Nu că ar fi negru-negru, e cam cenușiu, negru e impresia pe care mi-a lăsat-o aeroportul Sheremetyevo din Moskowa, negru în cerul gurii. Nu mi-a făcut nimeni nimic acolo, dar m-am simțit ca si cum abia așteptau să mă aresteze. Am tranzitat aeroportul din Moskowa de două ori, în drum spre Bengaluru si înapoi. Dacă nu e absolut necesar nu mai vreau să trec niciodată pe acolo, la fel si Varșovia din Polonia, zice că are wi-fi dar nu poți trimite nici un email, și emană o tristețe bacoviană. Când am ajuns la Moskowa era miezul nopții si plecarea era dimineață spre India, Mumbai. Biletul avea inclus dormitul la Hotel câteva ore, hotelul aproape, cam 5-600 de metri, dar afară era o zăpadă de 2 metri, si minus 10 grade, plus viscol (luna Sept). Ce să ne trambalăm cu bagajele prin zăpădoaia aia? Eram eu cu un coleg român care ne duceam la Bangalore să supervizăm un proiect pentru ENI, proiect câștigat de Tata Consulting Ltd. Am căutat un taxi si am găsit un șmecher care ne-a luat 10 euro pe 1 minut de drum, OK nu-i bai , bine că am ajuns in hotel. Si hotelul ăsta era tot negru si sumbru , cu vreo 10 etaje, cu funcționari sictiriți si bănuitori, deh, face parte din fișa postului, nu? Ne-au îndrumat la etajul 10 unde când am ajuns cu liftul am dat pe hol de o namilă de paznică, femeie cu mustață care ne-a luat la puricat mai ceva ca la vamă, pașapoarte si bagaje, de parcă eram Ali baba si cei 40 de hoți. In sfârșit ajungem în camera, doi în camera, ce mai voiam, camera mare, curată, sumbră, dar caldă. Fără TV, fără kit de ceai/cafea dimineața, fără minibar, bine că era hârtie igienică la baie. Ne-am culcat, am adormit instantaneu, dimineață in hol era un samovar mare cu ceai, bun ceai, am băut o ceașcă si ne-au dus cu microbuzul la aeroport, eram vreo 5-6 pasageri.

Aici s-a întârziat plecarea din cauza zăpezii si a viscolului, și asa se face că am ajuns la Mumbay tot pe întuneric. Zborul pentru Bengaluru era de pe aeroportul intern, iar trambaleală, iar adaptare la climă, era nădușeală si de abia ce plouase, dar am fost așteptați si preluați de mașina firmei. Ce aglomerație am văzut pe geamuri m-a blocat. E de neînțeles pentru mine cum poate exista o așa viermuială de omenire, omenire săracă si tristă.
Cum a fost la Bengaluru am povestit acum câteva zile.
La drumul de întoarcere am trecut prin Sheremetyevo ziua, nu am mai avut hotel, ci doar un prânz inclus fiindcă aveam de așteptat mai mult de 8 ore. Ei, prânzul ăla cred că n-o să-l uit niciodată.
Aveam de așteptat de pe la ora 8 dimineața până pe la 6 seara, si ce poți să faci ziua dacă ești in tranzit într-un aeroport?
Te plimbi cât te plimbi să înțelegi geografia locului, bei o cafea, bei un suc, iar bei o cafea, iar bei un suc, mai vorbești cu vânzătoarele de la chioșcuri de presă sau suveniruri, mai citești o revistă care costa cât o roată de mașină, mai găsești o nevastă care te plătește s-o iei in Europa, rusoaicele tinere sunt fermecătoare, elegante si deloc proaste, vorbesc bine engleza. O fată din asta de la chioșcul de reviste chiar mi-a propus un tărg din asta, se uita la mine , in ochii mei cu ochii ei ca niste lasere care mi-au pătruns pănă in rinichi. Am zămbit si am zis că nu prea stiu ce să-i zic, mă mai gândesc.
Bun, când am trecut pe la Transit Desk mi s-a dat un ticket de luat prânzul inclus in costul biletului de avion la cantina aeroportului, intre orele 13 si 15.
M-am dus acolo pe la unu jumătate si m-am așezat la o masă, locul arăta ca o cantină studențească, si am așteptat un ospătar . Cănd colo cine crezi că apare pe usa batantă? O femeie-soldat, fratele femeii-paznic de la hotelul unde dormisem la venire. Uriașă, cu un halat mare căt un cort de 4 persoane, împingea un cărucior de cantină de spital, care avea pe el mâncarea si farfuriile ai alte alea. Vorbea doar rusește. Cu ochi de vultur a văzut ticketul de masă pe care îl pusesem pe masă în fața mea si mi-a trântit o farfurie din metal pe care a umplut-o cu ciorbă. Bună, simplă, si gustoasă cu carne de vită. Fără lingură si fără pâine. Mi-am amintit cum se spune la pâine, hleba, si am strigat la ea, că deja era la vreo 4 mese distanță. Mi-a aruncat o bucată de pâine de acolo pe care am prins-o ca la volei si dusă a fost. Noroc că era o servantă lângă ușa batantă in sertarele căreia care am scormonit si am găsit tacâmurile. Apoi a fost felul al doilea ceva friptură cu salată si piure, si ca desert o prăjiturică. Adică bun, ieftin ,proaspăt și gustos, ăsta a fost prănzul meu la Moskowa servit de femeia soldat de la cantina aeroportului internațional.
Nici despre aeroportul Otopeni nu as zice că e mai alb, e o autogară mai mare, dar măcar nu dă senzația de pușcărie.

–//–

0