”Aceasta este Jannyce”

*** “Aceasta este Jannyce” ***
Jannyce era o proasta cu crengi ( am încercat sa scriu folosind pluralul de la craca dar se înțelege altceva) dar era frumoasa, bruneta si dichisită, cam 30 de ani.Era nevasta unui șef de doua ori mai bătrân decât ea. In plus era foarte aroganta, aroganța aia a prostului care nu știe cât e de prost. Ea credea ca pământul este plat, pentru ca altfel ar curge toată apa de la Manila in jos si ea nu ar mai avea unde sa se ducă la plaja când se duce in vacanta casa. De asemenea credea in vrăjitorii, si era ferm convinsa ca dacă pui un os dintr-o coada de pisica pe pragul casei fix la 12 noaptea, toți cei din casa devin invizibili toată noaptea. Ea ocupa biroul de relații cu angajații de la compartimentul de logistica. Șefa ei avea biroul într-o încăpere din spatele pupitrului unde activa frumoasa Jannyce. Ea avea in parcare vreo 60 de suv-uri, in oraș vreo 50 de apartamente mobilate pentru cei nou sosiți in firma, in dulapurile din spatele biroului ei erau vreo 200 de telefoane mobile cu SIM cu tot si câteva zeci de laptop-uri, pe care de asemenea le dădea angajaților când primea listele de la HR. Noi umblam toată ziua prin desert cu SUV-urile astea , cam 200 de km pe zi si revizia se făcea la fiecare 5000 de km, deci le venea destul repede rândul, asa e regula in Middle East, din cauza căldurii. Când venea timpul de revizie, cu 2 zile înainte, Jannyce avea un ceas in PC care-i zbârnâia că mașina cutare, dată în utilizare lui cutare, cu nr de mobil xyz, trebuie sa facă revizia. Atunci ea te suna și-ți spunea sa aduci mașina diseară în curtea firmei, să pui cheia sub preșul șoferului, sa duci talonul la biroul ei și sa-l bagi pe sub ușă, iar tu sa iei din locul de parcare Ka Doi, alt vehicul, cu nr cutare si cheia sub covorasul șoferului. Bineînțeles ca de multe ori vehiculul de înlocuit era in alt loc , sau cheia nu era sub covoras ci la parasolar sau în torpedou sau chiar pe biroul frumoasei Jannyce , si atunci trebuia s-o suni ca sa clarifice. A doua zi se plângea la colegele ei dându-si ochii peste cap, ca ce greu este să lucrezi cu oamenii prosti care nu înțeleg nimic din ce le spui. Cu apartamentele Jannyce se descurca mai ușor pt ca avea registre din alea vechi pe caiete, cu fiecare bloc unde avea firma apartamentele de protocol. Regula era ca un angajat ocupa singur un apartament, indiferent câte camere avea acel apartament, nicio data nu stăteau doi oameni intr-o astfel de locație, decât dacă erau family status, și în general timp limitat la max o luna, după care iți cautau ei altul pe numele tău și pe care îl plăteai tu din diurna pe care tot firma ți-o dădea. Dar Jannyce reușea sa trimită doi angajați în același apartament, deoarece cheile erau întotdeauna la portarul blocului, iar alocările ea le făcea cu pixul pe foile altor registre. Apartamentele erau foarte mari si complet mobilate. Odată mi-au dat pentru o noapte un apartament în City, când plecam într-o deplasare internațională si stăteam o noapte in drum spre aeroport, un apartament care avea 12 camere, toate mobilate cu tot ce trebuie, plus baie fiecare la camera. Livingul era cât doua terenuri de tenis și bucătăria mare ca a unui hotel. Eu am ajuns acolo singur in toată căsoaia aia, dar am aflat apoi ca ala era singurul apartament pentru mai multi musafiri, care țineau ședințe dimineața la firma si apoi seara “acasă” cu ceva licori aduse de la ambasada de șeful cel mare. Cu apartamentele de protocol firma economisea cheltuielile de hotel, plus ca de multe ori hotelurile erau pline de turiști, de militari NATO, sau specialiști veniți la congrese.
Într-o zi mi s-a stricat telefonul mobil al firmei, puteam primi apeluri dar nu puteam face eu apeluri. O sun de pe mobilul meu personal pe Jannyce si îi spun care-i treaba si sa-mi pregătească un alt telefon pentru maine dimineață ca trec pe la ea sa-l dau pe asta si sa-l iau pe celalalt. Dar ea zice: cum nu poți sa suni ca vad ca m-ai sunat? I-am explicat ca asta e telefonul meu, al meu personal. Aha, zice , bine vino maine dimineață la 7 și-ți dau altul.
Ma duc a doua zi la 7 dimineața și scot telefonul sa-l pun pe masa, dar ea ma întreabă ce are, iar eu repet pot primi apeluri dar nu pot da apeluri.
– Dar cum face, suna în interior dacă faci un apel?
– Are sunetul de linie inexistentă, dar fără mesaj de la robot.
– Pai ia sa vedem, sună-mă pe fix aici la birou. Că vreau sa aud cum face.
Ma iau mintal cu mâinile de cap, dar o sun. Telefonul fix de pe biroul ei începe sa sune.
Ea zice :
– Vezi că merge? Și se uita în tavan cu exasperare.
Zic : Ridica receptorul că nu e de la mine.
– Dar de unde știi tu ca nu e de la tine?
– Ridica femeie telefonul, se aude vocea șefei ei din spate, eu te sun.
Jannyce ridica telefonul și zice alo dar se aude tonul, deja șefa ei era lângă ea în picioare zicând ridicându-și mâinile către tavan:
– Aceasta este Jannyce.
Mi-a dat alt telefon după ce era cât p-aci sa ma înscrie cu noul număr în registrul cu apartamente, noroc că i-am zis că vreau telefon nu locuință de serviciu.

34 de gânduri despre „”Aceasta este Jannyce”

  1. boss, măcar matali lucrezi pi bani da’ nu ca noi, pi fasoli…
    apăi, dacî țî s-o făcut dor, ia-n vinî matali acăsucî, sî viez aișia cîti Janeti aviem…
    io am un bou, rudă prin alianță cu șăfu, care mi-a emis o factură și în loc de 1000€ i-a ieșit 101.000 lei!!!!
    de la 5000 la de peste 20 de ori…

  2. Băi, pe mine nu ma intereseaza starea de sanatate a escai,o incadrez in aceeasi categorie cu marutza si aceeasi scarba mi-au provocat-o pozele cu fiica-sa si cu neica-nimele alea..
    Nu mai zic de distantare,ca vorba-aia esti vedeta si pretinzi ca din alta categorie…piscotareala sau ce?
    Jannyce din friends imi hahaie in cap de cand citii titlu…ca sa nu credeti ca am luat-razna de tot..

  3. Janetele astea pot fi periculoase, a se vedea Elena Ceausescu.

    Am cumparat niste carti si mi-au dat cadou o carte despre ultimile zile ale Elenei CEausescu-sau as aceva. O sa o citesc la un moment dat, sunt putin curioasa.

    Cat despre Esca- daca nu era vedeta PROTV era cu siguranta sefa de partid comunsit. Avea veleitati inca din liceu- a fost coolega de clasa cu fratele unei prietene. Avea o gura si o propaganada in ea, ceva de speriat. Culmea e ca mica si cracanata cum era, a fost miss boboc la LAzar ceea ce ne arata ca da, stia si PR de pe atunci LOL

    ( hatereala cat cuprinde, asa, la a doau cafea smile

     

     

     

    1. eva , csf, mi-ai dat apa la moara la marele fix…tupeu si gargara, mai spoite asa …
      pun si io de a doua cafea..
      pfuai , am avut si io une jeannette…tupeu si gargara sub morga de profesionist si moralist…

      1. he he si eu tot la a doua cafea sunt laugh
        cat priveste demoasela de la stiri nu am nici o admiratie.
        e vedeta doar de carton protevist, care e lipsita de substanta.
        e plina lumea de Jannyce din astea, chiar si barbati

          1. Irinoush, și cum erau crengile astea ale Janetei la care tocmai te gândeai?
            era un exercițiu de admirație? laugh

  4. spre evajosephina
    „Janetele astea pot fi periculoase”- pot fi chiar distrugatoare daca ajung la o functie cu putere pe mana

    1. aia care cânta așa:

      ”foaie verde mărăcine
      sunt mai proastă decât mine”

      bine că n-am prins criza cu ea…

  5. Astia de la pesede ii critica pe penelistii de la guvernare din cauza ca nu inteleg ce spun, Multi penelisti vorbesc logic, inchegat si nu prea au greseli de gramatica, cum sa inteleaga un agramat si un tont un astfel de limbaj? Asa ca se stropsesc din toate pozitiile ca niste caini din aia care latra fara motiv cand treci pe langa gardul lor.

  6. Scuze dacă fac notă discordantă, dar eu am apreciat mărturia Andreei Esca.
    Ar fi bine ca mulți români să se ridice la acest nivel, chiar dacă nimeni nu e perfect.
    O știu din 1995, și e mult deasupra Pro tv, care a decăzut.

    Cam subscriu opiniei lui CTP.

    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/ctp-despre-andreea-esca-e-o-profesionista-care-frizeaza-perfectiunea-acum-a-fost-o-amatoare-dar-a-salvat-niste-vieti-1340931

    M-a cutremurat ce spunea soțul ei, înainte zdravăn, sănătos:

    ” Nu mai pot, nu mai pot, este groaznic, cred că așa arată iadul. Nu mai pot”.

    Numai acolo să nu ajungi…

    Și:

    ” Numai dacă ați sta o zi să-l ascultați pe omul acela, care în fiecare noapte cerea mila cuiva, cred că ați fi mult mai indulgenți și cu medicii, și voi între voi. Și cred că ați fi în general mai indulgenți cu viața”.

    Dar  se pare că NU, lumea a devenit prea împietrită, nu mai există compasiune, empatie, e doar încrîncenare, pînă dincolo de limită. Fiecare știe el totul, mai bine ca oricine.

    Ne merităm oarecum soarta…

     

     

     

     

     

    1. Eu nu contest drama familiei ei,nu discut despre astfel de chestiuni..
      Am avut mereu o problema cu piedestalul pe care a fost ridicata si care, initial instinctiv apoi mai argumentat mi s-a parut nejustificat de sus..tot instinctiv, nu am urmarit indeaproape subiectul,mi s-au parut de prost-gust imaginile cu neica-nimele de la celebrul party..atat cat mi-au fost aproape bagate sub nas,nu le-am cautat..
      Mi se pare trist ca avem atatea asteptari de la ea..

      3
      1
    2. Bună, Andrei! Sunt de aceeași părere, m-am abținut pentru că am înțeles că trendul e altul, aici și pe alte site-uri, și nu mai am putere, și nu mai are rost. O seară bună!

      1. @lumi, ia hai să ne certăm noi puțin, vrei?
        cine, mă rog e andreea esca, că io, în afară de faptul că numără banii proprii și ai lui eram…sorry…
        în afară de a-și face job-ul (discutabil dacă bine sau nu; aici vorbesc de fond, nu de formă), lucru pentru care înțeleg că este superbine plătită, face ceva notabil?
        dacă tot te numești influencer și ai trei sinapse, nu te gîndești ce faci? s-a gîndit cineva (pînă la interviul salvator de vieți) cîți tineri i-au urmat exemplul și au mers la petreceri bot în bot?
        aaa…dacă s-ar fi inbolnăvit făcînd voluntariat în ghetou, da, ar avea atenția mea;
        faptul că s-au înbolnăvit este o dramă? sigur că e! dar e personală…
        hai, fără milă, știu să incasez și poate, cine știe, îmi schimmbi părerea?

      2. @lumi, cred că ai simțit în aură că postez și ai și dat drumu’ la psihotronică…
        auzi, înbolnăvit…ptiu!

    3. Pe mine m-a cutremurat mai mult mărturia unei femei din Italia, acum 3 luni: ” l-au luat cu salvarea vineri, iar marți mi-au spus că a murit. L-au îngropat si nici nu m-au lăsat să-l văd ” .
      Era soțul ei, vârsta 45. Amândoi lucrau la o fabrică.

      1. Asta e alta discutie deja,am mai spus, nu boala sau dramele pe care le provoaca,nici la vipuri, nici la nacajiti au fost contestate de trendul care a necajit-o pe lumi..ideea era, la mine cel putin, ca s-a asteptat prea mult de la o imagine…

    4. catre Andrei,
      afirmatia asta cu ” ne meritam oarecum soarta” sugereaza „oarecum” ca am fi cu totii vinovati de ceva.
      Drept sa spun eu nu ma simt vinovat cu nimic

  7. Mulțumesc, Luminița.
    Și eu simt uneori că nu mai am putere, și că nu mai are rost.
    Too late, we are anyway doomed
    Sînt sătul de bizonii pe care îi văd zilnic.
    Și care îmi spun că nu ar avea nici cea mai mică mustrare de conștiință dacă un semen de-al lor, vulnerabil, ar muri pt că lor le e greu să poarte o mască 10 minute într-un mijloc de transport în comun, șamd.
    Și de tineri care spun verde în față că se pi.ă pe ea de România, ba nu doar atît, dar se  și c..ă… Cînd eu nu aș putea spune așa ceva de țara mea, nici sub tortură…
    Oricît de silă mi-ar fi de statul român, de clasa politică și de unii semeni.
    ” Ask not what your country can do for you, ask what you can do for your country.”
    Și acești tineri au părinți din generația noastră, care iată cum i-au educat.
    Pt halul în care a ajuns lumea, societatea, toți avem o oarecare vină…
    Sîntem împreună în lumea și viața asta.

    ” EL face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”

    Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decît Lumina. „

  8. Desi am avut o atitudine diferita in cestiunea zilii,iti multumesc si eu, andrei, pentru gandurile despre tara..
    Radu Parascgivescu a spus ca cel mai vulgar cuvant din limba romana este „românica”.
    Am suferit mereu cand a fost denigrata, chiar daca mi se aduceau argumente pe care nu le puteam combate..

    1. irinoush,
      cestiunea zilii nu e esca …
      Cestiunea zilii este prostia din toată lumea, fie ea pe nume Jannyce sau Jenica, johnny sau Ion sau trompetu sau Jairu
      Toate necazurile lumii vin de la omul prost care face prostii crazy .
      Și proști nu i-am făcut noi…
      În schimb noi tragem ponoasele

Dă-i un răspuns lui costicămusulmanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *