Furnicile cu sclavi din Assaluyah (3)

În camera mea veneau colegii români să dea mîncare la furnici și să jucăm ruletă, după ce terminam cina, cam pe la șapte seara. Adusesem cu mine jucăria asta la prima plecare acasă, ca să mai socializăm între noi, că altfel  eram cam  răpîndiți prin tot șantierul ăla mare cam cât un orășel mic din România. Cu o zi înainte de a zbura spre Irann a doua oară,  găsisem într-o benzinărie la baie un ceas Fossil, și neavînd nici o idee ce să fac cu el l-am pus la cealaltă mînă liberă. În aeroport la Otopeni l-am pus pe ora Bucurestiului iar pe cel vechi al meu pe ora  Iranului și am ajuns la Tehran așa cu două ceasuri de mînă pe mâini ! Acolo, în aeroport, pe la unu noaptea m-am întâlnit cu un coleg romîn și eram bucuroși că așteptăm împreună pînă la 6 dimineața și cînd m-a văzut cu două ceasuri a făcut un oareșce spirit de glumă de tip autobază, deh. Pînă la urmă i l-am dat lui cadou la schimb cu un cartuș de țigări koreene de contrabandă. S-a ținut de cuvînt și mi le-a adus la Bucuresti după vreo  4 luni.                                                                                                 Într-una din zile, doi colegi români primesc sarcina să plece pentru  vreo 2-3  luni pe platforma marină aflată în construcție în largul mării, platformă care va extrage gazele naturale care constituie materia primă a fabricii la a cărei construcție  lucram. Ce ne plictiseam noi după program pe uscat era una, pe platformă ar fi fost de 100 de ori mai mult. Asa că cei doi s-au gândit să le dau lor jucăria-ruletă. Ei, asta era cam greu de făcut pentru că noi, pe mal aveam si noi un motiv de distracție cu jucăria asta. Dar atîta au insistat cei doi, și ceilalți au zis  că hai măi să-i ajutăm, că noi aici , mai o vodcă, mai o țigară, mai o spaghetă neagră ( era șeful italian  care ne gătea o dată pe lună spaghete negre) ne descurcăm noi, dar ei acolo în pustietatea mării – Golful Persic- o să se usuce și o să cadă. Așa că după o noapte de frămîntări și chinuri, m-am hotărît să le-o dau cu împrumut, dar cu o condiție :  să fie sclavii mei timp de o oră cînd vom fi în țară si vom merge cu toții la un picnic la pădure. Au fost de acord și așa că am întocmit și o Declarație semnată de ei si de martori în cadru solemn, că s-au făcut ceva valuri printre românii din gașcă. A fost un haz general, am renunțat la jucărie, eu mi-am dat demisia, ei nu mi-au mai dat-o înapoi niciodată, nici la picnic nu am fost, dar din când în cînd mai vorbim la telefon, si mi se pune : ”Stăpîne”.                                   Cantina noastră era adăpostul si locul de manifestare a tot felul de oameni care de care mai năstrușnic, ca să nu zic altfel, era un italian care mânca portocalele cu furculița si cuțitutul, altul care bea numai spuma de la cafeaua expresso, si altul care nu putea mînca nimic dacă nu punea mîncarea între două felii de pîine sau o roluia într-o lipie, ce nu putea ambala asa nu maînca. ( va urma)

• // –

0