Furnicile din Assaluyeah (4) si ultimul

Furnicile din Assaluyah (4)
Când mi-am dat demisia furnicile erau grase si frumoase, o duceau bine, mâncau zahăr și biscuiți, mai puțin eu care am făcut opusul a ceea ce-mi spuneau toți : nu-ți da demisia, pleacă acasă în vacanța programată la 3 luni ți nu te mai întorci, simplu. Eu, nu frate, mă duc la șeful ăl mare și-i spun ca să aibă timp să găsească înlocuitor. Toți se așteptau la tot felul de șicane din partea managementului italian dar de fapt nu s-a întâmplat. Mai multe dandanale am avut din partea personalului de deservire, localnicii. Într-o zi mi-a dispărut 90 % din parfumul hugoboss din sticluța din baie, în altă zi mi-au aruncat săpunul dove, singurul pe care-l suportam pe căldurile și prăfăraia de acolo, adus de mine din țară, acolo nu se găsea. I-am întrebat ce s-a întâmplat si am primit doar ridicări din umeri si niște zâmbete șmecherești. Apoi un fel de șef de echipă de-al lor mi-a spus că săpunul era consumat aproape tot si trebuia pus unul nou, care era nou într-adevăr, fabricat local, dar parcă te săpuneai cu o bucată de anvelopă cu el.
Altă dată am avut un eveniment cu o parte a instalației electrice pentru că un șobolan prinsese gust de cabluri si s-a pus pe ronțăit până s-a electrocutat dar ne-a și scos din funcțiune vreo jumate de zi până am găsit cauza avariei. Pusesem afișe în trei limbi că nu e permis ca personalul să aducă mâncare în zonele de lucru, dar n-aveai cu cine. Erau niște oameni aduși de prin satele dimprejur, si cea mai mare plăcere a lor era să stea in holul toaletelor să fumeze și să se joace.
Operatorii de la stațiile de benzină îți umpleau rezervorul cu țigara în gură. Orice le spuneai, ei rîdeau.
Într-o zi paznicii de la iesire au gasit sub nisipul dintr-o basculantă de aia mare de santier, un excavator model mic, neacoperit suficient, astfel încît i se vedea din nisip girofarul portocaliu de pe cabină !

Nu mai spun că un server în valoare de niste sute de mii de dolari, de la o turbină pe gaze, a dispărut într-o noapte, desi erau încuiate toate usile, plus că era o echipă de pază de noapte. A doua zi s-a constatat că hoții intraseră pe sub fundatia clădirii printr-un canal.
Dar revelația perioadei mele de trăit in acea țară a fost drumul de coastă de la Assaluyah la aeroportul din Busher, unde fac ei echipamente nucleare, erau în stare să mă aresteze numai pentru că mă uitam mai atent la vreo clădire sau magazin. Am stat cu inima la gît pînă am ajuns la Tehran, atît în timpul așteptării în aeroportul sumbru, cît si in timpul zborului cu o cursă locală, un avion vechi de mii de ani care zdrăngănea și huruia de ziceai că se rupe în două la fiecare gol de aer, si cum mare parte din drum e peste munți, de goluri de aer nu duceam lipsă.
– // –

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *