N-ai carte, n-ai parte

*** *** N-ai carte, n-ai parte *** ***
În cazul meu era vorba de cardul de credit. Expirase cât eram eu în tura mea la munca off-shore în largul Golfului Persic, unde aveam regimul de lucru o luna da, o luna ba. Aveam de gând sa ma duc vreo câteva zile in Franța după ce terminam tura și îmi era musai necesar cardul, asa ca le-am dat email celor de la banca sa-l trimită la biroul firmei din Abu Dhabi pe data de zz/mm/yyyy. Cardul se reînnoiește automat când expira și primisem email pe pagina mea de online banking ca va fi trimis cu un curier, sa zicem DNL, la adresa unde doresc, poate sa fie și în Honolulu dacă vreau eu acolo. Nu poți sa-l ridici de la Banca asa cum este la noi in țară. Mi-au răspuns ca da, se poate, vor trimite plicul in A.D in ziua dorita de mine.
Ajung eu pe uscat cu elicopterul de dimineața, cu o zi mai înainte decât data stabilita cu banca și am avut inspirația sa cer de la Companie trei zile de hotel în Abu Dhabi, ca sa fiu sigur ca dacă întârzie o zi, sa am totuși o rezerva de timp. Biletul de avion firma mi-l cumpăra in funcție de câte zile ceream hotel în AD.
Bun, în ziua în care trebuia sa vina curierul, dau telefon la DNL sa-mi confirme că plicul cu numărul bla-bla-bla ( AWB-ul cum se spune) este pe drum. Dar nu era plecat din filiala lor, pentru ca era mare aglomerație. Deci emailul meu nu a avut nici un efect.
– Si când va fi trimis?, întreb eu deja ușor neliniștit.
– Săptămâna viitoare sir, zice vocea de philipineza la telefon care tot timpul parca se alinta.
Azi fiind miercuri, nici maine joi nu putea sa vina, iar vineri si sâmbătă este weekend si nu se lucrează, asa ca tocmai duminica era posibil sa primesc plicul. Iar eu aveam bilet pentru vineri dimineața. Plicul asta venea de la biroul lor DNL din Dubai si aveau graphic pe zile când si unde plecau din Dubai spre alte orașe din UAE. Cei care mi-au răspuns la email erau de pe Marte.
Asa ca singura soluție era sa ma duc eu în Dubai la sediul lor și sa-l ridic de acolo.
A doua zi, joi, iau un taxi și plec la Dubai după cardul de credit, ca dacă plecam la Paris fără aceasta expresie a capitalismului feroce, care este cardul de credit, mi-ar fi fost destul de dificil, nu ai card de credit , nu exiști, zic hotelierii și cei de la “rent a car”. Am vorbit din nou la telefon cu biroul DNL din Dubai sa-mi spună unde este locația lor și sa-mi dea ceva indicații de orientare. Era în zona industriala a orașului, care spre deosebire de strălucirea zonei turistice, este o zona prăfuita si întortocheată, unde toate străzile seamăna una cu alta, sunt mii de cașcarabete cu tot felul de ateliere și vânzări meșteșugărești, și nici GPS nu aveam. Dar conform indicațiilor ajung eu la supermarketul de care mi-au zis, de lângă restaurantul turcesc de lângă moscheea galbena. Și iar sun și spun, gata am ajuns la restaurantul turcesc , unde e biroul Dvs?
– Sir mai mergeți putin înainte și vedeți un service auto și după el faceți dreapta și vedeți firma Crocodil si după ea o luați la stângă și suntem noi.
Ii spun toate astea taximetristului și o pornim la drum, pe drumul asta întortocheat descris de domnișoara aia filipineza, dar după Crocodil era un maidan si un drumeag care ne-a scos din nou la drumul cu restaurantul turcesc dar cu fața în celalalt sens de circulație.
Deja eram plin de nervi de la atâtea moșmondeli și inadvertente și am dat iar telefon și răspunde fata aia cu o voce mieunata:
– Yes sir, good afternoon sir.
– Auzi, uite care-I treaba , cheamă acum la telefon un curier, băiat, sa vorbesc personal cu el , sa vina cu motocicleta încoace la mine la taxi la restaurantul turcesc. Deja mi-ați făcut mare necaz pana acum și ma gândesc sa depun o plângere la sediul firmei din USA.
A chemat un curier și am vorbit cu el foarte arțăgos, și să vina sa-mi aducă plicul.
A venit într-un minut.
– Te rog arata-mi și mie unde e biroul vostru asa de curiozitate.
– Acolo sir zice băiatul, și-mi arata o direcție diametral opusa față de ce-mi spusese fata.
– Pai cum, ca ea a zis încolo, nu încolo, arat și eu cu mâna cel două direcții.
– Da sir, dar există doua magazine Crocodil și foarte multe service-auto. Trebuia sa mergeți pe lângă Crocodilul albastru nu cel verde.

Acum mai spuneți și voi ce neînțelegeri ați avut cu curierii ăștia care sunt și ei niște mici dumnezei și trebuie sa te rogi și sa aștepți sa ți se împlinească rugile. Sau alte întâmplări despre neînțelegeri.

45 de gânduri despre „N-ai carte, n-ai parte

  1. Si inca ceva

     

    Analize

    Cifrele ascunse de Ministerul Educației acum 5 ani, când elevii care au dat testele PISA 2018 erau clasa a IV-a – Cronica dezastrului

    Raluca Pantazi

    4 decembrie 2019
    Citire în 7 minute
    2 comentarii

    Foto: Pexels.com

    Peste 30% dintre elevii români de clasa a IV-a nu știau, în 2014, să răspundă la cele mai ușoare întrebări din testele aplicate pentru prima dată la nivel național de Ministerul Educației. Era vorba despre întrebări la care răspunsul presupunea doar identificarea de date. La itemii care cereau aplicarea cunoștințelor – aproape 60% dintre elevi erau pierduți (nu răspundeau corect), iar la analiza și interpretarea informației știintifice, procentul copiilor care nu răspundeau corect era de 77. Patru ani mai târziu, acești elevi au dat testele PISA 2018, cu următorul rezultat: 44% dintre ei nu au știut să răspundă nici măcar la întrebările de nivelul 2, cele mai simple.
    Procentele de mai sus au fost ascunse, însă, de Ministerul Educației, care a publicat după Evaluarea Națională de la finalul clasei a IV-a din 2014 un raport de peste 200 de pagini și o anexă de 350 de pagini, pline de date statistice, dar fără nicio analiză din care părinții, profesorii, specialiștii din educație și publicul larg să poată înțelege care este gravitatea situației din învățământ.

    Andu, asta cu cardul e caduca, stiutul de carte ne arde.

  2. mdeh luminițo,
    ce poți să mai zici?
    ce poți să faci?
    povestea mea cu cardul e de blog carbo-hazos
    poveștile cu elevii care nu pot/vor să învețe țin de alte meserii

    1. …imi pare rau, andu, am tras de postarea precedenta un pic, pentru ca imi pasa, am fost off topic, e clar, si radem cand avem motive sa radem, dar nu mereu avem.
      Noapte buna!

      1. In fata spitalului nu ai unde sa parchezi, pe laterale in parcarea oficiala nici atat..daca ziceau la poarta ca merg la morga ii lasa sa treaca laugh

  3. Dar mai știi povestea ei:? că am zis-o încă de pe atunci, cam pe la începutul anului.
    A adus-o Calu în gură pe geam ( motanul negru al mamei)
    era moartă de foame, cam o lună vârsta
    si eu cu fie-mea am confiscat-o, că mama zicea să o dea unei vecine

  4. de blecfraidei, acu’ fo 8 ani, primește nevasta semeseu di la fancurier că i-or agiuns trandahirii…
    eram, sîmbătă, în grădină la tuns gazon, săpat gropi, mutat butași…la care ea:
    – du-te și adu coletul de la fan; s-or fi dezhidratat deja, că-s de marți pe drum…
    – tu fomeie, îi blecfaidei, îi nebunie acolo’șa…îi iau luni
    -…..
    – bine, bine, mă’c…
    cu glodu’ ăla pe păpuci șî haine m-am dus; arătam ca rambo; doar că eram în treling; și gras; ieniuei, agiung, stau la coadă…”nu-i colet”…sun acasă…
    – nu mă interesează! nu vii fără!
    …or cătat ăia (un paralelipiped îngust și lung, că așa arătau coletele anterioare) pînă li s-o lunjit urechili…între timp mă certasem și cu ceva șefuleț dornic de băgare în seamă care, dat fiind autfitu’ meu, mă luase la perpulis; greșeala vieții lui și deliciul subordonaților în fața cărora i-am tras un perdaf di celea boierești…
    nevasta se resemnase, mă chema acasă, da’ rambo din mine…plus că între timp apăruse o nouă provocare pentru fancurieri: un conlocuitor… care primise expediția cu o cutie în minus…situația promitea…
    – ș-acu’ ci sî fac io mîncaț-aș dacî nu-s toati farfuriili? (comandase nu știu cîte farfurii pentru o nuntă și lipsea o cutie, vreo 30-40 de bucăți)…
    -…..
    – păi crez mata, mînc…., cî la țîgani la nuntî îi chiar așa? cum sî pun io farfurii di măi multi fieluri?…
    și dăi și luptă…io chibițam “da’ dom’ne, ai dreptate etc”…
    pînă la urmă a rămas așa: ori se găsește cutia ori fancurieru’ îi cumpără lu’ ăsta vreo 200 de farfurii de același fel; cu chenar cum vrea el!!
    a rămas că se va găsi cutia (fără ajutorul fraților lui)…
    cu ocazia permutărilor pentru cutie s-a găsit și coletul meu, adus cu mare scîrbă de un băiat: un sac alb de rafie, care stătea după ușa depozitului, în văzul tuturor…da’ nu era paralelipiped…

  5. și tot cu fancurieru’ mai am una, la headquarter de data asta…
    mă sună mecanicul: trebă compresor de AC (la coreana mea veche și antică)…opt milioane…
    io, țăran chibzuit, sun întîi la tizu din Ferentari, injiner, mare specialist în japo și coreene:
    – frățieeee!!!! iesplic situația…
    – ei căcat, s-a decalibrat ambreiaju; adu-l la mine și ți-l reglez în 10’…
    – ok, zic, îl pun azi la curier și mîine seară rog un colaborator din bucurești să vină să-l ia; îl recuperez de la el poimîine, cînd mă întorc din bulgaria…
    a doua zi, pe la 14, mă sună;
    – gata, zic? l-ai făcut?
    – ce să fac?
    – compresoru’!
    – păi n-a venit! de asta te-am și sunat…
    eu eram pe drum; rog secretara să vadă pe unde e coletul…
    nimeni nu știa nimic; inclusiv colaboratorul bucureștean nu reușise să-i dea de urmă…
    pe la 7,30-8 seara ajung în bucurești; direct la fancurier pe centura tunari:
    – bună seara!
    – bună seara!
    – cu ce vă pot ajuta?
    – vreau să ridic pachetul cu AWB nr….
    – daaaa…tastează…păi nu sunteți destinatarul!
    – știu, eu sunt expeditorul dar cum nu ați reușit să-l livrați, îl ridic de aici…
    și văd cum se schimbă fata la față, activează mwmoria corporatistă și începe să-mi turuie textul pe care io îl știam deja pentru că mi-l repetaseră mai mulți colegi de-ai dumisale; telefonic…
    – ok, stop; vreau să vorbesc cu un șef, un director ceva…
    – nu se poate! nu poate veni nimeni! sunt în ședință!
    am simțit că iau foc așa că am băgat replica mea imbatabilă (vă jur că funcționează; prima oară am folosit-o la OMV Pipera)
    cu un calm rece și o față de Hannibal Lecter, întreb:
    – da’ dacă arunc scaunul ăsta prin geamul de la intrare, credeți că vine cineva?
    intervine omul de la pază:
    – vă rog să plecați sau sun la poliție!
    – imediat ce-mi primesc coletul! zi-mi cînd suni la poliție să sun și eu la Realitatea…
    – stați puțin, zice fata, și sună undeva…vă servim cu o cafea, o apă, un suc?
    – doar coletul, mulțumesc…
    în 5’ a apărut o doamnă, vicepreședinte numaiștiuce care mi-a prezentat cele mai profi scuze auzite de mine vreodată;
    – ok, doamnă, vă înțeleg dar totuși, unde este coletul meu?
    – domnule, sincer vă spun, nu știm! este în sistem, nu e pierdut, este în bucurești dar unde…nu știm!
    după ce i-am explicat ce am de făcut cu ce e în colet, îmi zice:
    – mîine mă ocup personal iar dacă nu se rezolvă, sîmbătă dimineață aveți la poartă mașina directorului zonal s-o folosiți pînă se rezolvă!
    n-a fost nevoie…

    1. Tu, costica, nu existi.
      Stiu de tine, ca te mai citesc si pe alte bloguri, dau de tine pe unde nu ma astept, uneori.
      Dar tu nu existi.
      Pur si simplu gasesti mereu ceva hazos de povestit, care se pliaza pe tematica postului.
      Esti un fel de Mos Nicolae. Macar azi.

        1. ce, luminițo taică, și la tine veni moșu care fusă la mine? Niciolaie?
          da’ cea mai tare fază, tot la poșta română…de la nevastă;
          o cert că a stat mult la oficiu, la care ea, hohotind… stai să vezi de ce: era o fătucă la rînd, cu doi străini; studenți cu toții, străinii visiting; și unul dintre ei fusese anterior la altă universitate, la Cluj parcă; de unde-și trimisese calabalîcu’, pe numele lui, la oficiul poștal indicat de româncă iar acum încerca să-și recupereze bunurile numa’ că oficianta solicita un act care să-i ateste un domiciliu în Iași… dialogul…kafkian, urmuzesc…
          – buletinu’!
          – păi n-are buletin (fata) că-i străin; are pașaport…
          – nu-i bun; permis de ședere, un act românesc;
          – doamnă, e un student venit în vizită la noi, n-are acte românești…
          – păi dacă-i venit la noi (iași), cum și-a trimis bagajul de la Cluj?!
          i se explică; din nou!!
          – cum te cheamă?
          fata nu apucă să traducă, siderată fiind pentru că tocmai ce-i spusese destinatarul;
          -….
          doamna insistă, urlînd de data asta:
          – cum te che a mă!!!!
          – doamnă, e străin, nu surd! credeți că dacă urlați, ăsta învață românește pe loc!
          – unde stai?! (tot urlînd)
          lumea deja se împărțise: unii înjurau că n-aveau timp, alții, intuind potențialul doamnei, o “încurajau” să afle detalii
          a durat teatrul vreo 15’ pînă s-a enervat toată lumea și i-a dat aia coletul…

          1. adică un turist care stă 2 săptămâni ( la un amic, sau la hotel) nu ar avea cum să primească un pachet cu Poșta după dumneaei? asta e de unu la bac nu doi wacko crazy dash
            PS Mai țineți minte postul ăla de acum câțiva ani al Simonei: ăla cu dosarul cu șină?
            noi suntem țara lu dosar cu șină,asta e

          2. Irinoush,
            Trebuia sa-I dai si lui Mos Nicolae ciolan cu fasole , sigur ar fi adus macar o ciocolata neagra amaruie laugh

  6. Am nasoale cu dpd,doua-una de la munca, cu tokenu cu semnatura digitala..curat kafka conversatiile…si una personala cu cadoul soacra-mii..bai eu inteleg mici inconveniente, intarzieri,na, nu pretind perfectiune dar cand eu vorbesc la tel cu curierul,zice ca avut accident,ok, mai astept dar il gasesc dat retur..daca se perturba ceva in circuit sunt paralizati..sau sunt analfabetii functional…da cand platesti prin op bancar la anaf taxele si una intra la locu ei una nu,desi is platite cu acelasi op, declarate pe acelasi formular…
    Voi stiti cate coafuri de pavian am vazut eu prin institutiile statului, asezonate cu gene false?! Cre ca-i fun sindrom, ceva…

  7. Dar sa vedeti ce distractie e cand iti ajung diverse (ex cardul) unde trebuie, dar nu poti sa le ridici pentru ca ai buletinul expirat si pasaportul nu-l accepta. Iar buletinul nu poti sa-l schimbi, pentru ca ai uitat certificatul de nastere la Mures..nici macar la loto nu m-au lasat sa-mi scot cele 3 lulele castigate bad

    1. alte anomalii de tragedii : cum să ne batem cuie în cap la schimbarea actului de identitate
      avem o birocrație atât de stufoasă în administrația publică încât îți vine să pleci la luptă cu tancul și să nu te mai întorci …

      1. Auzisem si eu povestea cu prezenta fizica a proprietarului da am zis ca nu am priceput eu bine…eu stiam de adev de pe la nusj ce registru de la primarie, in cazul nostru registrul agricol…
        Ultimu caz era cu un tataie apropitar, internat alopital,vorba lui mos Nicolae..
        Da cand si-o pune statu roman in cap sa fie mai catolic decat papa..

          1. Sex intre medici.
            -Esti extraordinara, se vede ca ai facut ginecologia !
            -Si tu esti un anestezist bun. N-am simtit nimic !

          2. Da, și fratele meu, major, la schimbarea CI, a trebuit să se prezinte cu tata care să declare că este de acord ca fiul lui să locuiască în apartamentul părinților proprii și personali. Pare absurd, dacă nu, ce? îl aruncă în drum, devine homeless?
            Dar probabil e făcută legea pt a-i proteja pe părinți de unele odrasle care le pot face zile fripte… Cazuri rare, dar sînt, și fiecare are dreptul la o viață tihnită în propria casă. Deci dacă părinții, proprietari, nu sînt de acord să domiciliezi în casa lor, teebuie să îți cumperi / închiriezi locuință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *