Special Los Angeles , partea a II-a

Special Los Angeles, partea a II-a ***
Stând în pragul camerei, priveam înmărmurit la mulțimea de lumânări si la micul altar cu icoane și cu crucifix în vârf, altar aflat in locul unde ar fi putut fi o fereastră. Cât de politicos am putut eu să fiu, am întrebat-o, dar de ce ai atât de multe lumânări în toată casa? Si ea zice, pentru Domnul nostru Jesus Christ nimic nu e prea mult. M-a trecut așa un frison prin tot corpul, aham spun eu în gând, da sigur. Bine, zic, dar dacă le aprinzi pe toate în încăperea asta fără ferestre, rămâi fără aer destul de repede, poate să ți se facă rău, dacă nu ai pornit AC-ul. Aaaa, zice ea, nu le aprind pe toate, pentru că prima dată când le-am aprins s-a declanșat alarma de incendiu, așa că le aprind pe culori si arome. Dreptu-i că se simțea ceva ca o tămâie in aer, dar am conștientizat doar când mi-a zis ea de arome. Apoi ieșim din dormitor si-mi spune că eu o sa dorm pe canapea in living, ea pleacă la treburile ei, si mai târziu o să vină si ea si fiu-său si mai are un dormitor pentru el vizavi de al ei. Gata, mi-am zis, mă culc, nu mai pot, ce-o fi o fi. Era cam 5 după amiază dar pentru mine era cam miezul nopții si eram praf si pulbere după zbor. M-am culcat, pe pat îmbrăcat în timp ce ea mai zicea ceva ce nu am înțeles si am dormit vreo 10 ore, m-am trezit cam pe la ora 3 noaptea. Mi-am dat seama că veniseră si ei si se culcaseră. Am lălăit-o așa cu TV, cu un sandviș si cafea până dimineață când s-a trezit si ea si apoi fiu-su cu care am făcut cunoștință. Fiu-său locuia la Las Vegas, dar a venit să stea cu noi pentru început, nu pricepeam de ce m-a întrebat dacă am rezervare la hotel, dacă tot avea planul făcut să aibă bodyguardul cu ea. Se pregătea să plece la muncă si eu i-am adus aminte că vreau să mă duc la Washington că am o ședință la firmă, si am rugat-o să-mi ia si mie un bilet mai ieftin. Ei plecau la treburi si eu ar fi trebuit să stau încuiat in casă, pentru că a zis că nu are o cheie de rezervă, dar îmi face mâine, să nu dau drumul la nimeni, să nu ies afară că se închide ușa si nu mai pot să intru înapoi si nu am nici codurile de la intrările in bloc… si eu trebuia să stau cu lumânările alea. Am zis că vreau să văd si eu pe afară lucruri, dar dacă nu are încredere în mine să-mi dea o cheie si parolele de la usi, mai bine mă duc la aeroport cu taxiul și gata. A stat un pic si s-a gândit si apoi a zis că uite, vin mai devreme azi acasă si mergem prin oras. OK zic, hai să vedem. Am stat la TV unde am văzut niște tâmpenii, de ex cum se fierbe laptele in timpul adevărat chiar de fierbere dash , am mai dat sms-uri am vorbit cu prietenii mei din Washington si cu colegii de la firmă din Atlanta, în fine a trecut timpul, dar ea nu a mai venit si pe la 5 după amiază iar mi-era somn, asa că am adormit si m-a trezit ea când a venit pe la 6 seara, cu o pizza si o salată Caesar, si-a cerut scuze dar eu deja nu o mai ascultam, mă hotărâsem să plec la Washington cu orice preț a doua zi, fie că-mi lua ea bilet fie că nu. Dar mi-a luat, la cel mai ieftin zbor, ziua următoare, cu o cursă de noapte cu escală prin Chicago si plecare din Burbank Airport parcă. A zis sa ieșim in oraș si ne-am dus la un restaurant pe malul atlanticuluiPacificului, in Malibu si am mâncat aripioare picante. Imi povestea că după ce vin de la Washington, o să mergem la biserică, la părintele George să ne ilumineze in viață ( si să ne mai aprindă niște lumânări pe cap, gândeam eu cu gândul ca numai calc in LA câte zile voi avea). La masă am întrebat-o cum a ajuns aici si a zis ca venise cu vreo 20 de ani in urmă cu bărbatu-său care era român, căpitan de vapor, dar s-au despărțit si a continuat singură. Nici nu am întrebat de ce s-au despărțit, cred că si-o fi luat omu lumea in cap de la atâta Jesus. A doua zi iar a plecat la muncă fără să-mi dea cheie dar a venit mai repede e adevărat, pt ca avea treabă la o bancă din apropiere, mi-a arătat din mașina magazinul ei, pe undeva de unde se vedea inscripția aia pe deal holywood, si apoi am mers acasă , am luat bagajele si m-a dus la aeroport.
După vreo 10 ore eram in mașină la prietenul meu din Washington, mergând către casa lui, povestindu-i ce am pățit si ăsta râdea de se pișa pe el iar eu mă simțeam de parcă scăpasem din armată. M-a sunat la un moment dat după niste ore si i-am zis că am si eu niste candidate pe listă si vreau să le cunosc si pe celelalte. Mai vorbim după vreo 2 -3 luni. Nu am mai vorbit niciodată.

41 de gânduri despre „Special Los Angeles , partea a II-a

  1. in anu patru am facut practica vara la avioane Bacau. In oras s-a aflat rapid ca au venit studenti de la bucale si au aparut fete din senin. Toti ne-am cuplat in timp record. Eu am gasit-o pe Coca, o fata frumusica, studenta la Iasi, roscata cu pistrui, care vorbea delicios moldoveneste. In fiecare seara aveam discu cu muzica de  bulaneala. Au fost doua saptamini de vis, ne-am jurat dragoste vesnica.

    Am plecat la Buc urmariti de jalea trista a despartirii.

    Mai aveam doua saptamini de practica la Buc la avioane Baneasa.

    intr-o duminica dis de dimineata , de abia venisem de la chef, suna cineva la usa, deschide maica-mea si-mi zice, te cauta cineva..

    va urma




    2



    0
    1. aaa, deci e clar, prima data la tine venise tipa cu jesus christus, aia care mai apoi l-a sedus pe andu, in LA, adica Coca.
      asa ceva….




      2



      0
  2. mi-am amintit de o faza patzita prin anii ’98 de un prieten de-a lui eldevina:asta plecase in 90 in Franta si a revenit pentru o vacanta in RO la mare.
    Era el, un alt prieten roman frantzuzit si pustoaica de 7 ani a aluia ( nascuta in Franta cu mama frantuzoaica).
    Pentru ca fetitza vorbea putin si greu romana dar si pentru ca le convenea – vorbeau doar in franceza si intre ei.
    Doua fete,povestitorul spune ca erau doua moldovence frumoase foc au pus ochii pe cei doi domni francezi.
    Cum pustoaica a fost preluata pentru catvea zile de bunicii paterni la Bucuresti, au petrecut astia cu fetele zi si noapte, baruri, carciumi si cica si altele ( care nu sunt pentru urechi delicate).
    Le-au lasat pe astea sa creada ca sunt francezi – alea comentau in romana intre ele – astia se distrau copios. Comnetarii gen : fata, ce ma fac ca imi put picioarele de la pantofi si multe altele. Stateu toti intr-un apartament mare. In ultima noapte – astea doua s-au reunit in sufragerie si au inceput sa comploteze cum sa le sparleasca astora bani sau ce=or mai gasi ca nah, plecau francezii si in fara de distractie nu prea se lasese cu cash.
    Aude unul dintre ei si iese din dormitor cu o serie de injuratrui neos romanesti, zicandu-le alora cate i-au trect prin cap. Cica fetele au fost in pragul AVC-ului sau al infractului, au fost freez minute bune nu au articulat nicio vorba niciun gest.
    Le-au gonit cu tzoalele si rujurile in brate iar astia rad de mor si acum cand povestesc.
    Personal mi-a cam fost mila putin si de fetele alea, voua nu v-ar fi ? smile)




    3



    0
    1. Eva, ce buna „interpelarea”ta laugh
      Bravo, mersi mult.

      PS : cine mai stie faze d’astea -bizarre-carbo-hazoase este rugat insistent sa le „ruleze” aici, asa in direct spre deliciul tuturor spectatorilor ( ieri au fost 86 cititori )




      1



      0
  3. Cat priveste aventura lui Anduyy – doar daca il cunosti in carne si oase  te convingi cat de tare au fost toate fazele- el fiind un tip foarte calm si echilibrat asa.  Cum le-a luat el pas cu pas si a suportat stoic tot supliciul rofl !!




    4



    0
    1. Cred ca nu se astepta sa vina vreunul dintre „candidati” asa de repede si s-a cam panicat…
      Dar chestia cu luminarile e deja cam „bubitza” la calculator no




      1



      0
      1. Pia d-aia ziceam si eu! atat de bizara a fost toata
        experienta descrisa de tine ca nu multi ar fi ramas in zona. Cred ca beculetele tale de warining erau in vacanta LOL




        3



        0
        1. vacanță sau nu, eram oarecum învățat cu ea, că venise a București si am ajutat-o mult cu umblatul de colo colo cu mașina, pe la prietenii ei de familie sau neamuri, si orișicât era ca un om. Când eram la ea in casa mă gândeam uneori ca dacă îi spune J.C .că trebuie să mă mănânce sau ceva. Odată, la Bucuresti ,a zis ca să mergem la un frate in Colentina să-i ducă ceva, si cand eram la omul ăla in casa zice el ceva despre credință, si ea zice , frate mă crezi că azi dimineață l-am văzut pe JC la mine in curte? , (stătea la casă prin Ghencea) Si omul ăla dă din cap așa ca un înțelept nemuritor, că da , te cred , dar nu mulți te-ar crede. Așa am înțeles că era un frate întru credință. Dar după cum vezi nu am dat importanță prea mare.




          2



          0
  4. Salve Andrei și bine ai venit smile
    Mulțam fain de observație, am corectat. Ar trebui să-i cer scuze chiar si Pacificului că l-am nedreptățit, mai ales că doamna îmi spusese cât e de sălbatic si periculos Oceanul pe coasta de vest, înșelător, de multe ori pare calm, dar are niște curenți periculoși chiar pe lângă plajă, și se adâncește brusc. mersi încă odată




    0



    0
  5. Salve Andrei și bine ai venit smile
    Mulțam fain de observație, am corectat. Ar trebui să-i cer scuze chiar si Pacificului că l-am nedreptățit, mai ales că doamna îmi spusese cât e de sălbatic si periculos Oceanul pe coasta de vest, înșelător, de multe ori pare calm, dar are niște curenți periculoși chiar pe lângă plajă, și se adâncește brusc. mersi încă odată și mai punctează …




    1



    0
    1. bleaah, n-ai pierdut nimic, poate doar domana cu Cristos, Pacificu e numa apa chioara, si mai e si rece, tare rece. Bunu meu prieten locuieste acolo de 30 de ani si a intrat doar de citeva ori in apa.
      Exista in lume tarmuri de zeci de ori mai frumoase decit Pacificul…




      3



      0
      1. rezon, paroldionior…
        am zis că dacă tot am ajuns acolo, să-mi bag picioarele-n el de Pacific; așa că am parcat și hai pe plajă (știți cu toții șoseaua aia de coastă, ultrafilmată); cînd am coborît din mașină am observat două potăi, cu stăpînii în lesă (potăile, nu stăpînii) care mergeau pe plajă și care se opreau destul de des și random începeau să-și scuture cîte o lăbuță; am înțeles de ce în clipa cînd am pus piciorul pe nisip…avea 400 de grade celsius!!! nevasta (acum nu-și mai amintește) “hai înapoi!!!” da’ io am zis că nu plec nespălat de Pacific!!! așa că hai, vreo sută de metri cel puțin, pășind pe grătarul ăla natural de pe care lipseau doar mititeii; și ajung, cu inima cît o pîine d’aia săsească, la ocean (nevasta abandonată pe un prosop), pășesc în apă și…simt cum îmi îngheață creierul! la propriu! frate, după nisipul ăla ultrafierbinte, apa aia înghețată…m-am întors, cu niște mișcări de Robocop și clănțănind din dinți și am zis pa-pa lu’ oceanu’ pacific…
        la vreo 3 zile îmi înghețau picioarele în Lake Tahoe…




        3



        0
    1. oberteilul si cu cheia franceza s-au dus in derizoriu, de cand cu veorika, care o sa fie sefa oiropei, pai te pui cu veorika?! nici o sansa, apsolut nici o sansa.gute nacht, europa!




      1



      0
      1. dar tu ai văzut cum îi pupă mâna nenea Junker? poate ne încuscrim cu tanti europa, mai stii de unde sare norocul prostului?




        0



        0
  6. Mersi, Andu.
    Salutare, neamțule,
    E bine să te vad din nou în peisaj.
    Ce te pricepi tu să ruinezi poezia din orice J
    Mie tocmai țărmul acela sălbatic îmi place, aș sta ore în șir să privesc dramatica și necontenita luptă dintre ocean și uscat, care l-a și dăltuit.
    Auzi la el, “apă chioară”.  (Are și sare, ba mai nou, din păcate,  și particule de plastic L)
    Ce ai vrea să fie, horincă ? J
    Hai mai bine cu continuarea poveștii de mai sus.
    PS. Și azi regret că nu ai venit atunci, demult, după horinca aia în HX.
    Ich vermisse Deutschland…




    1



    1
    1. cel mai misto tarm e tarmul amalfic, am zis, nu accept sa fiu contrazis, chiar daca nu-i ocean, ci doar mare… Se si maninca exceptional nu ca pa Pacific, mai sunt si niste rosii de Salerno fantastice si Limoncello si multe altele…

      Sunt pe cale sa organizez urmatoarea iesire in Ro, vom vedea..




      0



      0
  7. Irinoush,
    Mi-a dat cineva să gust gutuiată făcut asa cum ai zis tu si nu mi-a plăcut, nu e .
    a ta cum a iesit ? ai gustat-o?




    0



    0
  8. pai la a doua incercare mi-a aparut scris „vezi ca ai pus un comentariu duplicat”, adica poza e deja inregistrata ca fiind trimisa, de vreme ce e duplicat, sigur e in spam, nu ar fi prima oara cand se intampla asta.




    0



    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *