Mici sau castraveți

Mici sau castraveți *** Cât timp am lucrat offshore în Golful Persic, United Arab Emirates, aveam perioada de lucru o lună, si o lună mergeam acasă. Ruta aleasă ( în urma consultației cu mine) de cei de la Travel Desk al companiei era prin Amsterdam, pentru că nu era, și nu e nici acum o linie directă Abu Dhabi – București. Timp de un an de zbor, lunar de două ori, ajunsesem să cunosc unele fete dintre stewardese, și chiar legasem prietenii cu barmanii din aeroportul Schiphol din Amsterdam. Am schimbat după un an ruta Amsterdam cu ruta prin Frankfurt, nu pentru că ar fi fost mai scurt ( poate doar jumătate de oră ca timp) ci pentru că îmi alegeam legăturile în asa fel incit să am niște ore intre zboruri ca să ies să mă plimb prin oraș. Zborul de la Abu Dhabi la Amsterdam era pe timpul zilei si puteam vedea pe geam toate țările pe unde treceam inclusiv pe deasupra țării noastre, intram pe teritoriul României pe undeva pe deasupra Dunării din dreptul orașului Călărași si treceam munții peste lacul Vidraru si apoi dealurile Transilvaniei, munții Apuseni si ieșirea pe undeva pe la Oradea. Când nu erau nori, era o frumusețe să urmăresc si să ghicesc orașele și râurile. Toată traversarea țării dura cam 30-40 de minute. Mă gândeam uneori, după ce făcusem multe drumuri, că mi-ar fi plăcut să cobor cu parașuta ca să scutesc timpul de așteptare în Amsterdam. La întors către Abu Dhabi, zborul era noaptea si nu mai avem ce să văd. Când eram eu plecat, aveam un coleg din India care venea pe platformă. Eu lucram o lună iar el o lună. Acest sistem de rotație a perioadelor de lucru cu cele de repaus se numește sistem back-to-back iar omul care înlocuiește pe celălalt se numește și el tot așa, pentru simplificare. Cam după un an de la începerea proiectului respectiv, când eram eu pe tura de lucru, ne transmite back-to-back-ul din India că a pățit o dandana și întârzie cam două săptămâni si ne spune data exactă când se întoarce. Deci când a sosit în sfârșit, eu stătusem pe ”baltă” 47 de zile in loc de 30. Eram extenuat, viața pe platformele off-shore nu e ușoară de loc și te consumă enorm, mai ales că se lucrează 12 ore pe zi, zi de zi, fără zile libere. Așa că atunci când m-am văzut în avion deasupra Bulgariei, m-au apucat pandaliile. Chiar nu mai voiam să trec pe deasupra casei mele si să mă întorc după aproape 12 ore. Am chemat-o pe stewardesă si am rugat-o să-mi mai aducă o porție de mâncare de prânz. Ea mă întreabă mirată de ce, pentru ce de abia ne servise masa de prânz cu o jumătate de oră în urmă. Eu i-am zis că iar trecem peste Romania de unde sunt eu, si că am stres când văd sub mine casa mea, mă rog, așa cu imaginația. Dar a plecat și s-a întors cu tăvița de prânz încălzită, aceea tipizată a liniei aeriene olandeze. În timp ce mâncam mă uitam pe geam să văd când trecem Dunărea , dar timpul trecea si fluviul nu mai apărea. Termin eu de mâncat si tot nu văzusem marele râu pe sub noi. Mă rog, îmi zic eu, probabil nu l-am văzut că pentru că mâncam și nu am fost atent. Si mai aștept eu ceva timp până când ar fi trebuit să văd munții cu vârfurile înzăpezite, lacul Vidraru, dar nimic. La un moment dat trece stewardesa pe lângă mine si o opresc s-o întreb dacă stie ceva de ce nu mai vedem munții Carpați, iar ea zice zâmbind : căpitanul a hotărât să zburăm doar pe deasupra Bulgariei ca să nu vă stresați degeaba.

34 de gânduri despre „Mici sau castraveți

  1. Incredibil. Pai ce, capitanul schimba culoarul de zbor de capul lui?!?! unknw   O fi zis tu ceva, oi fi injurat, oi fi parut terorist…

    1. Ai ma, Lumi…Romania sau Bulgaria…nu ne lasa andu sa ne prostim ca dup-aia ne cade veorica cu tronc si cine stie ce facem…

          1. Aaa, ca si-a facutt luminita autocritica…
            Ptiu, doamne iarta-ma, numa o pomenim si uite ce patim…pe veorik, zic, sa nu fie alte dubii..

  2. Ca sa nu dati multe clickuri, iata povestea lui nea Ilie de la scularie:
    „V-am povestit cum am plecat în Qatar cu Mișu și nea Manea care au făcut ei niște coțcării și-au ascuns șunculița în săpun și țuica în șampon ca să treacă de vamă.– Bă, voi v-ați dilit? Ne dau ăștia salopete portocalii din prima zi. Ne ung ăștia cu seu și ne bagă ghiuleaua-n cur, am văzut eu pe Brazz…
    Nici n-apuc să-mi termin ideea că apare – în ușa inundată de soarele deșertului – un arăbete gen Banderas Aladin cu mustăcioară spic, cearceaf pe el și față de masă de pizzerie în cap și mă cheamă la el.Da’ nu așa prietenește, ci așa cu degetul, ușor, ca pe curve, de-am zis că gata, mă vede coana Tanța la știri cu carpeta-n spate.Când mă dau mai aproape, nu era decât umbra de el: un tiriplică de-ăsta trimis de agenție să ne ia de la aeroport.
    – Mai neim iz Rașid, bini ai vinit, velcom tu Doha. Hadi, boftim la mașina, boss. Haidi, îndraznit…– Opa, știi românește?Băi, și-aici, se întoarce arăbetele și-mi zice o chestie care-a ofilit pe loc frunza Elenei Udrea:– Facut facultat cel mai frumos loc din lumea: Bolitehnica. Ce face fetele frumoase, mergi la un suc?
    – Păi și altceva nu ți-a plăcut? Numai fetele?– Piața Delfin-lulu băsărici drăguț da hârtii bi jos, Bucureșt urât. Cel mai frumoz oraș di la blanetă e Doha.– Hai, mă, mai frumos ca Brăila?
    Ajungem la hotel, ne cazăm, alerga arăbetele ca un titirez de la o cameră la alta. Ce să zic, s-a ocupat omulețul.La franțuzoaică i-a zis ceva cu “tes yeux sont ma joie” de s-a udat aia toată în trening dar a luat-o nea Manea că lui îi plac de-astea.Lui William, congolezul, i-a zis ceva de “Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga”.Cu americanii n-a glumit, le-a zis doar “mec donald iz not oupăn; tumorou aftăr ten” și pe urmă a venit la noi.– Cu ce sa va servezc, boss? Un gafeluț, o bizcuite?
    N-am scăpat de el deloc, cred că l-au pus ăia de la Mukhabarat să ne otrăvească, toată săptămâna ne-a zăpăcit. Dacă nu venea pe fiecare oră: thareed, balaleet, saloona.– Haidi boss, încercaț, mai bun ca zarmale.Al naibii arăbete știa de sarmale. L-or fi spurcat fetele de la Delfinului.Bă, vă zic, putea să-mi dea și mama taridului, tot gust de nisip avea. Toată mâncarea era sălcie. Și-am îndrăznit și i-am cerut lui Mișu un colț de șunculiță dar m-au apucat imediat regretele – că aia avea gust de săpun.
    Și-l prind pe arăbete și-l întreb.– Auzi, mă Rașid, da’ Alah ăsta al vostru, nu iartă și el?– Unde?– Zic Alah, nu iartă? Că Dumnezeu, știi tu, ăla mai și iartă…S-a prins repede și m-a luat la iscodit:– Ce-aț facut, boss?– Eu n-am făcut nimic, dar…– Aț adus revizte borno?– Nu, n-am adus reviste porno…– Băcat…– Dar colegii mei s-ar putea să fi adus ceva…– Alah nu duarme.– A, deci și ăsta e somnambul ca și al nostru.– No broblem, dam foc la geargeafuri dupa ce blecaț.– Nu mă, Rașid, e ceva de mâncare.Și-aici o-ntoarce pe engleză și o bagă pe-aia cu– You are what you eat, my vriend.– A, păi în cazul ăsta, vezi că pe doamna aia de la geam o cheamă Șaorma-cu-Detoate.
    Weekendul următor ne-a scos la o excursie de seară să auzim cum cântă dunele de nisip – un spectacol unic ce-ți dă o senzație stranie, extraterestră chiar, și care te rupe de ghiveciul cotidian și îți răscolește dorința de a dăinui cumva în Universul ce se cască în toată splendoarea lui în cerul ăla neatins din deșert.Am stat până târziu, am făcut focul, ne-am dat la povești. În timp ce stăteam la foc zice Rașid:– Așa stat și cu Mia-hela la Bredeal.– Mia-hela? Cine-i Mia-hela?– Iubita mia di la facultat.– Opa, ai avut gagică în România? Păi și nouă nu ne-ai zis…– Mia-hela rumânca frumoasa, nu ca dumneavoastra. Adica blonda, nu bruneta. Blacut la ea, cumparat flor di la Obor, dat brajitur cu sania bi bârtia. Mia-hela săturat Rașid bi buze.Și oftează.– Păi și ce s-a întâmplat? mă fac eu curios.– Mama di Mia-hela nu blacut la mini, facut țigan borât.– Nașpa. Păi și nu i-ai dat una?– Eu am dat patru. Am gumbarat patru eclere, două buchet di flor di la Obor și cadou frumoz oahăt bibelou di borțelan. Da brostu di taximetru a mers brea tari la zemafor nu a vazut gamion, hozdoronc-tronc frâna, cadou cazut di pi bord, chind a vazut mama di Mia-hela lebada cu gâtu zpart, aruncat la mini în fruntea, marș fi-r-ai tu a dracului de țigan borât, mă-ta cămila, tac-tu gimpanzeu, sarit pi geam Mia-hela blâns gu lagrim, eu mâncat eclerele în tramvai.
    Vă zic, de amarul lui îmi curgeau și mie lacrimile și cred că muream acolo dacă nu m-ar fi sunat franțuzoaica să-mi zică vreo două de dulce mie și la toți românii. În fapt, era supărată că s-a trezit în camera lui nea Manea și s-a dus la duș și cred că nu i-a plăcut șamponul lu’ ăsta din extract de prună.
    Hai pa și să nu mâncați slănină-n post, că nici Alah nu doarme.”

    1. laugh
      am încercat si eu odată să trec cu 2 sticle de vin în Doha și mi le-au detectat cu aparatul ăla care face piu- piu când ieși de la banda de bagaje, practic agenții stau la ultima usa de iesire, acolo unde e ”Ceva de Declarat” si dacă mașina simte ceva băutură face piu-piu si te pune să desfaci si ți le ia și gata wacko

  3. Io mai devreme cand va ziceam sa lasati in plata lui mustarul, ca altceva e mai important, la licoare ma refeream blum
    Cred ca am mai povestit de bagajul care a ramas in Istanbul cand eu zburasem fara el la Izmir si cand in sfarsit a ajuns, prima data m-am uitat daca sunt intacte sticlele laugh

Lasă un răspuns la luminita Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *