară timp de 24 de ore. Circulația pe o rază de câțiva kilometri a fost interzisă. Deci au văzut totul la TV, ea cu frații si copiii lor.
Acum punând în balanță cum a fost la noi si cum a fost la ei, eu zic ca mai bine la noi.

76 de gânduri despre „Balanța

  1. Stimati concetateni, la multi ani!

    Sa luptam pentru propasirea si suveranitatea patriei noastre, Republica (Socialista)Romania, sa nu precupetim nici un efort in realizarea planului (cincinal) la care ne-am angajat cu totii, doar uniti vom invinge fortele imperialismului, care vor sa ne abata de la calea construirii societatii (socialiste)multilateral dezvoltate si inscrierea tarii noastre pe orbita progresului!

    La munca, tovarasi!

    Uraaaa!

    10
    1. Stai,nu da cu paru!
      La parada nu ma duc ca n-am unde, fasole cu ciolan fac des ca-i place irinuoshului,so..am beut singura vin asteptand sa-mi vina inspiratia..si mi-ai spart tu fegshuiu…pen’ca ma provocasi..
      Eu am ascultat valeriu penisoara de dimineata si am cautat de zor un cantec vechi,tot ceva folk patriotic da nu-l gasii neam..nu stiu decat ca avea o poza cu tricoloru pe youtub.. mi-am facut de lucru…
      La „balanta” propusa de andu nici nu vreau sa ma gandesc..

  2. Am gasiiit! Emilian Onciu, Marsul Ardealului! Cred ca imi plac tonalitatea si ritmul, dincolo de semnificatia versurilor, nu-s chiar asa pornita..

      1. da, este ca în poveștile cu baba cloanța.
        noroc că nu-s mulți, e singurul pe care l-am văzut in tot orașul, la un colț de stradă.
        deci pare că 1000 de copaci s-au răsucit unul în jurul celuilalt formând un singur trunchi din trunchiurile lor wacko pardon

        1. La copacul din pădure am hălăduit și eu, niște timp, până ce baba cloanța și-a incoțopenit nevolnicii ei. Vecinu stie. Că el a mai insistat. smile

  3. ametist,
    dedicație muzicală, o versiune cam trăsnită a binecunoscutului ” Hey, teacher leave those kids alone…” ( Another brick in the wall)

    1. Apoi io chiar ii las in pace pe ai mei (studenti)..le-am dat de lucru sa caute articole pentru lucrarile de licenta laugh laugh laugh
      P.S. Mi-a placut videoclipul, multzu frumos!

    1. Irinoush și luminița
      eu cam sînt în dubiu cu Tisa/Nisa
      Cred că a dorit să zică despre diasporeni că sînt între Nisa și Tisa

  4. Sarmanul Marishel, juri ca a ramas repetent de fiecare data cand veorika rata cate o treapta la liceu, mi-e mila di iel:

    „Astăzi poate mai mult ca oricând trebuie să conştientizăm valoarea comorii pe care ne-au lăsat-o: libertate, libertate de a trăi şi de a ne creşte copiii într-o ţară independentă, de învăţa, de a ne exprima opiniile şi credinţele noastre. Suntem, aşadar, datori să ne cinstim trecutul, să reflectăm la prezent şi să ne gândim la viitor. Este obligaţia fiecăruia dintre noi să pună umărul la constituirea misiunii începută de predecesorii noştri. (…) Astăzi este sărbătoarea noastră, este sărbătoarea moşilor şi strămoşilor noştri, este sărbătoarea fiilor şi strămoşilor noştri.(…) La mulţi ani ieşeni, La mulţi ani, România, La mulţi ani România de pretutindenti, din Basarabia, de la Nisa, până la Tisa, până la Dunăre, La mulţi ani, români de pretutindeni”, a spus Maricel Popa.

      1. Nisa, ni s-a scarbit de atatia idioti care s-au bagat in politica, parandu-li-se ca e absolut firesc, e greu de scapat de astia, sunt bagati pana in gat.

    1. Un firicel de apa…sau de oxigen..si viata își face loc…
      Toamna asta indiana a răsărit si la mine niște flori pe care nu le mai semănasem de câțiva ani..seceta și lipsa timpului mi-au cam luat cheful de grădinărit…când le-am văzut prin iarba neîngrijită si m-am gândit cât au așteptat semințele alea acolo în pământ parcă mi-au dat lacrimile…

  5. atâta ciorovăială cu abrogarea legii recursului compensatoriu…
    ar fi mai bine să se dea o lege nou-nouță că cine ia 2 femei si le pune la muncă la partid dar le plătește de la grădinița de copii să facă pușcărie 200 de ani!

  6. Acu aproape 100 de ani Caragiale zicea:

    – Caragiale, către prieteni, înainte de exil: ”Nu mai pot trăi aici! E prea grea duhoarea”.
    – Caragiale, ajuns la Berlin, către copii: „Am fugit dintr-o țară de proști”
    – Caragiale, într-o scrisoare trimisă, din Berlin, lui Al. Vlahuță: ”Pentru nimic în lume n-aș părăsi acest colț de viată străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleași mutre, aceleași fosile cari conduc viața publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide şi bănuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat și atâta tot. Aerul de aicea îmi priește, sunt mulțumit cu ai mei şi n-am ce căuta într-o țară unde lingușirea și hoția sunt virtuți, iară munca şi talentul, viţii demne de compătimit”

    Adică cum mă, de 100 de ani cei care-s la butoane sînt la fel?
    hoți, proști, impostori, aroganți și mai …

    1. da, arată cum este bine unui stat normal smile smile
      dar văd totuși că e multă lume care ciudă pe el
      cel puțin revista de umor cața…ii colcăie de ciudă
      si pe fb la fel

  7. Ia zicetz cu testele, le trecem au ba? Ca m-a luat cu capu..o fi de la corent..sau nu m-a infasat mama corespunzator…
    Nastase, fir-ar Steaua lui de nush ce grad…mi s-a facut rau cand l-am vazut la cotroceni..spumeg de mult din cauza lui si din toate relele cu care il asociez distrugerea invatamantului e cea mai daunatoare societatii..nu pot sa va spun ce neaveniti au fost „cadre didactice” si mai sunt…Si acel atat de dispretuit „ce-a vrut sa spuna autorul” putea fi folosit pentru a lasa ceva in mintile copiilor, c-o fi avut intr-adevar ceva de spus autorul ala de toata viata lui s-a chinuit sa scrie..si mergand pe strada poti invata ceva frumos un copil sau il poti invata sa dispretuiasca uratul..
    Si da, toate materiile sunt utile pana la un punct,fiecare creeaza o cararuie intr-un creier tanar si ii deschide optiuni de viata copilului daca nu e inghesuita cu maiul in capul lui!

    1. da Irinoush,

      Si da, toate materiile sunt utile pana la un punct,fiecare creeaza o cararuie intr-un creier tanar si ii deschide optiuni de viata copilului daca nu e inghesuita cu maiul in capul lui!”
      aa este!
      eu am invatat bine pe vremea veche, si pot sa spun ca toate materiile mi-au prins bine.
      toate!
      si muzica si latina si caligrafia…

      sistemul cel vechi trebuia doar un pic slefuit, ca de invatat aveai ce invata daca era dorinta, curiozitate si capabilitate.
      Si fara suparare am fost elev de 9 si 10 de placere

      1. Ooo, tin minte ce val de mistouri mi-am luat la Simona cand, intr-un context hazliu si autoironic,am spus ca si eu si irinoushu am fost comandanti de unitate… si eram saraci lipiti, bre, nici vorba de cadouri la profesori…de fapt nici nu exista conceptul la noi la tara… irinoushu o fo sef de promotie si la liceu, eu am lasat-o mai moale…de fapt audiam si intelegeam fara efort cam tot dar eram mai lenesa..cu toceala si munceala mai subtire,ashea..de aceea poate acuz acum tocmai lipsa aplecarii spre sufletul copilului..cu respect si apreciere poti modela mult mai usor si mai frumos o minte si un suflet de copil..Nu exista actiune mai nobila pe pamantul asta decat educarea si formarea unui copil..

          1. Aloooo, mai lejereanu cu nostalgizmele. Programa școlară la noi și metodele de predare nu sunt adaptate la prezentul actual, ca să zic așa. smile Sistemul de notare a cunoștințelor, anacronic și fals. Cum zicea și nemuritorul Seneca, „Non scholae, sed vitae discimus, loazelor!” good

          2. Absolut de acord cu tine,Lumi,voiam doar sa spun ca daca ai talent pedagogic si determinare poti sa faci ceva bun cu ceea ce ai la indemana..adica dintr-o clasa de a opta de vro 20 de copii,tu, profesor care le-ai dat note mari 4 ani, nu ii incurajezi nici macar sa se inscrie la examen?! Vorbesc de copii ok dpdv social,care au absolvit cu note mari clasa a 8-a.. ideea ar fi ca ti-ai batut joc de copiii aia doar ca sa te numesti profesor..

          3. luminița,
            eh!ce bine că am făcut (noi ) latina în școală, pentru viață am învățat desigur smile
            Nu știu cum e prezentul actual în programele școlare dar si prea răzgâiați sînt elevii de azi, si nici ei nu pre vor să învețe,cică e prea greu…zic mulți, dar unii pot să învețe foarte bine.

          4. Loazele, ca loazele, dara si dascalii trebe sa aiba metoade adegvate, aprehensiune catre studium si aplicatziune in logica fenomenelor abstracte si abscoanse, stimulatziune catre intelighentzia loazelor, iara nu cetitul din hrisoave de pe vremea impuscatzilor si dictare de bastonashe, deh.

    1. pai da, normal, cand ii vezi pe dascali la TV cand au examenele de titularizare, te iei cu mainile de cap de cate note de 2, crazy wacko dash 3 si 4 vezi …

      1. Cam asjea sunt si angajatii din celelalte structuri ale statului-adm publica locala,fisc, armata..tu zici andu de 2 la bac dar macar aia isi spun pe nume si cand nu mai poate mama si cu tata pun osul la munca..aia cu diplome cumparate sunt pericolul cel mai mare..si sa vezi ce-si mai iau apararea unii altora si ce se mai victimizeaza..
        Am avut acu cativa ani un politist cu scoala sia de la campina…oameni buni avea tulburare de dezvoltare si de achizitie scolara in mod evident..n-o scoteai cu el la capat nici cu desene rupestre..avea pistol si spray asupra lui..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *