O sanie cu filosofi nu a mai trecut strada

Când Petre Țuțea a zis : ” Am stat in temniță 13 ani pentru un popor de idioți” nu m-am simțit jignit ci contrariat. Încă mă gândesc dacă nu a fost prea dur în exprimare și ar fi putut explica altfel ce-l frământa din rărunchi. Dar la vârsta la care a spus-o, cred că s-a gândit că nu mai are timp de finețuri cu poporul și politicienii.
Când Brâncuși a zis ” V-am lăsat săraci si proști și v-am găsit si mai săraci și proști” asta iar m-a contrariat, si nu atât cuvântul ”săraci” cât mai ales celălalt cuvânt. Să fii atât de intransigent cu poporul tău trebuie să fi suferit o mare mare dezamăgire. Iar eu sunt un fanatic al lui Brâncuși. Una e să zici că politica e cum e, și alta e să zici despre popor că e prost.
Când S. Brucan a lansat faimoasa declarație : ”acestui „stupid people” îi va trebui 20 de ani să ajungă la democrație”, atunci m-am simțit cam jignit. Dar acum cred că ar fi spus că ar trebui 200 de ani.
Cioran a plecat ultima dată din țară prin 1947 și nu s-a mai întors niciodată deși după revoluție a primit nenumărate invitații de la prietenii săi și de la neamuri, dar de fiecare dată a refuzat cu îndârjire si fermitate de parcă-l ardea ideea de a-și revedea țara după aproape 40 de ani. Mie nu mi-au fost clare niciodată motivele pe care le-a expus Cioran pentru a-și motiva refuzul. Tot o însăilare de idei bizare mai mult sau mai puțin ancorate in logică, dând impresia că nu vrea de fapt să spună motivul real care-l face să nu vrea să mai vină în țară, nici măcar pentru a o vizita. O fi vrut să zică si el ca Brâncuși dar nu a avut curaj. Pentru mine e o enigmă.
Acești trei filosofi au rămas cu sania pe partea cealaltă a drumului către inima poporului, din motive pe care le putem intui acum cu ușurință, când vedem vânzoleală asta de tâlhari și incompetenți ajunși la vârful politicii.
Ei acum pot câștiga din nou dacă noi îi vom lăsa.
Deci, voi ce credeți? De ce nu a mai vrut Cioran să se întoarcă în țară, si de ce Țuțea si Brâncuși au făcut afirmațiile citate?
PS: Psihologii spun ca dacă îi ceri cuiva sa deseneze ceva care să sugereze stabilitatea, cei mai multi desenează o casă si/sau un pom.

65 de gânduri despre „O sanie cu filosofi nu a mai trecut strada

  1. Nedemocratie a fost dintotdeauna.

    Crezi că pe vremea faraonilor a fost ? Sigur nu, că existau sclavi, dar meleoane de oameni se duc să vadă ce au făcut dictatorii de atunci ziși și faraoni.

    Dar pe timpul personajului Iisus a fost ? Dar ne dorim sa vedem Ierusalimul.

    Și exemple sunt cu miile.

    Doar berea există de mii de ani, asta e un punct de stabilitate.

    Beti bere, cat mai multa, și veți vedea totul în roz

  2. Neamțu Țiganu,
    Postarea asta e cu filosofi, si fara zurgalai,

    ce crezi ca lor nu le place saniutza?

    Și vezi ca eu sunt andu YY

    andy e altcineva wacko

  3. Unii, mai destepti decat mine, sustin ca poporul roman are in ADN impregnata mentalitatea de vasal, din cele mai vechi timpuri. A fost invadat de romani, de fanariotii greci, de turci, de austrieci…de rusi. Un popor usor de condus, obisnuit sa nu gandeasca cu propriul cap. Desigur, au existat si exceptii, cate un lider intelept si-a condus poporul catre independentza. Care nu a tinut mult. Mereu s-a gasit cate cineva sa-i taie capul sefului, iar poporul s-a lasat din nou incalecat.

     

    Cam atat am avut de zis.

    Traiasca berea si micii!

    Sa sarbautorim cum se cuvine aceasta sfanta zi de intai mai, cand ne eliberam de sub jugul ecsploatatorilor, care ne platesc ca sa muncim.

  4. smile smile  smile traiasca union day

    bere am , in loc de mici pun un kebab original în farfurie ( nu e shaorma)

    Deci Cioran nu a mai venit zici tu din cauza ca I-a taiat cineva capul lui MIhai Viteazu si nu I-a mai placut filosofia libertine pariziana…burghezo- mosteneasca laugh

    OK se va consemna in istoria blogului

     

      1. Nu o mai fi venit că pe vremea aia era tare scumpe biletele de avion, iar în capitalism se muncește pt fiecare bănuț, nu că la ăștia cu democrația originală, iar cu atlassibu era greu, făcea omu trei zile pe drum, se umflau picioarele, nasol de tot, stat în vămi, controlat la bagaje, alea alea .
        Așa cred eu.
        Și nici nu voia să îl alerge vreun codrin stefanescu pe autostrada să îl trimită înapoi, că pe Mihăiță…
        Asta e părerea mea pe care o ștampilez.

    1. Cioran a fost ocupat, bre, a scris cărți si e treabă lui ce o mai fi facut. Eu încă mă întreb pe mine cum de in 10 ani de exil am fost in Romania de dOO ori decat. Și nici nu mă grăbesc să revin, deși de scris nu scriu decât banalitati pe bloguri, iar asta nu-mi ocupă chiar tot timpul. smile

  5. De la Mama citire, amintiri din copilarie (a ei), usor editate, sa inteleaga si filfizofii: laugh

    Zburau avioanele americane (in zona petroliera Moreni, nota mea) imprastiind manifeste cu „Romani, dati nemtii afara din tara”. Le culegeau copiii din zbor ca pe fluturi si faceau din ele, ce credeti? Avioane!

    Contrapropaganda germana de dupa Marea Intoarcere imprastia alte manifeste cu „Romani, dati rusii afara din tara”. Copiii care ratasera manifestele germane culegeau acum pe cele rusesti, tiparite pe hartia aia albastra, spaima voastra, dar cu doua stelute rosii, care dupa ce faceai avionul, picau fix pe aripi.

    Cum-necum, dupa sute de mii de jertfe autohtone si milioane ale altor natii,  au plecat fiecare la casele lor, luand si avioanele, cate au scapat intregi, dar lasand robinetele deschise. Ca nu se stie, neicusorule cand asa deodata, devine situatiunea, pac! la rasboiu (economic, nota lor).

    Misto povesteste mama, nu?

    Si cand savuram noi mai dihai istoria (mamei, nota mea), vine nevasta-mea cu o replica naucitoare:

    Si au venit romanii la conducere si au facut dreptate: au dat romanii afara din tara! (nota ei!) crazy  dash

    Azi cica sarbatorim Ziua Muncii sau, ma rog, a Celor Ce Muncesc! Pai n-ai cu cine!

     

  6. luminița,
    nu te trage atza, nu ai chef, nu-ti place si multe alte cu „nu”

    ce ? e chiar OK ,

    am mai zis si mai zic : toti cei plecati din tara la munca , nu au vrut sa fure , direct sau pe ocolite

    (zic si pun stampila lu dg  ca el e la academie , eu stau la poarta cu soferii  laugh )

  7. Matrixe, vad ca tu scrii si scrii si scrii ( frumos) dar vine Dna si baga cate  una de face cat 10 pagini de ale tale, de-ale noastre , care cum s-o nimeri wacko

    Sarumana Dna Matrix yes

  8. Mie, egzact acum, mi-a trecut razant printre neuronul din emisfera stângă și cei doi care dorm pe dreapta, o întrebare jmekeră și cât se poate de pertinentă, irefutabil! Dacă s-ar fi inventat internetul înainte de 89, mai muream noi la revoluție?! Ei, să vă văd ce răspundeți!

    1. întrebarea nu prea-i pertinentă, e mai mult retorică, superfluă; da’i de înțeles, din parte-ți, după zăci ani di străinătățuri…
      păi matali ăi uitat că RRRomââhniaaa (plîngînd, ca cațavencu) îi țara lui SĂ SE!?
      să se dea, să se facă, să se (în cazul rivoluției) moară!
      toți am fi fost ocupați pe FB să dăm verdicte, așa că, sigur n-am mai fi murit…

    2. Nu stiu daca mai muream noi la revolutie, e prea grea intrebarea, dar stiu sigur ca Matrix n-o mai pierdea pe Marcela!

  9. Luminita,

    Dna Matrix I-a transmis Dlui Matrix pe cale verbala o propozitie care sa afla inclusa in textul d-lui Matrix de mai sus ( a treia fraza de la coada)

    – daca era internetul nu murea apsolut nimeni , si nici Tutea, si nici Brancusi si nici Cioran

    eh cum e ? se vad dealurile din Austria din deal ? (unde zici ca te-au sechestrat de anul trecut)

    1. Stau chiar pe varful unui deal mai mic.
      Si nu m-au sechestrat, m-au promovat, chipurile.
      Salariu mai mare, impozit mai mare, ce sa mai, numai avantaje. pardon

  10. Pentru cei care n-au dat cantarul inapoi cu 10 Kg, intru cinstirea PasteluisiaZileiMuncii, intruncuvant:

    Inainte de a manca sarmele, indepartati sarmele cu un patent!

    Parca stii cine le-a infasurat!?

    P.S. Frumoasa limba romana fara diacriticoase, poti sa scrii orice, toata lumea intelege. Sau invers!

    Corolar la P.S.:

    Unii da, unii nu! dash

  11. Eu tot nu înțeleg de ce se sărbătorește ziua la munci în Romania.
    Că în afară de zdraknea și parțial Matrixu, nu prea mai muncește nimeni.
    Uite, muslimu e tot timpul la băi in Bulgaria, Eva e in grecia, Andy (ce mișto suna, că o infoiala intre andu și yy, neamțu să trăiască) e in Abu Dubai sau pe acolo, osmanianu la fel…
    A, și irinushu lucrează, da in privat, cu Rodica, nu se pune.
    Apropo, ce o mai face Marcela ?
    Matrixe, asculta la mine: daca o întâlnești, vezi daca copii ei seamănă cu tine, așa frumoși.
    Daca da, fa-te că nu o cunoști, nu are rost sa dai de belele acum, la 43 de ani

    1. bei dgei , dar tu nu intelegi că e o metafora , s-a chinuit ieri luminița să-mi explice si in final am prins ideea smile
      marcela e metaforela prescurtat
      e un vis de vară da-al lu matrixubrianu

      1. stai să vezi cînd s-o transforma visul de vară într-un coșmar de iarnă (că-s nopțile mai lungi)…
        dacă nu rîd puțin de mine într-o zi, parcă nu-s eu!
        acum vreo 3-4 ani, înainte s-o avem pe musulmănică, îi plecase musulmancei ginecoloaga în străinătate și se punea problema unui nou medic; țin minte că m-a întrebat ce să aleagă (fusese la ambele), între o doamnă la a III-a tinerețe, experimentată, și una tînără, cam de vîrsta noastră; și îmi aduc perfect aminte răspunsul “păi cei tineri, dacă-s buni, n-ar merita și ei o șansă?”;
        eeeei, și începînd noi procesul de producție al musulmănicei, mă tîrăște cu ea la un tet în trei cu ginecoloaga, că să vedem ce și cum; și (inițial n-am recunoscut-o pe motiv de păr: lungime, culoare etc) mă trezesc face to face cu…”Marcela” mea…mă rog, una dintre ele, că-i trăsesem (doar) clopotele prin anul I dar n-a ieșit nimic; și frumoasă discuția, eu “sărut mîna”,ea “ce săru’mîna, domnu’ B…, ce, nu ne mai cunoaștem?”; era un moment d’ăla de nu se poate cumpăra cu mastercardu’, priceless…
        booon, rămînem însărcinați, naștem, cezariană, o mică problemă, a second intervention (glumele nevestei, după, vi le închipuiți…ce, nu v-a ieșit, ați vrut să mă omorîți, să rămîneți voi cu copilu…); all good in the end;
        bre, da’ dragoste mare între astea două, zici că-s prietene de o viață (deși una e la “dumneavoastră”, nu spui cine)…mai ales pentru faptul că nici marcela nu avea copii…
        și ne vedem întîmplător, peste vreo 2 ani, pe ștrase, noi trei și marcela tot trei…tot fetiță…
        să vezi efuziune între mame!!
        au început prin a schimba rețete, poze și filmulețe iar acum cică îi așteptăm în vizită la noi…
        da’ dacă încep miștourile, știu ce fac; că mai am fo 2 litri de mavrud d’ăla bulgăresc, de te bagă sub masă instant dacă te dai tare la el…
        vă țîu la curent…

        1. Costicutza, ai cam imbulinat-o!!laugh 9 stii ca e o tactica stravehce asta – sa iti tii dujmanul aproape? crazy

    1. Am apreciat clipul, eu fiind demult abonată și la Mircea Popa Bravo pe YouTube. E drept că nu m-am gândit să îl aduc aici, știind că noi nu suntem în targetul țintit, noi nu avem nevoie să fim convinși de importanța votării. Dar abonații lui Mircea sunt cu preponderență tineri, deci bravo!

  12. Deci avem așa :
    O bucata Marcela
    O bucata Rodica
    Și o bucaciune ginecologa fara nume.
    Deci ….ce sa mai zic ?
    Aștept și pe Eva sa vad cu cine se întâlnește din trecut și….
    Nu mă mai însor, daca viitoarea se ciocnește de alea multe foste ????

  13. bei dg tu ai vrut să-ți faci coloana infinitului ”de alea multe foste”???

    ca pomul meu din desen : pomul infinitului

    He He

  14. Reiau spre republicare reiterata comentariul magistral de ieri al Irinoushei cu privire la sirma din intestinul  dnei G. Firea :

     

    „O fi submarinu marca dacia si avu o bujie legata cu sarma.si cand vru gabita sa puna macrameu..pac!”

    Pt Irinousha oferim Premiul Submarinul de aur marca Zona Q

    stampilat  yes

     

  15. O sa-mi stampilati si „regasirea” dar numai si numai daca v-o povestesc…
    Ma cam foarte deprima textele de genul astuia cu filosofii si-mi propusesem ( propusasam, daca ar fi sa dau cezarului- adica ingrijitoarei de la noi de la munca- ce-i apartine) sa nu scriu nimic la el dar…noblesse oblige! Un submarin de haur am si eu, cum sa rabd sa ma fac ca nu ma intereseaza?!

  16. pai am instituit libertatea compunerilor libere aici pe blog  smile

    nu  e nevoie de comment legat de post

    si mersi ca ai zis la noblesse oblige din cauza de submarine de aur  smile

     

  17. Eva,

    noi asteptam sa ne zici si tu daca Eldevina s-a imbratisat la Mall cu o „fosta” ca sa iasa scantei smile

    1. ma..si daca o fi fost, io n-am participat ca mie nu imi place la mall

      ( mi-a zis acu’ fo septe ani ca s-a intalnitara cu o fosta de-a lui si au baut o cafea Lol. El e jmeker: imi spune inainte sa aflu din alte parti. Doar ca el e cam lenevos din fire, nu imi fac griji ca ar fi facut si alte eforturi. S-apoi are o vorba: ce greseli sa faci Dom’le, sa iti bata greseala la usa???

  18. Parca v-am mai spus, anu trecut, cind am lansat cartea, au aparut surprinzator multe Marcele de ale mele pe care nu le invitasem. Nu stiu de unde au aflat… si eu eram cu nefasta…
    Dar vazindu-le mi-am dat zeama ca am ales bine

  19. neamtu tiganu,

    pai ce sa faca si ele, Marcelele, daca au vazut ca e cu avioane au vrut si ele sa se simta in al noulea cer …

    1. aici ai totala dreptate, peste 60 la suta.
      ce sa vada gagicile alea la un tip cu capu-n nori, ca d-aia e el aviator ???
      dar eu ma intreb ce a vazut doamna neamtzu la el, o fi fost mila, o fi fost altceva… oricum, a reusit sa faca ceva din el, a ajuns scriitor.

      1. Schița în creion (chimic?!) seamănă a ceva, de la care, fac unii mișto pe internet, că i-ar fi rămas gabiței o sârmă in colon. Pam, Pam.

        1. Param pam pam!
          S-a scurtcircuitat instalatia submarinului de la sarma si a-nceput sa paraie si sa scoata fum! Cum ne luminezi tu, Lumi!

  20. luminita,

    eh, nu e creion chimic, e creion electronic , adica mouse-ul, le fac direct cu mouse-ul  cu Paint 3D, dar tot se face mai intai o schita si apoi pui culorile, in fine chestii de bucatarie interna,…

    palpitant oricum

    Irinoush ,

    pai eva a zis Elodia  no ma aresteaza dan diaconescu daca afla ca elodia era pe cosh la mine

    laugh

  21. ba da , ai sanse , de ce nu , chiar mari, dar o sa-i spunem ” Sirma de aur din OZN ” ca mai misterios si ciudat de atata nu cred ca se mai poate ,care viiiiinneeee fuga fuga laaaa …………………………….luminita LALA LAND  smile

  22. Eu imi scriu iar impresiile de la cabinet aici. Chiar daca nu au legatura cu sarma sad
    Prima zi inapoi la munca dupa mini-vacanta. Imi vine un taica la fise auto pt preschimbare si dupa ce il examinez imi povesteste ca i-a murit sotia acum 6 luni de cancer sad si de atunci nu prea mai conduce, mai ales pe distante lungi, ca locul din dreapta e gol. Dragi colegi de blog, petreceti timp cu cei dragi voua acum cat inca se poate..


    1. A muri în zbor
      poezie
      de Nichita Stănescu

      Brusc, pasărea a murit în zbor;
      ca o pupilă piezișă taie un nor.
      Șterge cu aripa flască
      steaua verde gata să nască.
      Suna murdar și greoi
      prin aripa ei, aerul a noroi.
      Cade din ce în ce mai încet
      spre secret.
      Din interiorul cel mare spre interior
      fără trepte și neagră,
      clătinându-se pentru nimeni
      sporind cu greață singurătatea…
      Lovește frunza, fructa;
      urmează un sunet de picior de animal
      în fugă atingând pământul
      inundat
      de lacrimi independente de ochi,
      de umezeală independentă de frig,
      de tăcere independentă, migratoare.

  23. Un strop de istorie.
    Azi se împlinesc egzagt 500 de ani de când ne-a părăsit genialul și bunul meu prieten Leonardo da Vinci, pe 2 mai 1519.
    Pt gașca de la H, pe grupul H de WhatsApp, voi pune o poza cu un minunat tablou al meșterului in care apar și eu, la insistențele pictorului, desigur.

    1. Și tot pe teme de istorie.
      Cum era aia ?
      ” S-a găsit mașina de spălat la pesedeu,bani la penetzeu, droguri în sânge la Răzvan Ciobanu…”
      Nu mai știu sigur, da cam așa era….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *