****** Bagajele în aer ******
La prima mea călătorie în Atlanta, unde am stat 3 săptămâni si ceva de mi-a trecut si stresul fusului orar, am adunat pe nesimțite o mulțime de cumpărături tehnice si netehnice, si de îmbrăcăminte, astfel că m-am trezit că nu mai aveam loc în valiza mea bleumarin cu rotile, de care eram tare mândru. Cu chiu cu vai am reușit s-o închid si-mi făceam socoteala că la aeroport dacă am mult ”extra” mai scot si mai pun in sacoșe din plastic ( rucsacul era deja burdușit) ca să arate cât mai inofensiv asa ca si cum ar fi aer.Pe naiba, la aeroport mi-au zis că am 25 de kg în plus cu totul si ori plătesc ori arunc din ele. Cum naiba sa arunci ? Noroc că eram cu prietenul si șeful meu (care îmi făcuse viza pe 10 ani) si i-am mai dat lui diferite chestii să mi le țină până la următoarea tură sau sâ mi le aducă el când vine la București, iar o parte le-am pus in 2 pungi din plastic de la magazinele de cadouri. Mă rog pe astea mi le-au acceptat la a doua încercare de check in, dar tot au rămas de plătit cam 10 kg extra. Bun, zic hai că plătesc, si-mi dă femeia o hârtie să mă duc la ghișeul de plătit extra bagaj. Când mi-a zis cât costă îmi venea să le mănânc acolo, numai sa nu le dau înapoi sau să le arunc. Costa aproape 250 de dolari. Am plătit cu cardul cu inima strânsă si m-am jurat că nu mai cumpăr atâtea chestii în viața mea la o călătorie cu avionul.
Dar ai cu cine să te înțelegi? Când am plecat din Kuweit la încheierea contractului, aveam bagaje aproape 30 kg extra, in 4 valize, pentru că cineva îmi spusese că te lasă cu bagaje extra dacă închei viza, ceea ce eu tocmai făcusem. Dar nici vorbă, trebuia să plătesc. Si tot asa mult. Nu am mai plătit, le-am dat pe toate șoferului firmei care m-adus la aeroport, măcar am văzut ca s-a bucurat de-i venea să danseze acolo pe loc și m-am simțit mai bine. Oricum cred că cu banii aia puteam sa le cumpăr din nou de undeva.
Hai să vedem, ce pățanii ați avut cu bagajele care călătoresc pe calea aerului cu sau fără voi!
Sau orice alt fel de întâmplări auzite sau visate, personale sau nu.
Provocare maximă, desenul bestial, toate ingredientele la un loc pentru a curge comentariile…și totuși nu am ce să zic, nu mi-am pierdut niciodată bagajele, oi fi io vreo ecscepție. Mi s-a întâmplat însă să visez că sunt într-un tren și, când să cobor, nu îmi mai găsesc bagajele, ajunsă pe peron văd trolerele mele cărate de unii…și fug după ei…continuarea într-un episod viitor. (:unknw:)
Aia de iesedin ruxac e masina de tocat carne…venea craciunu, bag sama…bine ca nu ti-a luat sandvishu, ca lui ilisoi…
ha ha Irinoush 😀 😀
să nu dea domnul că ai ținut minte de data trecută că am fost acolo de Ziua Recunoștinței! !
Deci la întoarcere era perioada când mai aveam puțin până la Crăciun
spre luminița
(:rofl:) (:rofl:) Fain visul
Orice fel de întâmplări,nu doar pierdut
am auzit odată ca unu avea 20 de litri de vin si a curs tot vinul, dar era in tren, deci tot în aer bagajul
luminițo,
hai cu urmarea visului din tren cum ți-au luat unii trolerele si făceau Formula 1 😀
aidicapuvostru…tot io să vă scot…
so, unchiul meu a emigrat, vorba divertisului, iuiesiei; da’ venea cam la 2 ani în vacanță în țară, pe cînd mai trăiau și tata (frac’su) și părinții lor; și de fiecare dată, la plecare, avea în valiză următoarele: cd-uri cu muzică populară (nu l-am convins niciunul să cumpere muzică de pe net și să o pină pe un USB), ciocolată Poiana, ciocolată cu rom șiiii…pălincă (procurată de mine de prin maramu’); lichidul , minim 8-10 litri, trăgea destul la cîntar dar niciodată nu a renunțat la vreo sticlă; ultima oară, pe otopeni, a renunțat la o pereche de pantofi, niște bulendre și a plătit și 100$ taxă…🤣
oricum, spre mirarea mea, niciodată nu i-au confiscat americanii nimic!!! o singură dată, mi-a spus, că l-au întrebat ce cară acolo: cum el nu vorbește decît limba lui Eminescu, le-a răspuns: rumeiniăn tequila!!!
și a trecut; am povestit oamenilor care călătoresc mult, unor amici care activează în turism…nimeni nu mă crede!!!
Ce tare, eu te cred. Sper că unchiul mai trăiește.
Ba e de crezut pentru un timp mai în urmă, nu recent, anii ăștia sunt nașpa rău.
Un coleg de-al nostru a venit din țară cu vreo 20 de litri de țuică și vin că era înainte de crăciun si l-am rugat fiecare să ia ceva de la neamuri.
Condiția lui a fost :să vină cine vrea la aeroport să-mi dea…
Cata palinca a carat Oman A*r pentru omanianu… 🤭
He he , bine că nu te scanează.
Eu în Qtr nu puteam sa aduc, aveau un scaner si te simțeau de la 20 de metri.
Mi-au luat odată 3 sticle de cabernet.
mi-a părut rău 2 luni după ele.
aici e ca la tine, e ok sa aduci,nu-i problemă!
😀
Băăăăi , 🙂
E Întâi Mai !
Ziua micilor si-a halbelor
Hai pe Transfăgărășan 😀
Sa traiti care nai munciti! Io vreau la mare ca nu e nimeni, acum e de mine!
🙂 🙂 😀 (:rofl:) (:acute:)
Oare Ciolacu unde o fi de 1 Mai….
la mânăstirea Ciolanu
se roagă
Ha, ha, Ciolacu tocmai ce a câștigat castingul pt rolul principal în coproducția „Răzbunarea-arma tutei”, ighen, ciocolom, Veve!
da, nici eu nu am înțeles de ce mai deschide si tolomaca aia gura, nici ăia din partidul ei nu se uită la ea.
de ce nu-și vede de atelierul ei de tinichigerie de la scoala profesională
Eeeee, ea scrie pe Facebook, mă rog, nu ea, cineva îi scrie textele, iar gurnaliștii, în pană de inspirație fiind, preiau și ei ce găsesc moca.
Da și gurnaliștii ăștia făcuți la metru și fără bac ( cei mai mulți) habar n-au de capul lor.
Dacă-și face unu nevoile în parkul kiseleff vorbesc 2 săptămâni despre asta, si ajung la concluzia că a fost ignorat de mamă când era mic.
Cand am fost io cu tot neamu’ la americani, sa fie fo 12 ani de atunci, era dolarul 2.5 lei.
Am plecat ca un rand de schimburi si ne- am intors ca..romanii. plini de bagaje! Includic alnicdevina isi consumase dreptul la bagaj la maxim. Am stat 3 saptamani acolo si intre 2 excursii bagam un outlet. Ce vremuri, Dom’le!
Caram noi ca nebunii ( am inceput cu lenjerie intima si sosete de se minunau neamurile de acolo- baai, dar in Ro nu aveti chiloti??) Caram ca furnicile de le umplusem oamebilor imensul bassement cu sacose.
Intr- o zi, cand s- a umplut, ne- a izbitvrevelatia: cum naiba le ducem noi acasa?? Si uite asa, am aruncat fiecare etichetutza, fiecare hartiuta, cutiuta ..am indesat chilotii in adidasi, sosetele in lubutoni( daaa, erau la outlet, csf?!)
Si ne- am urcat cu picioarele pe valuze sa le putem inchide.
Si pentru ca se poarta, continuarea in episodul urmator😄
nice…
da’ tot te bate a mea…
cuvertură pentru pat și covoraș de baie (ăsta-i made in USA!)
către Eva JJoseppina 🙂
Păi ce , dacă te urci cu picioarele pe valize nu mai plătești kilele în plus? 😀
hai cu urarea, ăăăă , cu urmarea (:yess:)
Noi aveam problema de volum mai mare decat de greutate. Cum am spus, plecasem mai fara bagaj acolo.
Oricum, am parasit niste lucruri pe la neamuri. Am aruncat periute de dinti, am lasat cartile pt ca le citisem oricum si ne- am incadrat la mustata. Cred ca aveam voie 32 de kg plus 10 kg bagaj de mana. Cum eram 3..a fost bine.
La plecare, verisoara ne- a rugat sa luam un soi de baton de branza cleioasa fata pe deasupra cu ceva fructe de padure. O dibiosenie care ii placea mamei ei, 80 de ani. Avea cam 1 kil. Am i desat- o in rucsacelul copilului care avea pe atunci 6 ani. La aeroport, ne- au oprit aia la scanarea rucsacelului, ne- au pus sa scoatem tot din el si ne- au indicat alertati batonul cu pricina. Cu lacrimi in ochi le- am spus ca e mamcarea pt drum a copilului ca altceva nu mananca! Spontan asa mi- a venit ideea. S- au consultat vreo 5 min si ne- au dat drumul. Doamne ce usurare mai ales ca in jurul nostru erau multi cu acareturile insirate..renuntau la ele..drama totala.
Nota redacției,
In fiecare vineri dimineața, redacția si cu nevasta, ne duceam la un Mall.
Eu beam cafea si mai luam un croassant sau ceva si trei ore citeam știri,sau făceam blog si apoi umblam 2000 de pasi prin incita răcoroasă apoi ori veneam acasă si YY gătea ceva ori ne duceam la restaurant…
Nu credeam că îmi va fi dor de asta, îmi este.
Acum peste tot sunt baricade si agenți e paza.
Sper ca de la 15 a V-a să se debaricadeze treaba. (:crazy:)
Goanga verde
asta asta este un bulevard lat de 150 de metri
4 benzi pe un sens , palmieri latime 100 m ,si iar 4 benzi
Johannis:
– Nu ieșiți din case că vi le iau! (:wacko:)
Hai sa ridic si io doo degetzele ca la scoala..se facea ca era iulie 2011, ma duceam cu bursa de practica de vara in Turcia, la Manisa. Aveam zbor Otopeni-Istanbul Ataturk si de acolo la Izmir, de unde ma astepta cineva sa ma duca 60 km la Manisa. Eu am ajuns la Izmir, bagajul nu. Cand nu mi-a venit pe banda am crezut ca mi l-au retinut (dupa bunul obicei, duceam niscai licori pentru gazde-in acest caz o sticla de 500 ml cu palinca home-made si o sticla de vin alb). In final mi-au confirmat ca bagajul ramasese in Istanbul si m-au pus sa enumar ce era in el 😀 Noroc ca aveam cateva haine de schimb in rucsac..prima noapte a fost horror, cand am reusit in sfarsit sa adorm a inceput cantarea specifica😀 in weekend au mai venit si colegii din alte tari si ne-am dus la shopping, macar sa am un rand de haine pentru prima zi la spital (bine am facut, ca ne-au dus sa facem cunostinta cu decanul).
Dupa multiple interventii telefonice, din Izmir l-au trimis cu posta la Manisa, a ajuns dupa 3 zile (era weekend). Ghiciti ce am verificat prima data ca au ajuns intacte 😜
Am stat o luna, am facut practica la ORL, in weekenduri am fost in diverse excursii si am trecut printr-o multime de peripetii pe care le pot detalia daca exista interes 😉
ametist !!!
ai o mulțime de peripeții în tolbă?
Păi se poate așa ceva?
să nu le spui aici-șa la poiana Zona Q ?
Țțțțț
hai, te rugăm, ia-o în ordinea cronologică,
deci mai întâi ai cumpărat haine pt că bagaje !
Și:?
#șiiovreaucontinuareaametist
ca și la eva, nice, da’ și pe tine te bat…
pregătit (să tot fie fo’ doișpe ani de atunci) duba cu marfă pentru greci, verificat actele, pus rucsacul cu cosmetice și un tricou în dubiță și cînd pun mîna pe troler, să-l scot din portbagajul mașinii mele, vine șefu’:
– hai cu mine pînă la Botoșani
– bre, io plec în grecia, am drum lung…ia pe altcineva să te ducă…
șefu tocmai fusese avansat la pieton; îl prinseseră în week-end că zbura prea jos pe o Kawasaki…
– nu, că ție vreau să-ți arăt un spațiu de producție; vreau să-ți dai cu părerea dacă merită o investiție
bucuros de numa’, las trolerul în portbagaj cu gînd că-l iau cînd mă întorc, mă urc la volan, el în dreapta, hai la Flămînzi; în doo ore eram înapoi, pornesc duba și…pa;
de la iași pînă la buzău am avut tot timpul sentimentul că ceva nu-i cușer; plec de la buzău, ulmeni…înainte de Amara (mă duceam întîi la Călărași), mă lovește imaginea cu mine închizînd portbagajul wv-ului peste troler…fuck!
trag tare, călărași, bacul, client bulgar…pe la 7,30 ajung la Ruse; intru la metro, haine…canci; cumpăr 2 perechi de andăruerși și 2 tricouri albe, plec;
plecasem de acasă în sandale (sau loaferi, nu mai știu) și purtam o pereche de pantaloni de in albi (buni la drum pe căldurile alea de august);
avînd în vedere că în ziua următoare, înainte de 11, mă așteptau grecii cu sculele pentru probe tehnologice, n-am mai oprit nicăieri decît pentru alimentare;
pe la 12-1 noaptea, intru în grecia; undeva înainte de Serres, văd pe un delușor, în stînga, un hotel care mi s-a părut curățel; eram cam la vreo oră de client, așa că-mi fac planul: dorm, la 9 mă trezesc, la 11 dăm drumul la probe…
intru, fata de la recepție zice:
– 125€!
– for one night?!
– sir, we are a 5 stars hotel…
– oh, shit! sorry, i can’t afford your price…
și dau să plec, cînd se aude o voce masculină:
– and how much do you want to pay?
mă întorc și văd un grec la vreo 65-70 de ani, înalt, bronzat, îmbrăcat casual, cu haine scumpe dar nu ostentative; ăsta tre’ să fie patronul! ce-o fi o fi:
– 50€ is the maximum amount the company is paying for accomodation…
– ok, zice el, fifty euro for you…
– but i need also the invoice!
– sure, invoice as well…
– and breakfast, supralicitez eu
– ok, zice el zîmbind
bun, de cazat m-am cazat, ce fac cu hainele, mă gîndeam în timp ce eram sub duș…că pantalonii mei albi, numa’ albi nu mai erau…fie ce-o fi, îmi zic, îmbrac pantalonii, îi leg bine și… înapoi sub duș!
îi spăl bine cu săpun și gel de duș și îi pun, legați, pe un umeraș pe care îl agăț de tocul ușii balconului; mă culc cu imaginea pantalonilor agitați de un vînticel cam șturlubatic rugîndu-mă în același timp să-i găsesc dimineață unde-i pusesem…
sincer, am adormit instantaneu, nu înainte însă de a mă imagina părăsind hotelul într-un prosop de baie…
am avut noroc, dimineață pantalonii erau la locul lor, uscați în proporție de 95%;
a mai fost un moment funny cu soția domnului, care dimineață, văzînd suma de pe factură și după o scurtă discuție în greacă cu fata de la recepție, mi-a aruncat o privire nu foarte prietenoasă…
n-a mai fost nevoie să-mi mai spăl pantalonii deoarece probele nedecurgînd bine, în noaptea următoare m-am întîlnit la giurgiu cu un coleg de la tehnic care n-a înțeles decît cînd ne-am văzut de ce m-am oferit să-l întîlnesc acolo și, mai ales, de ce i-am cerut imperios să vină cu mașina mea…
La Călărași am cea mai naspa amintire de iarna de pe vremuri.
Eram in delegație la Combinatul ala mare metalurgic.
Caut un hotel după ce termin treburile si găsesc doar un hotel prăpădit amenajat într-un bloc de apartamente. Îmi dau aia o camera la et 4 (ultimul) si îmi spune sa ma duc la subsol sa iau lemne si cărbuni sa fac focul in soba. Ceea ce am si făcut pt ca afara erau minus 15 iar înauntru minus 5.
Pe la 10 seara mai vine un om in camera cealaltă a apartamentului ( ca era ap cu 2 camere) care bucuros ca făcusem eu cald scoate din straița lui slănină, pită, ceapă si palincă si vin.
Mâncăm noi ce mâncăm si după aia ne vine setea de apa. Apa nu curgea ca era înghețată, afară era închis peste tot si ce-mi vine in cap : verific rezervorul de sus al wc-ului. Asta avea o pojghiță de gheata, dar era si apa acolo. Am scos 2-3 pahare de apa curata si asta a fost.
boss, într-un astfel de hotel am stat și eu da’ nu țîu minte de era călărași sau alexandria…înclin spre dragnealand
însă cel mai horror și mai horror a fost în bucurești; un hotel prin spate pe la crown plaza; era așa de murdar, că am dormit îmbrăcat iar în loc de prosop de față am folosit un tricou…
cred că, dacă vedeam un șobolan trecînd prin cameră, nici n-aș fi tresărit, i-aș fi spus “bună seara, scuze că ți-am invadat habitatul…”
De comă.
Băbăeț, de comă sunteți. (:rofl:)
Un spaniol in izolare si-a amuzat vecinii, dar si pe mine:
https://www.youtube.com/watch?v=aN2c3RgPQvw&feature=emb_logo
aaaaaa 😀 , avea și mustața pusă, deci regie aranjată, nu glumă 😀 😀
Buna dimineata tuturor!
Continuarea 😊
Toata povestea a fost ciudata de la inceput. Universitatea noastra oferea burse de practica de vara de cate o luna in diverse tari cu care aveau parteneriate. Eu am partcipat in vara de dupa anul 5. Alegerea se facea in functie de punctajul calculat (note si activitate stiintifica). Eu am ales Turcia (eram undeva in prima jumatate) si stiam de la o colega mai mare cu un an ca e ok pe acolo. Mai departe trebuia sa aleg 3 centre, urmand sa fiu acceptata la unul dintre ele. Am pus Izmir, Istanbul si Ankara. Si m-au acceptat la Manisa 😀😀 dar a fost fain pana la urma. E un oras interesant, la poalele unui munte, era resedinta mostenitorului sultanului, unde domnea pana sa il inlocuiasca. Mai exista si acum o parte din cetate, unde sunt magazine si cafenele (si narghilele excelente 😀). Eu as fi vrut sa merg pe sectie medicala (cardio/reuma/interne), dar pt ca se mutau sectiile din spitalul vechi in cel nou si se mutase definitiv doar partea chirurgicala, m-au primit in cele din urma pe ORL. Spitalul (de stat!!) este wow! Sincer am picat pe spate, e ca „in vest” vorba aia, si construit in mai putin de un an. Acces are toata lumea, mergand si in ambulator am vazut diverse personaje, dar toti cu bun simt, chiar daca erau 20 la usa, asteptau civilizat fara panarama (cel putin aici, in alte locuri nu stiu cum o fi).
Spitalul fiind in curtea facultatii, am fost intai acolo, am discutat cu decanul si apoi fiecare a fost dus pe sectia aleasa (de catre reprezentatii locali ai ligii studentilor). Eram colegi din Polonia, Slovenia, Brazilia, Tunisia, Spania si Grecia, eu stateam in camera cu fata din Tunisia. Ajungem pe sectia de ORL, mergem in biroul profului, care se da f sever si imi spune ca am 2 optiuni: ori vin in fiecare zi si stau la program integral, fiind considerata rezident, examinand si intrand in operatii sau vin din cand in cand asa ca studentii straini dezinteresati in vacanta, dar atunci nu-mi arata nimeni nimic. Cum a fost pana la urma aflati din episodul viitor 😉
ametist, vino cu poveștile dincoace la ”Faleza cu furtunașe” până om scoate altă postare,
Mulțumim 🙂