Autostop la avion

Cum am facut autostopul la avion

 

Într-un decembrie aproape de Crăciun, înainte de 2006, veneam din Libia pe ruta Tripoli- Viena –Bucuresti. Lucrasem pentru o firma italiana in inima Saharei libiene si m-am cerut acasa de Crăciun, conform contractului, în care era scris că aveam vacanță 3 săptămani la 3 luni, si tocmai se împliniseră cele 3 luni. Dar italienii, cam zgârciobani, nu prea voiau să-mi aprobe, pt că voiau și ei să plece și nu era deloc ok să rămână personal  redus în Proiect.

În fine, cu chiu cu vai îmi aprobă, si cu câteva zile înainte de Crăciun  plec si ajung la Viena pe la 12 ziua, avand legatura cu Tarom spre Bucuresti pe la ora 17. Dar la ghișeul unde am dat să fac check-in surpriză: biletul era plătit până la Bucuresti, dar era  pus pe lista de așteptare, pentru că aglomerație mare de Crăciun pe aeroporturi. Asta însemna că trebuia să astept să vad daca am norocul să renunțe cineva. Zic bravo ,mi-au copt-o italienii, eu de 1 lună jumate le tot ziceam să-mi cumpere bilet…

Bun, zic către femeia de la checkin, dar când ar fi următoarea disponibilitate în caz că nu renunță nimeni? Se uita ea in calculatorul ei si pe măsură ce trecea timpul îmi dădeam seama ca nu era roz viitorul. ”aveți un loc pe 12 Ianuarie” vine răspunsul calculatorizat!

O bucată din cerul neguros de iarnă al Vienei a căzut ca o ghilotină franceză pe capul meu de dac asuprit de romanii haini.

Nefiind în UE si neavând nici viză de Austria  nu puteam iesi din aeroport să plec cu trenul, cu autobuzul sau ca Badea Cârțan  pe jos. Ar fi trebuit să stau  mort-copt in aeroportul din Viena pîna pe 12 ianuarie. Așa că m-am gandit să astept avionul care venea de la Bucureti pe la trei jumate și să mă rog de echipaj să ma ia si pe mine pe post de om de serviciu care spală pe jos.

A venit avionul si după ce au ieșit  toți pasagerii au apărut si stewardesele. Prima pe care am oprit-o a fost foarte înțelegătoare si empatică, dar mi-a zis că nu poate ea să faca nimic, trebuie să  vorbesc cu pilotul. Bon, mai aștept cîteva minute si vine si pilotul insoțit de copilot cărora le istorisesc toată pățania da capo al fine, ei arătîndu-se de asemenea cooperanți si de  treabă. Pilotul îmi zice  : uite, noi ne ducem la cumpăraturi de craciun in aeroport si când începe îmbarcarea vii, la poartă si să vedem ce putem face. S-au mai risipit norii aia grei din capul meu, speram ceva.

Când a început îmbarcarea, puhoi de lume ce era acolo, mi s-au prăbusit din nou gândurile de a fi acasa de Mos Crăciun. Si cum stateam eu mai in spate ca sa nu incurc lumea are avea bilet, deodată îl văd pe pilot că-mi face semn cu degetul arătator să ma duc la el. Mă duc, trec cu greu printre ceilalti călători si ajung în față la pilot care făcea boardingul alături de stewardese. Zice ”dă-mi pașaportul si biletul” . I le dau  cu tot cu o bacnotă de 50$ amplasată intre filele pasaportului. Domnul pilot  ia bancota  si mi-o dă înapoi  elegant fără să zică nici un cuvânt.

După 2 – 3 minute îmi dă boarding pass cu loc !!!

Voi ce dandanale ați pățit în călătoriile cu orice mijloc de locomoție sau chiar per pedes?

..//..

6 gânduri despre „Autostop la avion

  1. Nu imi vin in minte intamplari deosebite acum..decat una de acum cativa ani cand ma intorceam cu un low-cost din Finlanda. Bine ca m-am dus la aeroport devreme ca au inceput imbarcarea la cateva minute, s-a umplut avionul cat s-a umplut si a plecat. Exact ca la maxi-taxi (:blum:)

    1. Aaaa
      așa am pățit eu în Algeria, cu un zbor intern : a plecat cînd s-a umpplut la vreo 4 ore după orar, si din cănd în cînd mai ateriza să ia benzină…
      (:rofl:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *