Cum am fost plimbat prin Atlanta *** Clădirea CNN din Atlanta văzută de afară nu e deloc impresionantă. E o îngrămădire de turnuri de vreo 15 etaje, alăturate ca un fel de ”O” și în mijlocul ăla dintre blocuri au pus un acoperiș și asa s-a format un spațiu interior fabulos, numit Atrium. Când intri acolo parcă intri în aeroport sau într-un mall, ai parte de controale cu scanner si cumperi bilet de turist, si ești liber să caști gura la mulțimea de baruri si restaurante și să urmezi instrucțiunile să-i vezi prin geamuri pe cei care lucrează. Eu nu prea aveam răbdare să parcurgem tot traseul așa, că am plecat destul de repede. Eram cu șeful meu din Atlanta ( de-o seamă cu mine) care mă plimba metodic si sistematic prin locuri interesante din oraș și din împrejurimi în weekend-uri sau după program.
Cam după vreun an de muncă în corporație, de la biroul meu din București ca reprezentant al firmei în Romania, au hotărât ei să mă cheme la sediu la niște ședințe, în perioada în care era și Thanksgiving Day, adică sfârșitul lui noiembrie si începutul lui decembrie. Philip, șeful, m-a întrebat dacă as fi de acord să stau la el acasă și nu la hotel astea trei săptămâni cât aveam de petrecut acolo, si eu am fost de acord. Am plănuit să ajung în weekend ca să am timp să înghit fusul orar până luni. Luni dimineață am ajuns la birou și în 3 minute mi-au instalat pe masă telefonul si PC-ul cu internet si adresă de email personalizată, apoi mi-a arătat de unde să-mi iau rechizite si unde să beau cafea, unde să fumez (afară) si unde vom primi masa de prânz din partea firmei. Erau cam 20 de oameni in birourile alea si mă cunoșteam deja cu ei de la telefon sau videocalling si erau cu toții foarte prietenoși si amabili. El locuia într-o casă din pădure la vreo oră si jumătate de la birou și mie mi-a dat o cameră de la etaj. După ce plecam de la muncă ne opream prin diferite locuri prin oraș unde mai avea el treabă iar eu căscam gura de lângă mașină așteptându-l si fumând sau trăgeam o tură scurtă prin supermarket. Seara, acasă, petreceam o parte din vreme pe terasa clasică din spatele casei bând bere, până când nevastă-sa pregătea cina, si ne uitam după veverițe.
Philip tipărise un program cu tot ce aveam de făcut in astea 3 săptămâni si la muncă si în afara muncii, si mi-a dat si mie o copie, iar o copie mai avea si in mașină, in afara celei pe care o ținea pe birou. Tot timpul se uita pe foile alea si bifa ce mai făcusem, parcă eram un echipament de pus în funcțiune, mă simțeam ca un cățel scos la plimbare, ma simțeam manipulat, dar nu nașpa, ci cumva difuz, nu supărător și oarecum ușor frustrat si amuzat totodată.
O să înșirui aici numai lucruri pe care le-am făcut după program.
Într-un weekend am mers la o cabană de unde începe Appalachian Trail, cabana Amicalola Falls de unde mi-am luat si eu un tricou cu țânțari, în parcul Chattahoochee National Forrest :
Era o cascadă mică de m-a umflat râsul, trei fire de apă si de înălțime vreo 7-8 metri, dar cabana foarte frumoasă si dichisită si aerisită, De jur împrejur prin pădure erau niște locuri amenajate pentru pus corturi, erau ca niște podele de lemn de 4m pe 4m, civilizat frumos. L-am întrebat dacă poți să stai și în alt loc cu cortul și s-a uitat la mine ca la un extraterestru si a zis că nu, și m-a mai onorat cu privirea asta si cu alte ocazii, de exemplu când am trecut pe lângă un baraj mic cam ca Lacu Morii, si l-am întrebat daca putem face o baie.
Altă dată ne-am dus la un mall unde era un show-room al unei firme care fabrica difuzoare, Bose, care m-a uimit prin claritatea sunetului . Într-o seară am mâncat aripioare picante la The Hooters, după care ne-am oprit la un magazin de băuturi de unde a cumpărat o sticlă de vin, zis de el ca fiind foarte bun si am băut-o acasă pe terasă.
*** PARTEA A DOUA ***
La vinul ăla,vin alb de-al lor, american, pe bune, eu nu am avut vreo reverberație, deși a costat vreo 25$, si lor le plac vinurile franțuzești si spaniole. ( în vara următoare Philip a venit la București si i-a plăcut vinul nostru roșu clasic, a luat si o sticlă cu el la plecare, Merlot)
Pregătirile pentru Thanksgiving Day au ceva din febrilitatea pregătirilor pentru revelion de la noi. Philip avea planul să meargă la niște veri de-ai lui cu toată familia, nevasta si doi copii, plus eu, au tot vorbit la telefon aranjând si re-aranjând, dar si pentru ei acasă au luat curcanul tradițional de pus la cuptor, pe care l-a pregătit a doua zi Jeanne, soția lui Philip, și au venit în vizită niște neamuri de-ale ei. Nu am văzut părinții nici uneia dintre familiile prezente niciîn prima zi nici în a doua zi de sărbătoare și nici nu am întrebat.
În prima zi ne-am adunat la un văr de-al lui acasă, după un drum de vreo 2 ore cu SUV familial, GMC normal, vreo 6 sau 7 familii si femeile stăteau mai mult în camera cu copii, fiecare având unul sau doi copii cam de la 3 până la 6 ani, iar masa era un fel de open bufet, nu cum vedem noi în filme masa plina si gospodina împarte fiecăruia, nu, fiecare se ducea la masa încărcată cu tot felul de feluri de mâncare și-și lua ce și cât voia. Pe la ora unu, înainte de masă s-a ținut o scurtă rugăciune, apoi Philip m-a prezentat ca fiind un musafir din Europa si am început să mâncăm cu toții lăudând din când în când gazdele. O petrecere ca orice petrecere din lume. După o vreme, am ieșit aproape toți bărbații pe terasa din spate cu câte un pahar în mână, care fumând țigări, care fumând cigar.
Doi dintre verii lui tot mă îmboldeau să jucăm poker, pentru că la un moment dat venise vorba despre ce-i place fiecăruia si ei erau mai ales curioși să audă de la mine ce și cum, și li s-a pus pata pe mine că să jucăm măcar un pic, dar eu am refuzat politicos si ferm pentru că băusem vreo câteva pahare si nu eram sigur ce aveau ei în cap sau in alte locuri…La un moment dat vine la mine afară pe terasă Philip care îmi spune că la ei este obiceiul ca fiecare să-și spele farfuria si tacâmurile după ce termină de mâncat. Eu dau să plec repede la masă să fac treaba asta, dar el m-a oprit si mi-a zis că de data asta m-a înlocuit Jeanne, dar să stiu asa pe viitor, bun, mersi, am zis am notat. La întoarcere a condus ea, normal, si ajunși acasă am mai stat pe terasă la un pahar de vorbă. A doua zi au venit neamurile ei, vreo 8 persoane plus copiii si am luat-o de la început, si de data asta nu am uitat de tacâmuri. Duminică ne-am dus la Chattahoochee River, cum am mai spus, și așa a trecut sărbătoarea de Thanksgiving Day in Atlanta, Georgia, USA.
Cu vreo trei zile înainte de a pleca eu înapoi în Romania, începuse deja luna decembrie, a sosit bradul de Crăciun comandat cu multe zile în urmă. L-am găsit in fața casei când am ajuns acasă și așa a început marea lucrare de instalare a bradului. Era un pom mare, de vreo 4 metri si ceva, care putea să stea doar in living room pentru că doar camera asta era mai înaltă ( si mai mare de fapt, avea vreo 8 m lungime si 6 lățime), si de aici porneau si scările pentru urcat la etajul unu. Ne-am chinuit noi ceva timp să-l băgăm în casă, era cât pe ce să dărâmăm candelabrul cu 30 de becuri (!) și în sfârșit l-am pus pe poziția bună, dar bineînțeles cum se întâmplă la toată lumea, nu stătea fix in suportul lui din fier pe care Philip îl pusese acolo dinainte de a aduce bradul înăuntru, si se cam bălăngănea. Așa că el a stat culcat pe jos sub brad cu picioarele cocoțate pe un perete si cu mâinile pe brad într-o poziție de desene animate și-mi zice, du-te tu te rog în garaj , jos in demisol, si adu-mi din dulapul ăla albastru de scule un patent ca să răsucesc si să strâng sârma asta cu care a fost ambalat bradul în jurul suportului,poate stă așa. Mă duc eu fuga jos si iau din dulapul ăla mai multe scule decât zisese el, ce credeam eu că ar mai folosi, si trec și prin bucătărie si iau din sertar cel mai mare cuțitoi pe care l-am găsit, si vin repede să nu-l las să aștepte sub brad acolo că deja transpirase săracul de efort. Ia el patentul si începe să răsucească sârma aia acolo pe suport, eu țineam vertical pomul să nu cadă, dar ceva nu era bine. Se oprește si zice , știi ceva, cred că aș avea nevoie si de un cuțit si un ciocan să cioplesc un nod aici, te mai duci încă o dată te rog în garaj să le aduci? I-am întins cuțitul si ciocanul pentru că deja le luasem si pe el l-a umflat râsul, ha, am uitat că avem un Einstein din Europa la noi în casă. Nu-i problemă Philip, si noi punem brad la București si tot asa nu se potrivește din prima, ha ha !
Toate bune si frumoase, la firmă totul a mers OK , am cumpărat si eu niște chestii de luat acasă, pe care de abia am reușit să le îndes in bagaje , si după trei zile eram în aeroportul imens care se bate cu cel din Los Angeles la întâietate. Dar eu cred că aeroportul din Atlanta e mai mare.
Întrebări : voi ați planificat o excursie așa la milimetru, pe hârtie si bifat punct cu punct?
Si care a fost cel mai mare aeroport pe care l-ați văzut?
Nu. Dar am retinut The Hooters ☺
😀 🙂 😀
Stii ca e unul si in Phuket 😊
Nu imi planific nicio calatorie atat de detaliat..am cateva obiective setate, dar ma mai abat de la ele (:blum:) dar imi aduc aminte cum am vazut pe net o lista cu cele mai faine cafenele din Europa si era pe lista una din Praga, unde urma sa merg la un congres. Mi-am notat adresa in telefon si intr-o zi am si mers s-o caut..am luat-o pe jos si la un moment dat m-am urcat in tramvai ca ma dureau picioarele 😀 am gasit intr-un final…intr-adevar isi merita numele pe lista (:good:)
Ametist,
Nici eu nu fac asa ceva, doar sefu/amicu meu a facut pt mine
Eu nu imi fixez tzinte si nu imi fac un program pe zile si pe puncte, cand plec undeva.
Mi s-ar parea absurd sa imi planific, asa in detaliu, tot ce urmeaza sa fac.
Insa, din ce relatezi, tu urmai sa fii musafirul americanului, iar el s-a pregatit, pentru tine, gasindu-ti un program de vizitat si recreat, pe puncte, ca sa nu cumva sa ii scape ceva.
Cred ca americanul a fost bine-intentionat.
Asadar zic pas.
luminița,
da, așa este, el a fost bine intenționat, eu am fost cam uimit de metoda asta, dar până la urmă a fost OK
Am vrut ca la întoarcere să o iau prin New York, să stau 2 zile, si l-am rugat să-mi modifice ruta ( ei îmi cumpăraseră biletul) dar a zis că nu, să mă duc la NY independent de biletul companiei.
De abia ma angajasem la un mare concern german. Se planuise un proiect f mare in colaborare cu rusii. In acest scop ne vizitase un mare profesor rus, unul Beriakov, membru in multe comisii mondiale si europene. Problema era ca rusu nu stia decit ruseste si frantuzeste, la intilniri ne mai descurcam cu traducatori dar nemtii vroiau sa-i ofere si ceva in timpul liber, mai ales ca era singur. M-au intrebat pe mine care balmajeam si citeva cuvinte frantuzesti daca nu as fi amator sa-l plimb pe rus. Bineinteles ca mi se contau cheltuielile si chiar si timpul pierdut era considerat timp de munca.
M-am dus sa-l iau de la hotel si l-am intrebat cam ce si-ar dori povestindu-i, in mare cam ce variante exista. Ii sugeram sa mergem prin Düsseldorf, vremea era f frumoasa, si cind ni se face foame sa luam masa la un restaurant bun.
L-am plimbta prin Düsseldorf, i-am aratat una sau alata, i-a placut f mult si hai sa mincam. Tinteam sa mergem la un restaurant scump pe care-l stiam si nu prea indraznisem sa intru, dar acum daca platea firma as fi putut profita. Spre dezamagirea mea rusu isi doreste o pizza la o pizzarie.
Cind am facut decontul, care trebuia aprobat de sef, am fost chiar un pic admonestat ca puteam sa-l duc pe rus la ceva mai de soi.
Dupa un timp am fost noi in Rusia, am fost dusi la cantina facultatii und eam mincat Bors, f. bun de altfel, dar si la restaurante de soi. Dar, pe vremea aia, in Moskova, nu erau pizzerii.
Buna istorirea ta 🙂
Trebuia sa cauti si tu pizza din aia cu praf de aur ca tot e la moda acum. La New York cica e Coada la arpioare de pui cu aur comestibil 😀
nici eu nu-mi prea planific timpul în vacanțe…mai ales că fiind plecat de acasă peste 50% din timp, cînd pot, vreau doar să…zac; not possible anymore din cauză de…musulmănică;
atlanta a fost primul meu contact cu USA (trebuia să schimbăm pentru los angeles) așa că am fost cam dezamăgit; un cub mare și cam atît; nu știu cum stau la facilitățile pentru avioane dar fiind headquarter-ul lui Delta, mă gîndesc că nu-i vreo văgăună…
los angeles (first smoke free airport in USA!!!, lua-i-ar dracu’) pe de altă parte mi s-a părut mult mai mare; dacă la sosire am pierdut legătura (io, nevasta și vreo cîteva sute bune de alții) din atlanta către los angeles pe motiv de furtună (coborau avioanele precum cărăbușii în mai) și am fost impresionat de rapiditatea cu care ne-au rerutat Delta (tomorrow at seven or ninethirty? ok, here you have tooth paste, a t shirt și nu mai știu ce, voucher-ul pentru hotel, vezi că-i shuttle-u’ în parcare, have a good night) în vreo 12’, la întoarcerea acasă de pe LAX, m-am cam enervat că după ce am predat bagajele la cală, am plecat către controlul de securitate și ăia de la TSA formaseră niște șiruri cu pasagerii, și ne mînau ca pe vite: “keep the line! keep the line!” strigau în timp ce mergeau pe lîngă noi…
costică, data aviatoare să mergem împreună, poate-i dovedim 🙂
nu de mine zic (:rofl:) pentru un prieten
Mi-am aminitit ca eram la Mocscova cand s-a deschis primul Mc Donalds de la ei ( la noi nici nu se punea problema, era prin ’93).
Coada era de peste doi kilometri si ma uitam mirata cum asteptau acolo oameni care nu pareau ca duc lipsa de bani de mancare buna dar nah, venea ceva de la americani, nu stiu
Sunt destul de rudimentari in materie de gastronomie. Merita insa fiecare secunda petrecuta intr-o sala de spectacol, teatru , muzeu
păi sigur că merită fiecare secundă, poporul rus are o mare si frumoasă contribuție la cultura universală, politica e nașpa
Si eu zic ca merita fiecare secunda 🙂 M-as intoarce cu mare placere! (si am si calcat pe capacul ala de canal de la intrarea in Kremlin, pe care se spune ca daca pasesti, vei reveni 😀 ).
ametist,
aha 🙂 , bine de știut , mulțam fain (:boast:)
aa…nu stiam! nu stiu daca am calcat, se pare ca nu – imi imaginam atunci ca voi reveni destul de des si iata ca nu s-a intamplat:(
Eva,
uite ca Matrix vrea să ne ia la plimbare cu tranvaiul cu reacție din oraș de la Neamțu Țiganu. Ce zici achiesezi de acord pozitiv ? (:wacko:)
Un tramvai numit dorinta?
Ne-au dus si la Bolsoi Teatr, la balet, absolut exceptional, cred ca era Lacul Lebedelor, aveam locuri chiar in primul rind, un coleg neamt, indragostit de balerina alba, a cumparat, nu stiu de unde, un buchet de flori imens si i l-a aruncat pe scena.
Am fost uimit la pauza, toata lumea s-a ridicat brusc si s-a repezit in foyer, imbrincindu-se chiar… nu stiam de ce, mai apoi m-am prins, se dadea haleala gratis, chiar multa si buna. Eu n-am prins prea multa, vroiam sa le spun sa se dea cite una sa ajunga la toata lumea.
Era un banc despre Bolsoi Teatr, cica la WCuri peretii cabinelor erau foarte joase, astfel ca atunci cind stateai pe scaun te trezeai cu cite unu peste capul tau care intreba: „Bumaghi esti?”
adica ai mâncat gratis ? 😀
😀 am patit si eu si la Kremlinski Dom – la fel
Am stat 1 an la Moscova si cand m-am intros dadeam din coate sa cobor din autobuze! acolo spuneai „pardon, coborati la prima?” iti raspundeau ca da si nimeni nu se misca. Am ramas in mijloace de transport in comun de nenumarate ori asteptand sa imi faca loc sa cobor. Nikagda! Prin urmare a trebuit sa invat datul din coate. Mai rau a fost la intoarcere in Bucuresti cand ramasesem cu acets obicei barbar (:dash:)
aha ha haa, 😀
Am mai văzut persoane care dădeau din coate prin autobuze, deci de la Kremlinsky Dom li se trage 😀 😀
și cred că si oamenii de la promoții de tigăi sau drujbe s-au învățat si ei de la primii
aha! io-te statu’ paralel!
adin god b mascva? pacimu?
ș’amu’ șpionaț la ista pi blog? numa’ haitec: betrol la doha, avioani la jărmania șî tranvaii la bucuriești?!
demascarea înaintea întregului popor, vă rog!
urale…
nu breee…eu, fata de la tara, am facut rusa din clasa a 2 a pana in a 12 a. La facultate am facut franceza ( nu stiu mare lucru) si ca limba a doua rusa (prima generatie de comert exterior dupa revolutie, nu am avut incotro!). In liceu mai uitasem dar in scoala generala am invatat pentru ca imi era profa diriga mamei si imi era fooarte rusine sa o dezamagesc (:kiss:)
Asa ammers eu cu o bursa la Moscova; de abordat m-au abordat- recunosc dar si-au gasit cu mine!! fricoasa si panicoasa ..ptiu ptiu am zis (:help:) (:crazy:) (:wacko:)
Pai dottore ala crezi ca era italian? Era “boje moi”
Eu am avut placerea sa ma dau numai cu metroul, unde erau relativ disciplinati..ba chiar m-au lasat sa stau jos vazandu-ma cu copita inatelata si bandajata (:blum:)
In schimb am stat juma’ de an in Lituania si mergeam des cu troleul..si co-pasagerii erau dezastru, exact asa cum a descris Eva..trotilati, urland melodii de-ale lor, altii ingramadati pe trepte si nici gand sa se dea la o parte, nici dupa ce le ziceam pe limba lor pardon, altii in statie gata sa se repeada ca vulturii..cu unii am devenit violenta si i-am lovit cu bagajul 😁😁😁
Eh, eu mi-aduc aminte de niste poze care circulau pe net acu câțiva ani cu țări din Asia în care erau oameni care călătoresc pe tren sau autobuz ciorchini de zici că se rupe trenul ăla 😀
Io atuncea cand voi merge la Neamtu in vacanta sa ma plinb cu tranvaiu lui cu reactie bifez toti pretinii de la H carei am, sa ma insoteste dusintors. Pun in cap de lista pe DG, ca maistru de ceremoni, dupe aia pe andu YY (ceteste mult, bietu’!) la logistic, pe ametist sefa la psihic si medicina munci, pe eva la idei … de idei, pe cruella, pe luminita, pe nike si cineo mai veniiiii le pun in spate, sa fie liniste in fata, undel pun pe costica pe scaunu de sofer.
Hein? Ie ca mam ievaluat bine?
Bine, maaa, o luam si pe Simona! Neamtu plateste! (cred!)
Matrixe,
bună idea cu tranvaiul cu reacție si clasificarea așișderea 🙂