Până se limpezesc apele cu noul guvern, hai să mergem cu balonul imaginar peste alte ape: Dunărea la cazane.
Am și pentru locurile alea o atracție de ne-explicat, de parcă m-a hipnotizat curgerea maiestuoasă si misterioasă a fluviului printre pereții înalți de stâncă, cu volumul ăla imens de apă adusă din jumătate de Europă. Am văzut Dunărea în mai mult de jumătate din cursul ei, în Belgrad, de sus de la Cetate, în locul unde vine râul Sava, am văzut-o si in Ungaria de-a lungul șoselei care merge de la Baja la Mohacs , am văzut-o la Budapesta, unde categoric este vedeta numărul unu a orașului si la Viena, unde este îngrijită cu dragoste iar ea in schimb le oferă locuitorilor peisaje de liniștit ochiul si mintea. Aici la noi, la Cazane pare că se odihnește în cei 90 de metri de adâncime, intre doi munți, unul românesc si unul sârbesc. Pare ca se odihnește pentru ca e zăgăzuită de barajul de la Turnu Severin. Peisajul creat de ”stagnarea” apelor în Cazane este unic în lume. Atâta energie înlănțuită intre doi munți nu prea înalți, dar aflați exact acolo unde era nevoie, de la facerea planetei, ca să poată apa asta venită de la mii de kilometri să ajungă la marea cea mare după aproape încă o mie de kilometri, îți transmite o stare de neliniște metafizică, te gândești ca nu are cum să fie adevarat si atât de frumos. Drumul de la Orșova spre Moldova Veche începe incredibil de meschin din mijlocul orașului, urcând un deal suspect, prost semnalizat si de pe la vreo 20 de km mai încolo si prost întreținut. Bine, ca după ce ieși din oraș dai de multe pensiuni parcă aruncate cu furca, dai de o mânăstire care difuzează corul bisericii peste toată întinderea aia de ape, de parca toată lumea ar trebui să asculte ce vrea mușchii lor. Nu-mi place nici statuia aia imensă care a fost făcuta cu mare trudă, si de greu ce era de lucrat, nu au mai apucat artiștii să-i dea nici o expresie mai de doamne ajută, arata ca fața unui om constipat sau chinuit de dureri stomacale. Pe malul sârbesc dacă mergi, e mult mai frumos si mai interesant, deoarece drumul nu mai este jos lângă nivelul apei decât pe o scurtă porțiune, după care urcă muntele si la un moment dat ai o vedere de ansamblu splendidă. Ai toată priveliștea Clisurii Dunării la picioarele tale, parcă ești în avion, sau mă rog acum în cazul ăsta, în balonul amintirilor, este acolo sus un loc special amenajat să poți să admiri panorama. După ce cobori din raiul ăsta sârbesc, ajungi la o localitate care e cumva vizavi de Moldova Veche și te oprești să-ți tragi sufletul, să bei o cafea , să mănânci o tocană sârbească,sau să cumperi merinde pentru drum. Că ai de unde alege, mai ales pâinea aia caldă rotundă si plată ca o pască și ceva cârnați tradiționali sârbești, precum si sucuri si ape minerale, toate incredibil de ieftine. Apoi mai mergi cu Dunărea în dreapta pâna nu mai vezi deloc munții in urma ta si apoi drumul se desparte si de frumoasa noastră regină a apelor curgătoare.
Unde ați văzut voi Dunărea sau altă apă misterioasă?
Ai uitat de Valea cu pesti.
Ups, asta era pentru postarea dinainte 🤭
daaa!
la cea de dinainte era,
dar nu am uitat-o, o păstrez pentru alt episod
https://www.youtube.com/watch?v=jqfB9hlQvUU
o mare actriță si un mare suflet pentru poporul ăsta
Ca sa comentez si eu on-topic pana nu-mi uit ideile..Dunarea am vazut-o de mai multe ori, de cateva ori in Budapesta si Viena [mi-aduc aminte de o calatorie de noapte cu trenul, cam nedormita, dimineata am ajuns la Budapesta si m-am straduit sa stau treaza sa vad Dunarea pe geam 🙂 ]. Ultima data am vazut-o din avion, am facut si poze..
Din pacate la Cazane nu am ajuns niciodata, dar e pe bucket list si de malul sarbesc am auzit numai de bine, sper sa ajung si acolo candva..
eu am început să iubessc Dunarea de la Tulcea, unde am lucrat niste ani,
apoi Cernavoda cu podurile ei, apoi la Giurgiu si tot așa…
ametist
știi pleonasmul ăla cel mai pleonasm :”trebe musai”
așa că trebuie să te mobilizezi să-ți faci timp si pt Dunărea noastră dragă într-una din viitoarele tale vacanțe
am gasit in Dilema Veche un articol de Andrei Cornea care mi-a mers la inima
https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/nu-vreau-sa-salvez-planeta
„Nu vreau, dom’le, nici să transgresez umanitatea, nici să avansez spiritual, nici să-mi realizez deplin potențialul. Îl prefer așa, nedeplin. Și mai presus de toate, refuz hotărît să salvez Planeta și mai ales refuz să mă las păcălit, ispitit, îmbrobodit de salvatorii ei și în general de orice salvatori, oricine ar fi ei. Lăsați…”
Asa ca ” lasati-ma in pace, dati-mi voie sa raman un porc… ”
omanianu ne-a trimis un link SUPERB despre Delta Dunării
iată-l
https://www.youtube.com/watch?v=6PYrWH2nJf8&feature=youtu.be
e despre toată Dunărea de fapt
din delta dunarii
https://www.youtube.com/watch?v=Py9jmcxplDI
ha ha Operațiunea monstrul
filmul ăsta chiar mi-a plăcut
bicicleta galbenăăăăă
haaa si este si un supliment cu Vasile ficior de casă
goanga zilei
ghiciți ce este?
.
.
.
.
.
sculptură în pepeni la supermarket
m-am lămurit si cu opoziția asta, tot ahtiați după putere și ăștia!!!
acum, după ce i-au dat ”pas” guvernului PSD, trebuia acționat rapid si hotărât cu toate riscurile de erodare si rahat ce tot îngaimă toți nou-veniții ca să nu intre la guvernare pt ca le e frică si nici nu stiu ce să facă.
am sperat degeaba
am scris mai demult un post despre sacul cu grâu si procentul de neghină.
Se confirmă zilele astea, aceeași neghină peste tot
Baa, da voi nu shtitz ce mishto e in opozitie! Cum e aia negri si tu esti albu si frumosu si zici:pai daca eram io…(nici o aluzie,scuzati! Si din pacate nici o iluzie!) Pai de ce ma-ta ai votat motiunea, ca sa vii si si sa pui conditii, nu care cumva sa murdaresti labutele, ca altii e cah si tu, nu-i asha, esti din os domnesc (ca sa nu zic alta vorba romaneasca, ca tot sunt io patrioata!)! Asuma-ti pana la capat raspunderea, nu lasa caruta-n drum daca-ti pasa si nu cauti doar procente in sondaje!
Politica nu inseamna asociere de dragul oamenilor, inseamna lupta pentru o idee pe care mi-o asum si lupt pentru ea-fie socialism fie liberalism, in mare aceste doua curente au fost principalele promotoare ale luptei in societatea( cat de cat) moderna! Iar in cadrul partidullui lupti cu colegii ca sa iti impui punctul de vedere nu pupi seful in dos pentru o pozitie ierarhica sau foloase conexe! Bah si nu stiu cum se face ca majoritatea chiar si astora f tineri au niste situatii financiare care nu-s chiar de colo, parca prea prea pt o tara asa de napastuita!
Diplome peste diplome si averi peste averi-dreptu-i ca ppe astea nu le faci cand viata-ntreaga, ca si iedera de-un arbor, de-o idee ti se leaga..
Unul cauta-n oglinda de-si bucleza al sau par,
Altul cauta in lume si ..nu mai stiu unde..adevar
Ma chinuie o tuse si ma caznesc sa ma descurc cu un doliu in familie..
Andu e zen, de-aia nu ne inspira, zi-le d-alea d-ale noastre maistre!
Dunarea la apus, cu soare rosu in ea si peretii stancosi intunecati ma bantuie de mult..nu mai stiu cand am va zut-o ..
Irinoush,
Nu din cauză că sunt zen am pus postul cu Dunărea, ci din cauză că practic nu mai e nimic de zis față de țeapa pe care tocmai am luat-o cu moțiunea. E plin, colcăie, de păreri pe interneții si TV urile patriei, care de care mai de analizatoare. Un aspect e chiar cel spus de tine despre T-riceanu care se dovedește un adevărat escroc.
Si am zis că până vom vedea ce iese din asta ( până acuma ieșit doar un fâs, mai așes dacă mai sta vvd inca 3 luni sa împartă cașcavalul)
Slaba miscarea. Daca era despre cazane de tuica…. ?
nu cred că ar fi fost mai antrenantă chestiunea cu cazanele de țuică, poate o reuniune a noastră la un braistorming cu țuica cazanelor…
Ma tot caznesc si io sa scriu ceva, dar nu-mi vine nici o idee.
Cum naiba la Tache, pe vremuri, scriam la foc automat, de o disperam pe sefa, si ne mai facea cate un loc de trolat?!?
Cred ca ni s-a spart gashca. Daca nu suntem intr-un flux la comentarii intervine lentoarea. Intru si vad ca nu a mai zis nimeni nimic, ma duc pe alti internetzi, macar sa mai citesc ceva. Hmmm. Parca si vecinu imi lipseste.
Pan desertu gobi,pa unde zicea vecin-tu ca are de gand sa bantuie?!
Spre domnu andu- n-ai mai trimis si tu un pahar de martini, neste vitamine ceva..pai de unde chef..dreptu-i ca niste tranchilizante ar fi mai adecvate la ce naiba ne bantuie zilele-astea..
Aaa, sa nu uit, am ras cu lacrimi la un art al lui Adrian Georgescu, ceva cu afisele electorale..
daca nu a cerut nimeni eu de un sa stiu?
iata ca trimit acum un pahar mare cu de toate
ari di toati :martini+vitamini+enzimi+ chefini di viați bini
Un blog, un forum functioneaza volburos, ca Dunarea la cazane, daca sunt pareri diferite, daca lumea se contrazice, se-njura. Pe aici toata lumea e de acord.
De ex. as putea spune ca eu traversez Dunarea de cel putin 10 ori pe an. Fi-miu locuieste in sudul Ge si deci trec peste Dunare. Am vazut-o in multe ipostaze, chiar pe la izvoare, la Ingolstadt, la Passau, Budapesta, Belgrad, Calarasi, Delta, Braila etc. Dunarea nu e frumoasa, decit la Beograd si Cazane, iar in Delta e interesanta.
In tinerete visam cu nefasta sa facem o excursie cu un vapor pe Dunarea, pina in Germania, vroiam atunci. Intre timp mi-am schimbat gusturile, cred ca ar fi cam plictisitor.
Catre neamtu tiganu,
O excursie cu vaporul da capo al fine pe Dunare cred ca ar fi cam plictisitoare.
Asa e bine, pe diferite bucatele geografice in diferite bucatele de timp.
O sa ma duc la un senator cinstit odata sa-i spun sa propuna un buget pentru a construi in vecinatatea podurilor Fetesti-Cernavoda niste parcari tip belvedere cu cafe si tot tacamul
păi cam da, intervine lentoarea, si
plus ca orice chestie care creste are si descreștere
așa si cu blogurile, în generalul lor.
Eu prevăd ca si FB va dispărea complet în câțiva ani, maximum 10 ani
spre luminița,
nu cred că s-a spart gașca deocamdată,
a început un fel de introspecție de când cu fetele alea din Caracal, apoi cu moțiunea care ne-a cam dus speranțele pe copcă,
si dacă nu mai este activa si prima piesă dna ”good morning very much” nici nu mai avem de cine ”să ne râdem”
cum necum ieri au fost 89 cititori total, 56 din Romania, 15 tari, 17 judete
Cum fac sa va trimit o carte? De citit adica.
pai cum am făcut cu filmul cu Dunărea.
Da-mi mie linkul și-l pun ei aici
E hard copy. Adica e cu coperti si cu pagini. Tre’ sa dai cu deştu’ pa limba sa intorci foaia. E greu… 🤭
pai si cui vrei s-o trimiți?
trimite-o mai întâi la Dubai si zi-le sa o trimită la mine si apoi după ce-o citesc o dau in Ro
ce rezulta despre insul L dreagnea cand cere dizolvarea PSD si o acuza pe VVD de fraudare de fonduri europene?
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/liviu-dragnea-o-acuza-pe-viorica-dancila-de-fraude-cu-bani-europeni-cum-raspunde-premierul-1203943
Am gasiitt!! Eva e de vina!!
Ce poa sa faca si enzimili-astea!
Aaa,sau o fi sudoku si integramele din ziarul psd cu campania vvd?!
e de la enzime Irinoush,
Eva Iosephina are vina ei virtuala doar la ea in famelie, ca la noi pe blog e o supervaloare
Catre Eva,
Ce ziceti dna Eva ? Irinoush zice ca aveti o vina!
Din ce cauza vrea Dragnea s-o manjeasca pe VVD cu euroi pe la coruptie?
si de ce vrea sa dizlove PSD?
de draci?
sau de strategie subtila?
băi, eu m-am gândit că cel mai comod să vin acasă, nu e să iau avionul sau vaporul si nici cu mașina din UAE pănă în Romania.
Îmi pun niște pene de electrozaur pe mâini și zbor singur, ce vaca mea galbenă?! Mă urc pâna sus cât pot si apoi in zbor planat.
Aaaa, dar stai că, nu mai există electrozaurus de mult, de unde iau io pene ?
ăăăă, nașpa, înseamnă că nu se poate.
Ia uite și VVD a vrut ceva asemănător…
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dupa-ce-a-anuntat-posibila-suspendarea-a-lui-iohannis-viorica-dancila-s-a-razgandit-legal-si-constitutional-nu-putem-1204062