Am asa un chef de duca…

Un rasarit pe Marte. *** Uneori te copleseste realitatea si ai vrea sa fugi undeva, undeva unde prostii sa nu mai ajunga sa te prosteasca, idiotii sa nu te mai feisbukeze, televiziunile sa nu te mai ademeneasca cu clipit cocalaresc din ochi de codana fara bac.
Dar unde sa fugi? Uite un nou rasarit: pe Marte.
Ce Mamaia, ce Tataia? Linistea de pe planeta vecina ti-ar ajunge cateva generatii. Cine se simte coplesit de apusul lumii poate sa experimenteze rasaritul lui Marte. Soarele e tot ala. Sau nu?

18 gânduri despre „Am asa un chef de duca…

      1. E wow…dar nu m-as duce..m-as dezintegra mai degraba… ssa fiu imponderabila, sa plutesc cumva…sa nu mai simt…tot pamantul il iubesc, cu mare, cu soare, cu animale, cu paduri..

        1. Dar nu e e dus acolo, nu asta e treaba cu poza.
          Titlul meu „am asa un chef se dus ” e doar hiperbolic, in sensul ca sunt suprasaturat de mizeria provocata de desteptii incurabili incat m-as duce in cele patru zari, dar nu pe Marte smile
          Un coeficient de straneitate.
          Nici eu nu m-as duce.
          Mai era acum cativa ani nu stiu cum o chestie ca se cauta doritori de mers pe Marte in scop stiintific dar numai dus. O gogorita, n-a fost niciodata oficial.

          1. Da, vorbeam si eu asa…
            E frumoasa de tot poza…
            Mai spuneai tu pe aici un banc in care o alta planeta consola Pamantul, spunandu-i ca o sa se vindece de om, „un parazit mic si aferat”- citat dintr-o carte draga mie!

    1. Pe Pămînt nu există răsărit/apus de soare fără culori calde – galben, portocaliu, roșu.
      Aici sînt doar nuanțe de albastru.
      Și eu m-aș duce undeva departe, dar nu pe Marte – aș muri sufocat în 2 minute.
      Prefer să rămîn pe planeta asta fascinantă care ne-a dat viață.
      Dar aș vrea locuri curate, sălbatice, neafectate de poluare, măcar aparent.
      Că, din păcate, nu mai există loc neafectat, din mijlocul oceanului și pînă în Antartica.
      M-aș duce pe păduri, în munți, în Alaska, în Antarctica.
      Cel mai mult mi-ar plăcea să mă pot duce în trecut, pe planeta asta cînd nu era distrusă de oameni…
      Văd cît s-au schimbat locurile mele natale de vreo 40 de ani încoace, și nu în bine.
      Mi-ar plăcea sa le văd acum 100 ani, acum 1000 de ani, etc.
      Există lîngă satul meu o necropolă tumulară veche de mii de ani, aș vrea să văd locurile și oamenii de atunci, cu care cel mai probabil am gene comune.
      Mă uit la harta Iosefină a Transilvaniei, de pe la 1780, văd că bisericuța veche de lemn apare pe hartă, cea în care am fost botezat și eu, și părinții, moșii și strămoșii.
      Și încerc să văd cu ochii minții oamenii și locurile de atunci…

      1. Da Andrei, s[ mergi in trecut pe plaiurile natale ar fi cea mai mare rasplata in viata asta.
        Antarctica si Alaska sunt doua locuri pe care le visez si eu. Am mai vorbit.
        Intre timp am aflat si costurile : ca turist doar pana in Patagonia si pe si croaziera pe marea inghetata 30,000 $ iar pe continent 1 sapt costa 70,000 $.

        1. Bine că măcar visele sînt pe gratis și internetul la preț modic smile
          E mare lucru și să vezi virtual locuri care îți sînt altfel inaccesibile.
          Dacă aș ajunge pe ISS nu m-aș dezlipi de hublou.
          Și aș vrea să experimentez și imponderabilitatea, cred că e ceva complet inedit și straniu pt o ființă care a trăit întreaga viață sub influența gravitației.
          E atît de în natura noastră să existe gravitație, aer respirabil, temperatură suportabilă, încît orice altceva ni se pare SF.

        2. Să ajungi pe țărmul Antarcticii și să nu poți pune piciorul pe el mi se pare sadism pur, mai bine nu te duci deloc…sad

          1. Daaa, sigur e frustrant la maximum sa treci pe langa da sa nu pui piciorul…
            Oricum din documentarele vazute am tras concluzia ca prezervarea ecologica e mai presus.

          2. Dacă ar fi posibil, nu aș opta să zbor cu avionul pînă la Ushuaia și doar de acolo cu vaporul.
            Visez la o expediție cum a făcut Racoviță cu Belgica – aș fi frecat puntea bucuros să fi fost pe vasul ăla…
            Ideea e să te îmbarci într-un port european și să traversezi tot Atlanticul pînă acolo, farmecul e să simți că te duci la capătul lumii…
            Chiar cu riscul că nu te mai întorci.
            Uite ceva ce sper să-ți placă – fascinant, dar deopotrivă și terifiant:

            https://www.youtube.com/watch?v=iuMKDbtjFyQ

          3. Daaa, multumesc Andrei, mi-au placut valurile. Oceanul este intotdeauna ca o fiinta care face ce vrea ea.
            E un scenariu atractiv ce propui. poate apucam daca ne concentram…

  1. Lucruri sîntem printre lucruri.
    Aproape suflete sîntem, noi doi,
    prin soartă asemenea tuturor.
    Lucruri sîntem, ce poartă în ele,
    gînduri ca pietrele, uneori stele,
    și totdeauna un dor.

    Pe drumul său fiecare,
    ne-am duce în veci undeva.
    Ne-am duce-mpreună, mereu amîndoi,
    Dar drumul norilor e prea mare
    în lumea noastră – pentru noi.

    L. Blaga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *