Călărețul fără cap

****** Călărețul fără cap ******
(Adică eu, in condiții deosebite de mediu și clima )
In penultimul an de facultate, prin vara, ne-am dus la nunta unei colege de grupa si camera a prietenei mele, pe undeva la țară, prin județul Bacău, cred. Ne-am întâlnit o parte dintre colegi la București si am aterizat la Adjud cu rapidul. Am mers cu apoi trenul personal de la Adjud spre Ciceu, am coborât undeva unde știau ceilalți, si de acolo, care cu căruța, care cu remorca tractorului, ( dar nimeni pe jos) prin hârtoape și prin praf, îmbibându-ne cu peisajul deluros cu coaste împădurite, frumos si tihnit. Am ajuns la casa miresei, unde se va desfășura nunta, pe la cinci după amiaza. Familia ei aranjase ca noi , studenții, sa ne cazam pe la neamurile lor, la cei care pe unde aveau o camera sau doua de oaspeți, cum au toate casele de la țară, și asa se face ca toți cei aproape douăzeci de colegi băieți si fete ne-am împrăștiat ca potârnichile prin vecini sa ne pregătim de nunta, care urma sa înceapă peste vreo câteva ore, urmând sa tina toată noaptea, pana a doua zi la prânz, cu o pauza de somn de la cinci dimineața pana la 10, când ne dădeau ciorba de cocos și tortul miresei, cafeaua și căruța și apoi trenul acasică la fiecare. Eu cu prietena mea am nimerit chiar in casa miresei, care avea pregătite vreo trei camere pentru musafiri. La curtea miresei unde era amenajata masa, toate bune și frumoase, curtea era mare si erau mese si in cort si sub cerul liber, astea de afara erau cam lângă bucătăria externa, unde se pregătea un grătar uriaș. Faptul ca terenul era ușor in panta nu părea a deranja pe nimeni, toată lumea vorbea cu toată lumea, cu un păhărel de țuica în mana sau pe locul de la masa unde fusese repartizat de gazde. Toată lumea era fericita si lipsita de griji, cu excepția organizatorilor, care erau cam agitați de fapt, ca se tot descopereau chestii care lipseau sau nu erau gata, ma rog ca la o petrecere cu multi invitați organizata la curte. Eu am început sa cercetez curtea oamenilor si m-am dus sa vad ce era cu magaziile alea mari cu ușile larg deschise împreuna cu fratele miresei care era foarte politicos cu noi, musafirii invitați special de mireasa. Asa ca am vizitat un garaj cu 2 căruțe, alea care veniseră la gara, si apoi grajdul cailor, care nu erau acolo, erau undeva la păscut, se ducea el și-i aducea mai târziu, sau poate maine dimineața, ca nu era nici un pericol de ursi sau lupi pe acolo prin zona. Mai departe am văzut si grajdul pentru vaci, care și dumnealor erau în deplasare cu scopuri alimentare la marginea satului , iar și mai in spate, deja nu mai vedeam nunta, era un staul pentru oi, care si ele erau duse pe alte meleaguri, adică la munte sa producă lâna si brânza, de unde nu veneau decât la toamna.
In spate de tot o livada infinita, întinsa spre o vale larga, cu tot felul de pomi fructiferi si iarba deasa si înalta. Mi s-a părut mult mai frumos decât în filme și chiar dacă mai veneau mirosuri de bălegar, sau te bezmeticeau roiuri de muște, nu puteai decât sa plutești Zen ca un abur peste toată suflarea aia înverzită.
Ne-am întors la nuntași si eu mi-am luat locul la masa, in grupul nostru de studenți, care am preferat sa stam afara, aproape de locul unde se pregătea grătarul ala imens, cu muzica noastră trecuta prin boxe grase, si tot cu câte un indemn de noroc belșug cu țuică si cu vin, si câte o farfurie de mâncare, a trecut noaptea. Nu știu cum, pe la cinci dimineața, se făcuse deja lumina afara, când mai rămăsesem doar câțiva afara, il vad pe fratele miresei care aducea caii de la păscut si se ducea spre grajd.( zic nu stiu cum, pentru ca nu-mi explic cum puteam eu sa vad mai departe de câțiva metri). Înhaț un pahar de țuică, îl dau de dușcă, si le zic celorlalți ca ma duc sa călăresc, ca eu sunt haiducii lui șapte cai. Si de aici mi s-a rupt filmul din cauza condițiilor de clima, presiunea si temperatura mediului, știți voi. Fratele miresei se uita mirat cum vin eu spre el pe șapte cărări si cum deodată ma aburc in spinarea unui cal pe care îl ținea el de dârlogi, dar nu reușesc din prima, si mă ajuta el un pic, dar ajung din viteza cu fața spre spatele calului si din inerție o iau vertiginos in partea cealaltă a calului ma dezechilibrez cu succes si mă reped cu elan de neoprit către iarba noastră verde de acasă. Vine prietena mea, mai vin vreo doi amici, si cară băiatu la somnic in camera aia desemnata. Booon, pe la vreo șapte dimineața, deschid eu ochii grei de plumb si nu prea știam unde sunt, dar am totuși puterea sa vad sus pe un șifonier tortul miresei, așteptând cu stoicism sa-i dea si lui cineva atenție. Asa ca nici una nici doua, ma scol din pat, ma uit la lumea care dormea in cealaltă camera, doar de afara se auzeau ceva voci de gospodine. Iau o lingura de pe masa, unde erau pregătite tacâmurile si farfuriile pentru masa de dimineața, ma urc pe un scaun si fără sa mișc tortul, sfredelesc cu lingura un tunel orizontal in prăjitura rotunda de ciocolata si frișcă si iau cu mâna cealaltă, bucata rezultata prin aceasta excavație.
In momentul ala intra pe ușa una dintre mătușile miresei, care când a văzut ca dădusem atacul la prăjitura miresei era sa facă apoplexie si a început sa chiuie și sa strige, uite nebunul, călărețul fără cap, fura tortul miresei, da-te ma jos de acolo . tipa ea la mine si împreună cu celelalte femei care au sosit pe fuga, ma trăgeau de mâini sa ma culce înapoi, dar de acum toată suflarea era treaza ce sa mai dormi.
Ma întreabă mama miresei de ce am mâncat tort acum și nu am așteptat, la care eu răspund senin, “fratele miresei a zis ca dacă pot sa ma urc pe cal, pot sa mănânc eu tot tortul, mi-l da el , ca el l-a adus de la oraș.” Unde ținusem eu minte pariul ăsta, si care dintre noi doi era mai cal?
Femeile adunate in pragul ușii făceau țțț țțț , uite mama, ca nici multa carte nu-i buna, dar fără ranchiună, doar așa ca o constatare, ca despre afară plouă, ce poți să faci?

105 gânduri despre „Călărețul fără cap

    1. creca asa a incercat si tanarul exun , la cal adevarat fara manere, da lui nu i-a reusit…
      manere ca manere, da de maniere nu zic nimic, ca sunt un domn, ce bip bip bip….

        1. neamțu țiganu
          eu am auzit de tradiția furatul miresei, despre alte tradiții în alte locuri au auzit alți oameni acute

      1. HE he , eee, razi tu razi harap alb, dar toată lumea a zis ca am avut mare noroc , că ăla era calu rău din sat si dădea cu copita in oricine se urca pe el.
        La mine n-a dat cu copita, se uita de sus la mine si râdea

  1. Cred că Andu a pierdut cheile de la blog și parola, că nu a mai dat replică azi niciunuia. Cu liftul, cu cămila…cu metroul…cu ceva s-o fi plimbat și azi.

    1. ……..l-o fi calarit yy prin tot mollu ala urias cat un sector agricol pandelian de langa bucuresti…. niste pantofiori, o gentuta, de bucurie ca si-a recapatat cardurile lui,,,,

  2. diiii jiii

    ai si tu niste fixuri, ca mi-e rusine sa la zic obsesii

    cardurile mele ,  si starea lor de sanatate

    oricum sunt bine, si ele si noi ceea ce va dorim si Dvs  laugh

    1. Stai liniștit fratele meu, și eu am vreo 5, dar eu le țin goale, sa nu îmi pară rău dacă le pierd.
      Era o glumă, nu am nici o obsesie pt cardurile altora.

      1. bre digei (sau oricare dintre voi…da’ să aibă mînă bună!), nu vrei tu să te gîndești puțin și la cardurile mele? nu mult, așa… ca la vreo cinșpe-doojdemii; numa’ vezi să nu faci ca în cazul sandalelor magice puse invers și să-mi iasă carduri goale, ca ale tale, că asta-i deja starea lor naturală, merci…

  3. costicamusulmanu,

    cred ca mai multa putere are ghicitoarea mama omida.

    da-i un telefon si dacă te întreabă „cine e la telefon?” tu zici :  ia ghici,

    dacă nu ghicește, treci la următorul nivel :

    si întreabă-o câți bani sunt pe card acum

    si ea o sa zica : „zero”

    inseamna ca stie .

    apoi ii spui ca o inveti tu pe ea sa inmulteasca banii dar trebuie sa depuna ea in contul soarelui si lunii , suma dorita de tine pe cardul tau , hai la inceput putin 15,000 si apoi cresti treptat suma.

    Daca nu vrea inseamna ca a ghicit, deci stie meserie si atunci treci la planul B.

    Asta e cu afaceristul bogat din Nigeria care tocmai a murit si ofiterul lui de cont cauta un partener sa transfere 500 de milioane ca pe numele lui nu poate, si dupa ce te vezi cu banii in cont faci ca inginerul roman cu cele 3 bile de otel > una s-a pierdut, una s-a stricat si ultima a fost furata

     

    1. ….eu am o geanta mare ce o CAR După mine tot timpul, că sa nu las la academie coperțile ce pot fi valorificate pe bani.
      Acum se pune că am zis ceva verboten ?

  4. cum era vorba aia ” bai nu stiu de ce nu-i ajung banii lui Gogu in europa aia unde lucreaza, are salariu de 1500 de euro si mai vinde si sticle goale de 500 de euro  si tot nu-i ajung”

  5. cum io n-am construit nici tramvaie și nici avioane (deși unele-mi umblă prin cap, vai de capu’ meu, vorba poetului) îmi încerc totuși norocu’ la un pulițăr local…sau era pilsnăr? vedem noi la H!
    so,
    omu’ care-mi vîndu pămîntu’ pe care-mi construii io casa cu banii lu’ banca care din motivul ăsta striptisu’ la carduri, povestește o pățanie; tipu’, imens, la fo’ sutăcinjdichili, n-ai cum să-l ratezi din raza vizuală; cum nu l-a ratat nici un fost coleg de armată, care l-a văzut într-o parcare, undeva pe o șosea de munte;
    -victoreeee (evident nu-l cheamă așa)!!! uai, di cînd nu ne-am văzuuut!!! tre’ sî bem!
    și cînd îți zice un moldovean “tre sî bem”, nuș’ cum sî va zîc, da’ asta-i mai ceva ca teorema lu’ Pitagora; îi adevăru’ absolut! piriod!
    așa că și-au parcat mașinile în ograda amicului, la vreo 30 de kilometri de punctul de întîlnire (evident că în sens invers față de cel al deplasării numitului victor, ce’ști copil?), nevasta gazdei le-o fi dat sau nu ceva de mîncare…doesn’t really matter, că doar nu potolu’ îi personagiu’ principal în povestea noastră, asta-i, după cum e postulat, fudulie (în moldova cel puțin); așa că au băut, frate! da’ băut, nu glumă; ce-au băut, nu-mi aduc aminte să fi zis omu’ însă după cum am învățat eu din postura de vornicel (asta-i un fel de maitre la o nuntă moldovinească), aș zice țuică; că la nunta sus-menționată, desfășurată în același areal cu povestea noastră, eram împărțiți: muntenii, consătenii mirelui, într-o parti șî domnii de la Ieșî plus oaminii di la țarî (așa se zice la tot ce-i mai la sud și est de Tg Neamț) în ceilaltî parti; șî cum nunta, începutî gospodărești pi la șinși deaniazî, cî nu știi cînd bati ursu la stînî șî tre’ sî pleși, pe la 10 seara începuse să lîncezească, am căutat cauza; domnii terminaserăm vinul iar muntenii țuica, așa că fiecare eram în pană de combustibilul adecvat; după lungi parlamentări și demonstrații cum că domnii/doamnele nu-s așa fuduli și, în partea ailaltă, că muntenii nu mușcă sau dau în cap la oamini (cî doarî nu ni-o furat fo’ oai), are loc rocada băuturilor și relansarea petrecerii; chiar reușită aș zice, după bujorii muntencelor cărora li se săruta mîna după danț dar mai ales după chiotele doamnelor, învîrtite zdravăn de munteni în cadrul acelorași exerciții…
    anfa, cum ziceam, ăia au băut zdravăn, după care s-au pus la somn fără ca gazda să fi prezentat toate facilitățile reședinței; așa că, rupt în gură fiind, victoraș al nostru, se trezește în miez de noapte cu gînd să meargă la…undeva; după ce cotrobăiește puțin prin casă, își aduce aminte că dacă nu ești într-un bloc, în ‘94-‘95 în România, cel mai probabil facilitatea trebuincioasă se află în exteriorul locuinței…așa că a ieșit în curte, unde, puțin trezit de gerul iernii, a identificat în fundul curții, izbăvirea;
    ăștia din casă, treziți prea tîrziu de zgomote, înghețaseră de frică; tocmai își dăduseră seama că nu-i prezentaseră lui victoraș facilitatea de pază, personificată printr-un ciobănesc mioritic prin fața căruia și un urs s-ar fi gîndit de două ori dacă să treacă…să iasă afară și să-l protejeze p’ăsta era deja prea tîrziu, că omu’ se apropia cu pași împleticiți dar mari, de cușcă; așa că s-au lipit de ușă, de unde au văzut următoarea scenă:
    dulăul iese, dă să deschidă gura…o închide și se întoarce liniștit în cușcă;
    în timp ce victoraș intră la WC, gazda iese din casă și aleargă în spatele curții, să-l aducă înapoi safe;
    ajunși înapoi în casă, toată lumea e curioasă cum de n-a sărit cîinele la beregata oaspetelui:
    m-am oprit, m-am uitat la el și i-am zis: du-te măăă…

    1. Mie mi-e frica de ciini, toti ma musca, chiar si aia de plus.
      Eram, vara trecuta la Giorgica, personajul cartii mele, undeva in Moldova profunda. Giorgica, pe care de fapt il cheama Titi, are trei ciini extrem de rai. Cind au scapat la gaini le-au omorit pe toate. Peste zi stau intr-un tarc destul de mare si doar noaptea le da drumul prin curte. Peste zi Giorgica mi-a dat niste mancare sa dau la ciini, chipurile sa ma imprietenesc cu ei. Aveau un gen ciudat sa se poarte cu prietenii, de cite ori treceam pe linga ei se repezeau cu coltii ca erau gata sa rupa gardul.
      Spre seara am chefuit cum se cuvine, ne-am culcat, dependintele erau in casa si deci nu aveam nevoie sa ies din casa.
      Dimineata m-am sculat primul si mi-am zis sa merg prin gradina sa mai vad ce e pe acolo, simteam nevoia de aer si apa, uitind ca bestiile circula libere prin curte.
      Cum am deschis usa s-au repezit la mine, nu am reusit s-o inchid, eu eram singur si ei erau trei cred ca fiecare in parte mai inalt decit mine daca se ridicau pe doua labe. Cred ca de frica si paralizasem.
      S-a intimplat o minune de la Dumnezeu, ei au intrat in casa, eu am iesit si am inchis usa pe dinafara.
      Giorgica mi-a povestit ca asta e placerea lor cea mai mare, sa intre in casa

  6. rofl rofl  rofl  rofl

    Esti pe lista de propuneri   „la un pulițăr local…sau  pilsnăr” si mai adaug si eu de la mine Carlsberg 

     

  7. Iar e plin in presa de ” dragi colegi de partid”

    Si prima ministra si moliceanu , dar si alții , tot o țin langa cu”colegii”

    Uite citat:”Am anunțat de mai demult intenția de a candida la prezidențiale, dar am discutat cu colegii mei din PSD că e mult mai util să avem o candidatură comună. Sigur că în perioada următoare o să discutăm cu cei din PSD”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, la Parlament.”

    a dreaq sa fie rânza in ei care simt ei colegi cu cei de sub ei, se simte in voce ca o spun de formă, mai ales JNapanul in „borcanul cu grăsime” ( e a lui CTP) care nu sta la rând la permise de conducere  crazy

     

  8. io am cam ramas la coada clasei aghen!

    Apropo de carduri_ fiu-meu -s- a jucat cu cardul european de sanatate in drumul spre aeroport si l-a infipt in usa masini, intre geam si usa ca sa zic asa..Cucu mai desfacea usa masiniii uberist-ului, acolo si-a gasit obstescul sfarsit, cica au incercat cu sirma dar n-a mers.

    Pt faza cu tortul, Andule, mare noroc ai avut. Daca eram io mireasa ti-o luai pe coaja rau si te faceai tort  laugh

    Despre politica..il tot ascult pe Moise Guran si pe Banciu, ce sa fac si io.

    Pe surse, ca sa zic asa, aflu ca politica a ramas o c..va

    Sa ne-ajute providenta si la presedentie!

     

     

     

    1. Aaa Evaaa, bine ai venit, chiar mă întrebam când o să apari iar smile
      * Ce e cardul ala cu care s-a înțepenit ușa mașinii uberistului?
      E ăla de sănătate de care are toată lumea și auzi știri la tv ca iar s-a blocat sistemul cardurilor de sănătate?
      Adică dacă tot s-a obișnuit sa fie blocat, cardul, si-a spus în gândul lui ca tre să stea blocat si in usa omului, nu?
      * păi cu tortul miresei mi-am luat-o oricum de la toată lumea, până si calu a venit la poarta când am plecat si a vrut sa dea în mine cu copita, dar nu l-au lăsat niște țărani
      După ce au trecut condițiunile speciale de presiune atmosferica si temperatură induse de un domn Bachus, pe numele lui de botez, mi-era o rușine de nu m-am mai dus in satul ăla niciodată. laugh
      * eu sunt dependent de lumealuibanciu , acuma na, c-am zis-o smile

      1. cealaltă ghiltiplejă, după mazărea cu inimi și pipote, e stand-up-ul…
        https://m.youtube.com/watch?v=beqr89l3S34
        eva, să înțeleg că n-ați primit chec măcar, în schimbul cardului?
        despre politică e așa: așteptăm parlamentarele următoare (pînă atunci nici nu deschid tv-ul sau net-ul, biziday îmi dă tot ce trebuie); dacă nu ies usrplus…emigrant iuesei is an option…
        banciu la eu nu place, sorry;
        de gustibus…
        și ca să ne mai rîdem puțin:
        la ieuropaefem știrea cu primarul Iașilor, al cărui ultim copil, la doar unșpe luni e proprietarul unei vile de un sfert de milion de €;
        un ascultător trimite următorul comentariu:
        -al meu are deja 5 ani și n-a fost în stare să-și ia nici măcar un logan!!!
        🤣🤣🤣🤣

        1. iuesei nu e optiune, dpmdv.
          e prea departe, drumul pana acolo e fff lung si costa si mai mult
          concediul e doar o saptamana pe an, eu asa stiu.
          varul meu a venit doar de vreo trei ori in 15 ani, nu ca n-ar vrea…
          ia in considerare austria, de exemplu, 14 lefuri si pensii pe an, aproape de tara, fus orar nu prea diferit, conditii de viata excelente, vezi de ex. viena, orasul cel mai cel din pdv al vietii, desi mie nu imi place ca abia am scapat de bucuresti, dar nu asta era comparatia, siguranta, venituri mai bune, bla bla bla.
          o prbl e limba austriaca, ca numai germana nu e, dar te descurci tu…

        2. La Banciu se uita eldevina. Si eu fo 10 ..15 min #rezist apoi imi da nepotrivire de caracter si ma duc sa citesc si io ceva sa mai învăț cuvinte noi.
          Iaca, la inimi pe grătar, Costicutza, erai match cu eldevina, la Banciu, nope:))

      1. nu mai plânge Eva ca asa fac toate aifoanele astea sunt niște afoane.
        transmit-i lui Dnul ElDevină că o să-i fac odată o vizită să vedem o reluare de-a lui Banciu să putem comenta si râde împreună, pt că Banciu are si talent de actor! Face câte odată o față de te pufnește râsul înainte de a zice ce vrea el să zică laugh

  9. Era anno domini 1992 si eram (toti) indecent de tineri. Atat de tineri incat eram prosti si ne lua cu-nsuratoarea pe capete, zicea-i ca bolesnita, picam ca mustele. Rar care scapa, poate avea imunitaru’ mai nesimtitor si tinea la farmice. Eu eram din trupa care inca rezista (aproape) eroic, dar se subtia pe week end ce trecea. Trupa.  Asa ca uite-ne iar adunati in centrul buricului lumii, care pe atunci era Gara de Nord, ca pe vremurile alea Otopeniul era situat geografic intr-o realitate paralela. Cu cartonasele-biscuite din carton, galbui, cu gaurica la mijloc, pe care se citea semet Suceava. Sau Suceava Nord, de parca ar fi contat. Noi mergeam la nunta de fapt, dar nu aveau asa hal de bilete. Multe nu s-au intamplat pana la Suceava, ori daca s-or fi intamplat le-am uitat ori au alunecat in umbra a ce a urmat: trenul de Solca! Parca usi avea, nu sunt sigur, dar geamuri nu. Nici la usi. Si nici curent, daca nu pui la socoteala vajgaiala data de lipsa geamurilor. Le mai tineti minte? Alea cu e pericoloso sporgersi si nicht hinauhslehnen. O tempora: ce vremuri, ce oameni, ce femei…

    Ajungem la Solca, ne preia o caruta dedicata (ca sa nu creada careva ca am mers cu orice caruta, asa, ca mujicii) si ne pravalim in curtea nuntii, care incepuse de pe la mijlocul saptamanii si urma sa mai tina vreo 3 zile. Pentru cine mai putea. Obositi, hamesiti, deshidratati. Asa ca bastinasii (de fapt bastinasele) au purces imediat sa se ocupe de domnii de la Bucuresti, de la coada la cap. Adica de la partea cu deshidratarea inapoi. Probabil ca asta e motivul pentru care ce a urmat e in mintea mea o gramajoara de imagini amestecate, momente si amintiri care nu se aseaza frumos, cronologic, la coada, dau buzna si pana sa se limpezeasca vin altele. Domnii bastinasi ne aminteau nefiresc de des faptul ca suntem in Bucovina si nu in Moldova, de parca am fi stiut vreodata. Doamnele insistau sa avem paharele pline (vreo 3-4 de caciula, nu care cumva sa amestecam aghiasmele inaunte. Inainte de hidratare) tot timpul, iar farfuriile cu de toate se schimbau inainte sa bagi de seama ce a fost acolo, ca in bancul cu Bula, iesit la o tigare pe balcon, cand vede 3 mingi de foc trecand prin fata lui), iar domnisoarele se hihiau, sopteau, radeau, ca tot timpul mi se parea ori ca am ceva la gura, ori mi-am patat cravata. Ne chinuiam (fara nici o sansa) sa nu confundam naşii intre ei. Misiune imposibila, ca erau 8, si pe cale de consecinta si 8 naşe. Sau cred ca nănaşe ar fi corect.

    Ma duc sa mai dorm putin, ca e ziua mea de nefacut nimic, si cand (îmi) revin incerc sa zic mai departe, poate de la partea cu vijelia care a decopertat cortul si ne-umplut farfuriile cu apa de ploaie, asta fiind cea mai mica problema si probabil motivul pentru care au urmat altele, si nu bautura.

    1. woooaauuu omaniaianu, smile smile smile
      ce comori mai ai ascunse acolo in oman?
      ce era cu bulă ? atâta? a văzut 3 mingi de foc?

      hai, tastează mai departe să vedem si noi cortul ploios mai de aproape smile
      dar presimt ca nu te-a atins nici un cal cu copita…

  10. Intermezzo: iese Bula pe balcon sa fumeze o tigare. Vede trecand prin fata lui, una dupa alta, trei mingi de foc. La un momement dat il striga ma-sa, din casa: – Ce faci mama acolo? -Fumez o tigare. – Bine mama, dar de trei zile??

  11. rofl rofl rofl rofl
    si doar mi-a zis mama când eram mic sa nu beau cafea când citesc bloguri carbo, că se strică tastatura dacă o împroșc ( cu cafea)

  12. Cica un leu tânăr, recent întronat ca regele animalelor, face o vizită inopinată în pădure, să vadă ce lighioane-s acolo. Dă cu ochii de un pricajit și-l întreabă: – Tu ce plm de animal ești, bro?  -Câine lup. –,Cum adică?     -Păi mama e câine și tata lup.   -Aham.   Mai vede o arătare, aceeași intrebare. -Tu?   –Eu sunt urs furnicar, Măria ta.

  13. …Ministru de interne era Doru Viorel Ursu sau Gavril Dejeu sau nici nu conteaza cine, important e ca nu s-a obosit sa dea coduri galbene, portocalii sau lgtb, ca si daca ar fi dat nu aveam nici mobile nici smarfoane sa primim, asa ca invartoseala care a luat acoperisul cortului ne-a luat prin surprindere, lasandu-ne uluiti si ciuciuleti. Ca pe zmeu l-a luat. Pluteau in farfurii niste prajiturele mici, rotunde, portocalii, imitau caisele, la un loc cu altele care isi revenisera la starea initiala de agregare (sau mucificare, dupa caz). Halci de curcan, porc, cocos si orice alte faune mai fusesera asasinate cu ocazia prilejului n-o duceau nici ele mai bine, incojurate de apa de ploaie si Dumnezeu mai stie ce plutea pe langa ele. Si fusese un cort falnic. Nunta era nunta de oameni pricopsiti, cu aro in spate si dacii in fata, curtea era uriasa si jumatate fusese acoperita de cortul care aducea mai degraba cu o hala de depozitare de la e-mag, ata era de mare. Cu o viteza uluitoare (sa fi fost licorile de vina?) au disparut farfuriile imbalosate si au aparut altele, parca mai multe, parca mai cu varf si parca mai rumene decat alea de dinainte. La fel si paharele, fetele de masa si orice altceva mai fusese afectat de fenomen, in afara de podea. Adica de iarba care devenise un noroi, dar asta nu impiedica pe nimeni sa danseze pana cand incepeau sa iasa aburi din camesi. Care erau ude. Ca si noi. Ne-am retras care pe unde fusese desemnat sa sa odihneasca, macar sa ne schimbam, daca aveam cu ce. Eu m-am nimerit in casa unei veriosare de-a miresei, de care nu-mi amintesc decat ca era inalta, subtire, frumoasa, avea par lung si negru, si pe care am hotarat sa o chem Viviana, nu stiu si nu intrebati de ce, ca eram de la Bucuresti si nu puteam sa-i zic altfel. Si n-aveam cu ce sa ma schimb, dar m-a schimbat ea (stati sa rosesc umpic), asa, cu ce-o fi gasit de pe la ta-su, fra-su sau vecini, atat stiu ca aveam o camasa cu fo’ doo numere mai largi si niste pantaloni largi si scurti, dar nu conta ca oricum aveau sa se acopere de noroi inapoi in cort.

    Spre dimineata distingeam cu greu in jurul meu o mana de stolnicese (asa le zice?) care strangeau, dereticau si se miscau ametitor pe langa noi, gashculita noastra cu junerele la mijloc, si neobositul grup de domnisoare hihiitoare, cu rochitele lor fosnitoare in toate culorile curcubeului, spectrul vizibil si invizibil. Am plecat in echipe de cate doi, catre casele desemnate sa ne odihneasca spiritul (trupul nu…) si m-am redescoperit in camera de oaspeti a verisoarei, cu perne mari si multe, velinte si macaturi sau ce erau alea, intr-un pat de o pufosenie fabuloasa, in care era si (mai rosesc umpic, asa) verisoara. O sa sar peste partea care urmeaza, nu de alta dar nu mi-o amintesc prea bine, si trec la urmatoarea imagine, in care, dupa ce am dormit, ies din casa si dau peste un verisoara si un flacau mult mai bine cladit decat mine, imbracat inca de nunta, cu cizme de cauciuc in picioare, care isi curata unghiile cu un cutit lung (cred ca e cel mai lung cutit pe care mi-l amintesc sa-l fi vazut vreodata) si ascutit (cred ca e cel mai ascutit cutit pe care mi-l amintesc sa-l fi vazut vreodata) si care zicea cam asa: Apai noi aici suntem oameni de omenie, si ne tinem de cuvant, si cine ne ne-omeneste fetele trebuie sa se tie de cuvant, ca daca nu, noi facem ce trebuie facut si mai zicea multe, dar eu ramsesem fixat pe prima parte a speech-ului, si incercam disperat sa imi amintesc ce promisesem, nu de alta, dar sa nu fac Bucurestiul de bacanie prin Bucovina, ca deh, aveam si noi mandria noastra (da, pe vremea aia avea, acum nu mai aveam, ca daca mai aveam nu stateam cu sirma primar general). Adica vroiam sa ma tin de cuvant…. arrrrghhhhhh….. Am balmajit ceva de genul ca eu intotdeauna ma tin de cuvant si, ca sa dovedesc, mi-am luat verisoara de mana si am strabatut cele cateva sute de metri inapoi catre cort, unde speram sa imi regasesc trupa si, automat, sentimentul de siguranta, serios zdruncinat in momentul ala. Erau acolo. Nu toti, nu in aceeasi forma, nu cu exact aceleasi fete, dar erau acolo si asta m-a facut sa pot sa trag, in sfarsit, aer in piept, si sa imi continui ce intrerupsesm dimineata: hidratare, hranire, nuntire intr-un cuvant. Mesele erau pline din nou, nasii erau peste tot, rochitele fosnitoare fosneau mai tare decat inainte, noroiul se mai uscase si valuri de oameni incepeau sa intre pe portile larg deschise. Era probabil dupa pranz. Am avut o frantura de luciditate si am inteles ca urma sa se petreaca din nou, pana dimineata, ca n-as mai fi facut fata, ca n-as mai fi controlat pe unde ajung sa mai zac si, cu siguranta, ca nu mai vroiam sa ma mai intalnesc cu cutitul ala de curatat unghii. Ala lung. Si foarte ascutit.

    Pe Viviana n-am mai vazut-o niciodata. Daca inventau si astia internetul si celularele ceva mai devreme…

  14. Aseară fu la mine in sat mare furtuna.
    Daca îmi trece durerea asta insuportabila de cap datorata furtunii, care ne-a blocat până dimineața în academie, va povestesc și eu o pățanie din asta, dar nu așa vesela ci mai degrabă nașpa,da cu final cu happy.
    Nu vreau sa ne lăsăm la toți arăbeții, omanian, abudabian sau musulman.
    Suntem bucureșteni sau nu mai suntem ?
    Rugati-va pt mine să îmi treacă durerea de cap.
    Cat e premiu pt cea mai mișto poveste ?
    Că am rămas dator de aseară, am citit pe caiet.

  15. am luat doo trei algocalmine la 0,5 si se pare ca, comform proverbului cuishor pe cui se scoate, m-a mai lasat capatzana..
    stiu ca nu am sanse in fata homanianului, a musulmanului si nici a mancatorului de tort, nu mai zic ca daca vine neamtzu ne face praf pe toti, da o zic ca sa fie, ca n-am mai zis-o de mult.
    macar candidez pt premil pt locul patru-cinci.
    deci:
    plecarea familiei mele in intunecatul occident s-a produs in etape, intai nevasta cu copii, eu ramanand inca un an din motive de multa treaba la firma, plus ca trebuia sa asigur partea financiara a celor plecati pana cand se vor pune in ordine si treburile prin austria.
    si asa timp de un an am facut naveta acolo, lunar, ca sa vad cum merge investitia mea in viitor.
    povestea ce vreau sa o zic se petrece in vacanta de primavara, cand fiul meu a venit acasa, in romania, pt doo saptamani, cu trenul, iar sotia cu avionul, o saptamana mai tarziu.
    si asa …se facu ziua cand vacanta se termina si copilul trebuia sa plece.
    ma rog, nu mai era chiar un pusti, avea vreo 13 ani, plete, limbi straine, frumusel ca ta-su, tot tacamul.
    ii facem noi toate actele la notar, fiind minor, il suim la tren si ….uraa!!!! am scapat de copil, sa petrecem, mai ales ca si doamna mea sotie pleca a doua zi cu avionul, astfel incat avea timp la fix sa recupereze odorul de la gara si sa il duca acasa.
    seara, dupa ce am dus copilu la gara, petrecere mare acasa, noi, fratimiu, cumnatimiu, alti doi prieteni , toti cu consoartele…nu va mai zic ce a fost, pana pe la ora doo noaptea cand nu mai stia nimeni ce s-a intamplat…
    nu am mai rezistat si ne-am risipit care pe unde a gasit un adapost sa puna capul jos.
    si eu, dar nu inainte de a da de mancare la boboci, direct de la balcon, din cauza de …mai are rost sa zic ?
    pana aici, o petrecere familiara obisnuita la romani.
    de aici incepe circul.
    ne culcam, eu cred ca langa nevasta.
    pe la 4, hai patru jumate, suna telefonu.
    raspunde sotia.
    sunt capitan nu stiu cine, de la püolitia de frontiera curtici, trebuie sa veniti….
    nu a mai apucat sa zica ce vrea ca a fost luat la rost de doamna mea, ca care faceti ba glume d-astea, la ora asta, si tot asa un sfert de ora pana ce ala l-a dat la telefon pe fimiu, care chiar fusese dat jos la curtici, la granita, nu am inteles de ce.
    ce facem ? ma scoala pe mine, eu canci, numai uischi aveqam in vene, hai sus ca tre sa plecam….
    ma lamuresc intr-un tarziu, hai sa plecam, dar cum ? masina noastra era blocata de alte trei, ai caror propietari draq stie pe unde dormeau dupa petrecere…
    dupa o ora reusim sa ii descoperim pe toti, le luam cheile de la masini, ca pe ei nici o sansa, facem manevrele, eliberam masina noastra care nu era nici prea ok ca nu prea avea frane, adica nu frana decat pe la a patra pedala, si…la drum, sa ne recuperam odorul.
    pana la pitesti a condus ea, privirea mea nu batea nici pan la parbriz, si daca ar fi batut nu as fi stiut de ce volan sa ma tin, ca erau multe….apoi ea nu a mai rezistat, si am preluat eu fraiele actiunii, nu ma intrebati cum ca nu imi mai aduc aminte.
    stiu doar ca ma suna din juma in juma de ora cand capitanu, ca imi duce copilu la casa de copii sau asa ceva, sau fimiu, care imi zicea ca si la wc daca se duce se duce cu politzaiul cu arma indreptata spre el.
    bai, avea treispe ani….
    pe la doo ajungem noi, ca atunci canci autostrazi, face nevasta un scandal de era sa ii bata p-aia, ca alea alea cum isi permit pan la urma scapa aia si plecam mai departe.
    paranteza mai tarziu am studiat legea si aia aveau dreptate, pe tren minorii trebuiau insotiti, la avion se putea , dar trebuiau asteptati de cineva. sa trecem, inchid paranteza
    fericiti ca am scapat, trecem granita si….politia ungureasca….amenda 50 euro ca copilul se culcase pe bancheta din spate si nu avea centura pusa.
    bine ca nu ne-a pus fiola, ca ii dadeam scala peste cap.
    si asa s-a terminat partea palpitanta a povestii.
    comic a fost acasa, a doua zi, eu nu am vazut dar mi s-a povestit, cand s-au reunit petrecaretii, si socrul meu, venit in inspectie, il intreaba pe cumnatul meu, si fiul lui pe deasupra :
    bai fane, cine a borat aici ?
    la care asta, candid si nevinovat, raspunde :
    poate…eu !

    stiu ca nu o sa iau nici un premiu pt povestea asta, nu am sanse in fata lu oman sau musulman, da macar o bere la H din partea sefului de blog nu o fi un capat de tara, zic.
    apropo, la ora cand scriu aceste ransuri fiul meu e in avion, in drum spre iuesei, la nu stiu ce congres de IT, nu ma intrebati.
    el e tipul pt care voiam sa o iau pe musulmanica aia mica, daca nu cumva o fi aranjat el cu eva mai dinainte.
    hai va pup ca iar a inceput.
    durerea de cap.
    vorba lu bunicamea, dumnezeu sa o aiba in paza.
    zicea ea : eu, dimineata cand ma trezesc, ma bucur ca ma doare ceva.
    inseamna ca mai traiesc.

    1. Vecinu, nu știu la ce premiu te incadrezi tu, o să decidă Andu, dar nevesti-tii i-aș da unul de să nu-l poată duce. Măcar ea trebuia să aibă jumate de filament în stare de funcționare, cum să trimită copchilu singur cu trenul duș și retur, în loc să-l ia cu ea, cu avionul?!?!? Pentru mneaei premiul Pruna Putredă, irefutabil. Schuldigung.

      1. asa a fost, ea nu trebuia sa vina, a venit in mod ecsceptional, de aceea nu a avut alta solutie de transport, a fost un cumul de intamplari neprevazute.
        biletele fusesera luate cu mult timp inainte, pe vremea aia la avion erau scumpe , ca sa il trimitem si pe copil, la tren era cu rezervare, nici ea cu trenul nu putea sa plece in seara aia, nu mai stiu din ce cauza.
        asta a fost situatia, se mai intampla.
        vinovati eram amandoi, daca socotim asa, ca nu am stiut legea in amanunt.
        ramane o amintire frumoasa, palpitanta, nu trebuie judecat in alta forma.
        timpul nu mai il putem da inapoi.
        crezi cumva ca lu viviana i-a placut cand a dormit cu omanianul si el…nimic nimic ???
        ia sa o cautam , sa vedem…

          1. crede-ma, in momentul ala era cea mai viabila varianta.
            si singura.
            l-am suit la tren si il recuperam la sosire.
            ce e asa greu de inteles ?
            vorbisem si cu seful de vagon, nu era nici o prbl.
            doar cu vamesul, dar asta a fost vina noastra…
            oricum, tipul se descurca, se plimbase deja in toata austria de unul singur, era cuminte, nu ca omanianul, vivianele nu erau atunci in atentia lui, el astepta o musulmanica mica si frumoasa, pe la iasi….

        1. Ce inteleg eu, citind in reluare, este ca voi, tu si nevasta-ta, ati trimis copchilu cu trenul, Viena-Bucuresti, premeditat. Sa faca el 29 de ore pe tren, intre timp nevasta-ta cu avionul sa poata ateriza dupa doua ore la Bucuresti si sa va ramana un interval de timp de baut. Cand ajunge copchilu in Bucuresti il luati, ii dati ceva de mancat si il puneti din nou la tren, 29 de ore, catre Austria, ca sa ajunga exact cand maica-sii ii va ateriza avionul, care ea se va mai hodini umpic dupa baut, niste ore bune. Avantaj ea. Fara misoginism. Huo.
          PS: sau poate ca tu, vecinu, nu ai relatat cursiv faptele in derularea lor si ai vrut de fapt sa scoti in evidenta scena cu balconul, cand ai vomitat de la etajul patru in jos.

          1. adevarul e ca situația e gravă si prezintă umflături si inflamări cu congestii si malversațiuni rele manipulate cu scopul de inducție laugh cităm :” il suim la tren si ….uraa!!!! am scăpat de copil, sa petrecem” dar când a venit nu avea nevoie de acte la notar?

    2. -pentru dg premiul e o mașină google de aur care se conduce singură plus un metru de BRRC la H si 2 mici
      – eu iau potcoava de aur de la calu vesel
      – iar omanianului, ii dăm cezarului ce e al cezarului : Roma, o excursie la Roma plus o viviriță de pluș de aur ca să-i aducă aminte de viviana
      – costicămusulmanu a luat premiu alaltăieri
      si noi toți luăm halba de aur la H

    1. eheei , de mult este în brațele lui…
      lui Moș Ene , pe la gene, că se duce la treabă de dimineața tare,
      El a zis ca doar Friday are relaș, sâmbăta nu. Eu da

  16. Ieri mi-au adus băieții cu legume si fructe mai multe sacoșe PLUS un greiere pui smile .( dai telefon la băcănie si-ți aduce acasă ce ai comandat).
    L-am văzut azi dimineața lângă sacoșele cu fructe, de abia mai mișca. Cred, ca era deshidratat.
    L-am pus într-un șervețel și i-am dat o picătură e apă, am văzut ca bagă o pompiță către picătura aia de apă si a început sa se miște mai vioi oleacă.
    L-am băgat într-un borcănel mic si l-am luat cu mine cand m-am dus la Mall.
    L-am rugat pe taximetristul indian să oprească un minut in dreptul scuarului cu iarbă si palmieri din dreptul unui mic hotel din drum. City Season.

    el s-a uita mirat la mine si m-a întrebat unde vreau sa merg, la Mall sau la Hotel?
    I-am zis că la Mall dar vreau să oprim 1 minut să pun greierele ăsta in iarbă.
    \Si i-am arătat borcănelul.
    Mooaamăăă ce schimbare frate , parcă i l-am arătat pe maharajahul Indiei asa de
    fericit părea . A găsit imediat locul cu iarbă, a oprit cât mai aproape si a coborât cu mine să punem mica gânganie in iarbă. L-am pus in iarba si greierele s-a îndreptat imediat spre un loc mai umbros, nici vorbă să fie aproape leșinat cum l-am găsit.
    Ne-am urcat înapoi in taxi si soferul făcea din când in când cri-cri si râdea si iar cri cri si tot asa pâna am ajuns la Marina Mall.
    Nu-i bun sir greiere in casa, nu bun,. nu dorm bun. ha ha cri cri smile
    Si zice după ce-i dau banii : n-o să uit niciodatâ cri-cri ăsta sir.

    Acum vreau si eu să va intreb : câți taximetriști din București ar fi pus atâta suflet sa salvăm o gânganie atât de mică?

      1. Stați că mi-am amintit și strofa doi: Rău l-ai blestemat norocul, e sărac lipit, dar mereu, bătu-l-ar focul e îndrăgostit…

        1. luminița jur ca daca aveam nr tău de tel te sunam să te întreb ce-ți veni cu candriul si papugiul
          că până vezi si până răspunzi trece fiorul… smile

          1. Păi, da. Fulgerător mi-a venit în cap melodia asta, a lui Gică Petrescu. Nu pot pune YouTube.

  17. Eva
    Abia ce am terminat de văzut 2 interviuri cu David Gregory Roberts si mă pregătesc de al 3-lea pot să spun ca m-am îndrăgostit de el instantaneu iremediabil. Mulțumesc Eva că mi l-ai adus in preocupările mele pe omul ăsta yes
    O să caut si cele 2 romane ala sale – Shantaram si Mountain..- dar când vezi că el zice despre el însuși că a fost cel mai politicos si incompetent jefuitor de bănci ( dar a jefuit pe bune), iar moderatorul indian la emisiunea din India, zice ca realitatea bate ficțiunea, si ne dă 3 exemple din viața lui Roberts…nu poți să nu devii instantaneu curios si atras de acest personaj. Si toată deraierea lui s-a produs când si-a pierdut fiica si s-a apucat de droguri, apoi ce a urmat în viața lui e de-a dreptul fantastic, mai fantastic decât fantastic…
    Mulțumesc,

    PS dar ce a declanșat în tine emiterea acestui sfat ?

    1. Indianul si greierasul..o sa vezi, vorbim dupa ce citesti cartea. Foarte tare ca ai avut contact cu scriitorul, da, ii stiam biografia

  18. sărumâna eva, mersi muuuuuult smile
    acum mă uit la seria de interviuri sub sigla CNN , dar mai mult la fața locului in slum india mumbay, si e aceeasi chestie pe care o stiu la indieni, au un suflet cald in general, oamenii ăia sărmani nu fac rău la nimen, l-au primit in comunitatea lor desi el era cam speriat, dar cu timpul i-a trecut si i-a ajutat si el cu paramedica lui smile
    pfffuai e revelație…

    1. Acum am cautat pe dexonline.ro si m-am tuflit.
      Papugiu ca papugiu, dar eu candriu credeam ca inseamna credul, copilaros, naiv, gen…
      Aoleu, pacat de melodie!

    2. CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.: adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”.

      PAPUGÍU, papugii, s. m. (Fam.) Om de nimic, care se ține de înșelăciuni, care trăiește din șiretlicuri. – Din tc. papuççu.

      pardon pardon crazy dash dash

      1. dar și eu credeam la fel, că nea Gică zice despre un om naiv si cam fără papuci… sorry
        Când colo ce să vezi, e vorba despre un escroc si un țicnit bad

        păi si zice :” lumea o ia in șagă ”…

Lasă un răspuns la luminita Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *